Ofensiva securist-penală


S-a intrat murdar în anul electoral, an cu dublă miză electorală şi cu un PSD prăbuşit în sondajele de opinie, ceea ce radicalizează lupta politică, dusă direct sau prin interpuşi. A fost, aşadar, declanşată o ofensivă securist-penală.

 

Pe fundalul unui mare dezinteres public faţă de clasa politică – un electorat scârbit de corupţia endemică şi demobilizat –, apariţia unui partid nou, tractat de un politician al cărui nume nu a fost implicat în scandaluri de corupţie (nici ca inculpat, nici ca protector) sau în afaceri tenebroase cu statul, poate fi un pericol. Iar atunci trebuie maculat, decredibilizat în faţa electoratului care nu a ieşit la vot, dar ar putea să o facă. Iar dacă nu există dovezi, se recurge la minciuni şi manipulare puse în scenă prin tehnici securistice.

Aşa a aflat o ţară întreagă că Dacian Cioloş e omul odioasei Securităţi comuniste. Şi asta doar pentru că unul dintre fondatorii partidului său, PLUS, un avocat de vreo 40 de ani, e fiul unui fost colonel de securitate. Ăsta e „argumentul” sub care a fost lansată acuzaţia, „analizată” şi repetată până la saturaţie exact de oameni conectaţi la fosta Securitate.

Iar asta se întâmplă, după ce i-au blocat lui Dacian Cioloş înfiinţarea unui partid. După ce l-au terfelit prin presa aservită, minţind că e fiul lui Soros, pentru a-l prezenta, în ochii plebei mancurtizate de televiziuni aservite securiştilor, ca parte a unei conspiraţii împotriva României. După ce l-au numit ultranaţionalist, fără a-l întreba sau a verifica dacă a fost membru al unui partid de genul acesta. După ce au vânturat în presa cumpărată cu bani publici, via PSD, informaţia – tot neverificată – că s-a întâlnit, la Viena, cu Florian Coldea şi Mihai Răzvan Ungureanu, în încercarea de a-l lega, în percepţia publică, de o zonă ocultă, conspiraţionistă, de imaginea serviciilor de informaţii. Toate acestea au fost repetate zile în şir, tocate în piua unor în talk-show-uri cu iz imund, de către mercenari de presă ce-şi zic jurnalişti ori analişti politici.

De ce nu e credibilă campania de lipire a numelui lui Dacian Cioloş de vechea Securitate?

1. Pentru că acuzaţiile nu au fundament, iar pentru a le face să pară plauzibile, „scenariştii” recurg la vina colectivă. Tendenţios şi fals. Pentru că fiecare om răspunde pentru ceea ce face personal, nu pentru ceea ce au făcut sau fac părinţii, rudele ori prietenii. A condamna pe cineva doar pentru apartenenţa la o clasă socială, la un grup este o practică ce aminteşte de regimuri totalitare: în numele acestui principiu au fost făcute deportări, au fost pronunţate sentinţe de condamnare la ani grei de temniţă, s-a recurs la ostracizări şi persecuţii. A colaborat Dacian Cioloş cu Securitatea? Nu. Nu îl acuză nimeni de acest lucru şi nici nu a adus cineva vreo dovadă în acest sens. A colaborat Adrian Iordache, unul dintre fondatorii PLUS, cu Securitatea? Nu, în decembrie 1989, avea în jur de zece ani. Doar faptul că este fiul unui fost ofiţer de securitate nu îl face blamabil.

2. Pentru că această campanie vine dintr-o zonă imund-securistă. Pentru că torpila de dată recentă, lansată din compania ALDE, a fost preluată rapid şi pe nemestecate de indivizi conectaţi direct la Securitate – ca turnători ordinari, ca lachei ai unor foşti generali de la vârful Securităţii ori ca mercenari media aflaţi pe statul de plată şi la dispoziţia unor securişti cu patalama, infractori care şi-au clădit imperii cu banii Securităţii. Pozând în heruvimi, aceste personaje abjecte îi acuză pe alţii, cu o demagogie greţoasă, de colaborare cu Securitatea.

Ce-l mână, însă, pe Marius Oprea în lupta cu Dacian Cioloş, în lupta politică? Probabil, interesele de partid, legătura sa cu ALDE – acest demolator al statului de drept, alături de PSD, satelitul partidului care s-a opus lustraţiei, care a propulsat în funcţii de conducere şi s-a lăsat reprezentat de oameni proveniţi din eşaloanele doi-trei ale fostei nomenclaturi comuniste, puşi sub acuzare, mult prea târziu, pentru violenţele din decembrie 1989 şi iunie 1990 –, a cărui propunere în Parlament a fost, în primăvara anului trecut, pentru un loc în conducerea Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii. Sau o derivă morală a „vânătorului de securişti” care, prin nu se ştie ce împrejurări, nu doar că a ajuns să le cânte în strună şi să le sufle vânt în pupa electorală unor oameni cu conexiuni în vechea Securitate, năimiţi la banii acesteia, ci chiar să-şi arate clemenţa faţă de securişti, cum s-a întâmplat în cazul securistului Nicolae Paraschiv, pe care l-a apărat public într-un proces deschis împotriva lui de CNSAS.

 

Articol publicat şi în Revista 22.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.