O biografie în fărâme

Foto: Brian Rasic / Getty Images

Leonard Cohen, marele cântăreț și compozitor canadian (s-a stins din viață la sfârșitul lui 2016, la vârsta de 82 de ani), a făcut întotdeauna o figură aparte în lumea vedetelor pop. A fost comparat cu Bob Dylan încă de la primul lui disc, dar nu s-a bucurat nici pe departe de faima bardului originar din Minnesota.

Timp de câteva decenii, popularitatea lui s-a restrâns la cercuri minuscule de admiratori, cei mai mulți aflându-se în Europa, îndeosebi în Franța și în Țările Nordice. Critica muzicală a sesizat de la început originalitatea și valoarea pieselor sale, dar ea nu s-a convertit într-o glorie pe măsura talentului său. A contribuit la acest lucru și timiditatea artistului. Spre deosebire de Bob Dylan, Joan Baez, Phil Ochs, Pete Seeger și mulți alții, care parcă se născuseră pe scenă, Cohen era, la începuturi, paralizat de frică în fața unui auditoriu ce depășea numărul degetelor de la două mâini.

Cu toate acestea, din 1967, anul debutului discografic cu The Songs of Leonard Cohen (alesese muzica exasperat de lipsa de ecou a cărților sale de poezie și a celor două romane scrise la începutul anilor 1960, The Favourite Game și Beautiful Losers), până în 1992, când albumul The Future a cunoscut mult-așteptatul succes, viața artistului a fost un lung șir de dezamăgiri, penurii și frustrări. Faima planetară a venit într-un moment când n-o mai aștepta. Ultimul sfert al vieții a compensat cu asupra de măsură perioada de creativitate semianonimă, excepțională din punct de vedere estetic, dar la care vibra doar o mână de ascultători. De pe la mijlocul anilor 2000, valoarea nu i-a mai fost contestată de nimeni, dublată fiind de o popularitate incredibilă, susținute de lungi turnee pe tot globul.

Încă din timpul vieții i-au fost consacrate mai multe biografii și exegeze, iar după moarte numărul lor a crescut vertiginos. Dintre ele, un loc aparte îl ocupă cele două volume (va urma și al treilea) datorate lui Michael Posner, un cunoscut om de presă canadian. Spun „datorate“ și nu „scrise“, deoarece ele adună mărturiile a câtorva sute de oameni a căror existență s-a intersectat, în intervale mai lungi sau mai scurte, sau chiar întâmplător, cu aceea a lui Cohen.

Intitulate Leonard Cohen. Untold Stories, ele diferă prin subtitluri. Primul, care acoperă perioada copilăriei artistului și avansează până în anul 1970, The Early Years (publicat în 2020), constituie o palpitantă uvertură la o mare creație. Al doilea, din 2021, From This Broken Hill (un vers din minunatul cântec If It Be Your Will, din 1984) e dedicat perioadei 1971-1986. Datele menționate sunt aproximative, deoarece cărțile conțin nenumărate flash-back-uri și nu puține anticipări. Structura mozaicată, generată de sutele de voci convocate de către Michael Posner, contribuie la un scenariu de mare dinamism, în care percepțiile personale acționează ca niște luminițe într-un pom de Crăciun.

Contradicțiile sunt cultivate cu insistență. Michael Posner se dovedește a fi un scenarist-regizor cu simțul ritmului, al contextului și al tensiunii. Iată, spre ilustrare, două fragmente care se referă la perioada de început a anilor 1970, când Cohen se afla la Montreal și își făcuse un fel de cartier general la un local, Rainbow Bar and Grill, de pe Stanley Street. Prima intervenție îi aparține lui Vivienne Leebosh, una din co-proprietarele braseriei: „Toată lumea se perinda pe acolo. Îi plăteam pe polițiști ca oamenii să poată vinde droguri. Eram vreo zece co-proprietari, inși care se sustrăseseră serviciului militar și dezertori. Freda Guttman și cu mine îi adăposteam. Afișam reclame în favoarea separării Quebecului. Nimeni din comunitatea evreiască nu vorbea cu noi“.

Dar nu toată lumea percepea lucrurile la fel. Sylvia Levine, o cunoștință din Montreal a cântărețului, care frecventa aceleași localuri, vine cu o altă perspectivă, deloc favorabilă lui Leonard Cohen: „Prima oară cred că l-am văzut pe Leonard la Rainbow și am întrebat cine e. Omul poza, pătruns de propria importanță, îmbrăcat în negru și arătându-și partea «bună», ca și cum ar fi așteptat să fie recunoscut. «E Leonard Cohen, încercând să fie sumbru și artistic», a spus cineva. Cântecul «Suzanne» fusese deja un hit, dar toți cei aflați acolo erau «cineva», ori aveau să fie «cineva», ori fuseseră «cineva», așa că orgoliile erau lăsate la ușă și toată lumea vorbea cu toată lumea. Nu și el. Îmi amintesc că l-am salutat — dar s-a întors într-o parte, ca și cum l-aș fi deranjat profund. Se spunea despre el că e un «băiat de bani gata» care s-a mutat la Centreville, ca să fie fițos“.

