Partidul lui Dan Voiculescu colectează eșecurile educației academice
Ieșiți șifonați sau pe ușa din dos a universităților, „mari” profesori îmbrățișați de PUSL își caută o pulpană politică sperând să redevină ce-au fost.
Circula recent pe rețele o poză a lui Dan Voiculescu în robă și cu togă universitară, ca absolvent, la 76 de ani, al Facultății de Teologie. Cum fostul pușcăriaș nu s-a exprimat public despre calitatea învățământului superior, ultimele sale achiziții de la Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) vorbesc de la sine. PUSL adună foști rectori plagiatori, neconfirmați în funcție, cu CV-uri dubioase sau cu cercetări penale la activ. Declarația că „PUSL transmite un semnal clar către mediul universitar: aici este locul unde competența și experiența contează” este, în aceste condiții, o concluzie ridicolă.
Lucian Puiu Georgescu, fost rector al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, este noua „nestemată” a PUSL. Întâmpinat de presa afiliată trustului Intact cu osanale ca om cu „realizări notabile în domeniul cercetării și inovării” și cu certă recunoaștere „pentru contribuțiile sale importante la dezvoltarea învățământului superior românesc”, Puiu Georgescu este unul dintre puținii rectori revocați din funcție pentru nereguli grave, alături de Ramona Lile din Arad.
Cercetat pentru delapidare fiindcă a folosit resursele universității în folos propriu printr-un PFA personal, cu care angaja consultanță, acuzat de fals în CV și de plagiat în mai multe lucrări, Lucian Puiu Georgescu a fost refuzat în toamna acestui an de universitatea gălățeană de a continua să predea după împlinirea vârstei de pensionare. Alte nereguli sesizate de Corpul de Control al Ministerului Educației au dus la alte investigații ale procuraturii. Replica lui Georgescu, citat de Adevărul, a fost că „nu există niciun prejudiciu”.
Pe rolul instanțelor din Galați se pot vedea procese în Contencios cu nr. 2419/121/2024 și 98/44/2024, în care e implicat fostul rector.
Nimic din toate acestea nu l-a împiedicat, cu sprijinul politic al PSD, să fie ministru al Cercetării în Guvernul Tudose sau secretar de stat în același minister în 2017. L-a omagiat și Alexandru Cumpănașu, pentru toate strălucitele realizări, pe vremea când Cumpănașu era mâna dreaptă a lui Sorin Cîmpeanu.
Istoricul Marius Oprea a cercetat pentru Observatorul cultural, sub titlul „Activiștii de ieri, demnitarii de azi”, trecutul lui Lucian Puiu Georgescu, care s-a remarcat înainte de 1989 în aparatul de propagandă al UTC. Falsificarea biografiei avea ca scop escamotarea trecutului său comunist.
Nici numirile sale în funcții politice nu au fost aplaudate. Ca ministru al Cercetării, „nu a fost primit tocmai cu brațele deschise de către cercetătorii din România. El fusese deja acuzat de mulți dintre aceștia, din vremea în care deținuse funcția de secretar de stat, ca fiind artizanul unor epurări din domenii-cheie ale evaluatorilor de proiecte din străinătate, asupra cărora nu puteau plana suspiciuni privind integritatea sau conflictele de interese”, notează Marius Oprea.
Impresionează declarația sa de avere din 2024, pentru un individ care a lucrat exclusiv la stat: 3 case, 2 apartamente, 3 terenuri intravilane, 2 automobile Mercedes, bijuterii în valoare de 142.000 de euro, aproape 400.000 de euro în conturi sau fonduri de investiții, peste 1.400.000 de lei, precum și venituri anuale de peste 100.000 de euro numai de la universitate.
Altă achiziție de glorie la PUSL: deunăzi, Antena 3 anunța în descrieri triumfale că Ramona Lile, fostă rectoriță la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, a preluat conducerea filialei Arad a partidului lui Voiculescu. Și, deși aceeași presă relatase cândva „performanțele” în plagiat ale Ramonei Lile și sancțiunile primite de la CNECSDTI, acum, lovită de amnezie, Antena 3, Jurnalul etc. foloseau vorbe mari, ca „achiziție de prestigiu”, „profesionalism”, „carieră solidă” etc. „Intrarea Ramonei Lile în PUSL este o mare reușită pentru partidul nostru. Avem alături de noi un lider autentic, respectat și cu o carieră solidă, care va aduce un plus de credibilitate și forță politică filialei Arad. Este dovada că PUSL devine o opțiune serioasă pentru profesioniștii care doresc să se implice în viața publică”, se lăuda PUSL prin purtătorul de cuvânt.
Să amintim că „prestigiul” și „cariera solidă” ale Ramonei Lile constau în seria de 12 plagiate, din care șase au fost sancționate de Consiliul Național de Etică ca „unul dintre cele mai grave cazuri de plagiat din cercetarea academică românească de după 1989”, cum consemnează CNECSDTI în raport. Lile este și în prezent sub sancțiunea retrogradării și a unui număr de interdicții timp de cinci ani. Acesta este motivul pentru care ministrul Educației de la acea vreme a respins confirmarea pentru un nou mandat de rector.
Ieșiți șifonați sau pe ușa din dos a universităților, „marii” profesori îmbrățișați de PUSL își caută o pulpană politică sperând să redevină ce-au fost sau mai mult decât atât.
Articol publicat şi în Revista 22.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News