Oroarea faţă de totalitarism
Oroarea faţă de totalitarism nu a fost, din păcate, internalizată de societatea românească. Evenimentele recent consumate la o răscruce nu doar electorală, ci a alegerii unui drum pentru țară, dezvăluie celor ce au „ochi de văzut” începutul unei grave rătăciri.
Pe măsură ce elitele morale ale generațiilor care au experimentat totalitarismul se sting, pe măsură ce Educația națională cultivă absenteismul unei materii care ar trebui să fie obligatorie și de sine stătătoare precum „Istoria totalitarismului – fascismul și comunismul”, în măsura în care o lucrare de talia și importanța mondială a Cărții negre a comunismului – crime, teroare, represiune nu e prezentă în bibliotecile tuturor școlilor din România și nu face parte (fie și doar prin capitole) din bibliografia obligatorie pentru examenele de intrare în învățământ, în măsura în care Radioul și Televiziunea de stat nu difuzează constant și coerent materiale de calitate despre ororile totalitarismului comunist, așa cum, mutatis mutandis, cele germane o fac încă zilnic după 80 de ani de la prăbușirea nazismului, șansele de a conștientiza la nivel societal diferența între firescul drumului democratic marcat vizibil de libertate, responsabilitate, prosperitate, alteritate și nefirescul drumului spre prăpastia totalitară care înghite persoana cu tot cu demnitatea și libertatea ei, dispar și ele.
Alunecarea oarbă a unei îngrijorător de mari mase sociale spre non-sens, populism grețos și extremism vădit periculos, indică o gravă carență de anticorpi morali și de discernământ mental din corpul nostru social.
Masele și puterea e titlul unei cărți esențiale în înțelegerea raportului dintre fenomenele de masă și manifestările scandaloase ale puterii. Instinctul primar de supraviețuire, nedublat de discernerea clară între ce ne face și nu ne face bine cu adevărat, poate izbucni oricând în revolta maselor care ajung să sancționeze, fie și aberant, teama ca viciu al puterii, precum și erorile grosolane ale acesteia. Cartea aparține uriașului scriitor Elias Canetti, autor și al marelui roman Orbirea, capodopera sa literară dedicată atomizării și cecității noastre în raport cu ceilalți. Mesajul ambelor cărți redevine, din nefericire, foarte actual.
În plan religios, a nu absorbi metabolic credința hrănită de cuvintele lui Hristos, a nu o transforma natural în energia morală care hrănește la rândul ei simțirea, gândirea, atitudinea, gesturile, vorbirea în relația cu ceilalți, a te târî pe suprafața ei precum bigoții și recenții smintitori clericali care, precum cândva orbii farisei biblici, îl confundă pe un ipotetic „salvator” al poporului de fictivi dușmani globaliști și europeni cu un „mesia” venit să salveze Biserica blocată în complexul de „cetate asediată”, acestea toate, dar nu doar ele, indică destul de precis unde ne situăm pe harta morală, culturală, politică și religioasă a propriei noastre țări. E cu adevărat primejdios să te rătăcești în timp ce ești sigur că mergi pe calea cea bună.
Trezirea la realitate, renunțarea măcar temporară la orgoliul personal și partinic, solidarizarea în realism și luciditate, igienizarea instituțiilor prin preferarea și promovarea meritocrației, adecvarea rapidă a Educației la realitatea românească minată de cancerul populismului și mitomania „suveranismului” fără cauză, angajarea pronunțată a cultelor religioase în clarificarea termenilor esențiali și realiști ai credinței solidare cu rațiunea, în explicarea diferențelor dintre „creștinismul” roditor moral și „creștinătatea” politizabilă și vulnerabilă în fața seducției ideologice, traducerea nobilului și autenticului mesaj creștin pentru omul confuzionat spiritual de azi, clarificarea publică în cele care contează cu adevărat și care, ignorate, adâncesc orbirea, deși acestea toate ne par acum utopice, ele compun totuși soluția.
Opusul ei este „soluția finală” aplicată, nu chiar atât de lent precum credem, stabilității noastre în echilibrul fragil al democrației și al societății românești aparent cert aderente la ea.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News