O moţiune pentru consolidarea puterii lui Marcel Ciolacu în PSD


Depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului cu nici o lună înainte de alegerile locale şi cu vreo trei înainte de alegerile parlamentare e ilogică şi aduce a acţiune populistă, în interesul liderului interimar al PSD, Marcel Ciolacu, şi al camarilei sale politice. Acţiune bifată pe fondul luptei pentru şefia partidului.

 

PSD va prezenta mâine, în Parlament, moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Orban, Guvernul PNL – de la pandemie la pande-mită generalizată.

Depunerea a fost precedată de o tiradă de acuzaţii de furt şi corupţie la adresa Guvernului liberal lansată, pe mai multe voci, de PSD şi Pro România, săptămâna trecută, de la tribuna Parlamentului. O retorică ridicolă atâta timp cât acuzaţiile de tunuri şi corupţie sunt lansate de exponenţi ai unui partid care a avut doi preşedinţi infractori de drept comun, condamnaţi pentru fapte de corupţie, de care partidul nu s-a dezis. De exponenţii unui partid care – #noapteaecahoţii – a făcut zid instituţional pentru apărarea unui puşcăriabil, premier de facto al ţării, un om care își apăra libertatea și interesele proprii, recurgând discreționar la instituții ale statului și punând în mișcare pentru asta tot activul de partid. Partid care a desemnat un prim-ministru care transmitea mesajul că baronii săi puşcăriabili sunt mai importanţi decât partenerii strategici ai României. Un partid care şi-a ales şi susţinut un şef de partid şi un prim-ministru care s-a împăunat cu un titlu de doctor obţinut prin furt intelectual. Un partid care, ani de zile, a abuzat de imunitate în Parlament pentru a-şi salva deputaţii şi senatorii puşcăriabili. Un partid artizan al “marţei negre”, episodul în care, în Parlament, s-a încercat legalizarea corupţiei pentru demnitari, prin modificările pregătite Codului Penal şi Legii amnistiei. Ar fi fost îndreptăţit acest discurs al PSD şi Pro România, ar fi avut substanţă, dacă vreunul dintre cei care conduc sau au condus PSD şi-ar fi cerut scuze în mod public pentru toate aceste episoade. Aşa, repet, e doar demagogie. Dublată un calcul politic mărunt, de grup.

Depunerea moţiunii de cenzură acum este o mişcare lipsită de logică atâta timp cât mai e puţin timp până la alegerile parlamentare – în urma cărora se va cere Parlamentului votul pentru Guvern – şi cât o eventuală trecere a acestei moţiuni nu va rezolva nimic din ceea ce reclamă semnatarii ei, oricum nu mai devreme decât s-ar putea face la termen, adică după parlamentare. În plus, nu este un moment oportun pentru a genera şi o criză politică: ţara este deja în criză sanitară, dublată de una economică. Stare de fapt care, în cazul demiterii Guvernului, riscă să fie vulnerabilizată şi mai mult.

Calculul politic al lui Marcel Ciolacu şi al grupului din PSD care îi susţine un mandat de jure la conducerea partidului este însă pus mai presus de stabilitatea ţării. Aceştia speră că iniţierea unei moţiuni de cenzură la adresa Guvernului PNL ar mai tempera din reproşurile aduse lui Marcel Ciolacu – adesea acuzat de voci radicale din partid, vocile din familia României Mari, că face jocurile preşedintelui Klaus Iohannis şi, implicit, ale Guvernului liberal –, că i-ar conferi un plus de legitimitate în faţa partidului şi, la apropiatul congres, şanse mai mari în faţa contracandidatului său, Eugen Teodorovici, susţinut de vocile radicale. În plus, mizează pe o capitalizare electorală a greşelilor Guvernului Orban în favoarea PSD, aflat încă în degringoladă după încarcerarea, anul trecut, a liderului său, Liviu Dragnea, după pierderea a două scrutine consecutive, măcinat de lupte intrapartinice pentru putere şi confruntat, îniante de alegeri, cu pierderea câtorva zeci de primari, migraţi la PNL.

Probabil, moţiunea, programată a intra la vot în septembrie – după congresul PSD deci –, nu va trece; este greu de crezut că PSD chiar îşi doreşte să preia guvernarea înainte de alegeri şi, mai ales, într-o situaţie de criză profundă şi inedită pentru gestionarea căreia nu are experienţă. Oficial, probabil, suficienţi parlamentar – cât să nu strângă numărul necesar de voturi – vor realiza că, în această perioadă, este nevoie de stabilitate şi coerenţă în actul de guvernare…

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.