Citiţi şi:

• Miezul, haloul
• Miezul, haloul (2)
• Miezul, haloul (3)

Rezultă din aceste două citate că volumele gândite de Michael Posner nu sunt apologii nenuanțate ale unei vieți pline, de altfel, de inconsecvențe și de fapte deloc onorabile. Autorul subliniază natura complexă și contradictorie a personajului. În același moment și în același loc, impresiile sunt radical diferite, transmițându-se automat paginii de carte: „Constrâns de natura binară a opiniilor exprimate pe internet – și, prin extensie, de o cantitate prea mare din viețile noastre offline – am observat o tendință de a-l interpreta pe Leonard Cohen fie într-un fel, fie în altul, fie ca pe un ins fără pată, aproape de sfințenie, sau ca pe un Lothario întunecat și calculat, care-și folosea imensul har de seducător pentru scopuri în general egoiste. În funcție de punctele de vedere, toate faptele cunoscute și fiecare episod în sine sunt asamblate pentru a sprijini teza principală. Această carte este și un protest împotriva unor astfel de poziții reducționiste“.

Valoarea mărturiilor culese, selectate, ordonate cronologic (dar și tematic) de Michael Posner provine din libertatea totală față de evenimentele care alcătuiesc viața plină de suspansuri, căderi, suferințe și triumfuri ale lui Leonard Cohen. Îți poți iubi personajul și dacă nu ascunzi lucruri care, în mod normal, îl dezavantajează, riscând să-l îndepărteze de cititor. Posner a scotocit în cele mai ascunse unghere ale memoriei celor care au putut depune o mărturie, fie ea cât de neînsemnată despre cântăreț, cu speranța că firul de nisip se va transforma, în mod miraculos, într-o perlă. Efectul e acela de involuntară fascinație pe care o resimți atunci când afli amănunte complet neașteptate din existența unui apropiat pe care credeai că îl cunoști bine. Eu însumi am descoperit o sumedenie de lucruri dezagreabile citind aceste două volume. Deși pe multe dintre ele aș fi preferat să nu le aflu niciodată, constat că ele nu modifică absolut deloc admirația pe care i-o port.

Modul fragmentar, fărâmițat, bazat pe alternarea constantă a vocilor dă consistență și credibilitate demersului. Intercalările de voci și situații compun o simfonie de o rafinată muzicalitate. De la un moment dat încolo, monotematismul discursului se sparge într-o sumedenie de istorii paralele. Ele îl privesc pe Leonard Cohen (poetul, cântărețul, căutătorul soluțiilor la depresiile și nenorocirile care i-au însoțit viața, credinciosul evreu, apoi învățăcelul zen budhist, aderentul la Advaita Vedanta, o ramură a hinduismului, iubitorul lui Isus, a cărui personalitate l-a preocupat mereu, amantul, soțul, tatăl etc.), dar se constituie și într-un viu portret de epocă. Înțelegem mai bine lumea de azi aplecându-ne asupra teribilismelor unor decenii când tabuuri vechi de zeci și sute de ani au căzut asemeni capetelor bătrâne retezate în piețele publice de securile ascuțite ale unei noi sensibilități. Răul pe care-l trăim astăzi e doar amplificarea ideologiei „totul e permis“, pe care generația lui Leonard Cohen a îmbrățișat-o cu o fervoare cvasi-mistică. Aproape totul e citabil din cele 950 de pagini cât însumează, până acum, volumele Leonard Cohen: Untold Stories. De menționat că vocea protagonistului e convocată doar de câteva ori, în circumstanțe în care era nevoie de arbitrajul său pentru a decide asupra unor situații insuficient luminate.

În același timp, deși nu-i auzim glasul, Leonard Cohen ne vorbește prin intermediul sutelor de participanți la un spectacol biografic plin de patos, în notă teatrală: fiecare martor pare să se substituie pentru o clipă vocii interioare a celui portretizat. Psihologic, acest lucru e explicabil: pe fiecare dintre ei, întâlnirile cu Leonard Cohen i-a marcat în mod decisiv. Astfel încât, pe lângă biografia în curs de constituire a artistului, cărțile conțin și potențiale mini-biografii ale celor ce au acceptat să-și împărtășească amintirile despre acesta.

În ciuda abundenței de informații despre viața cântărețului, lipsesc aproape cu desăvârșire opiniile despre creația sa. Desigur, artistul e adeseori surprins cu chitara în mână: îl „auzim“ cântând în fața grupurilor de prieteni sau chiar în concerte. La noi ajung însă mai degrabă ecouri ale întâmplărilor petrecute în culise ori departe de scenă, din Insula grecească Hydra până în Nordul Europei și de-a lungul și de-a latul Statelor Unite. Pentru mulți dintre cei care contribuie la inedita lui biografie, omul pare să fi fost mult mai atrăgător decât opera. Explicația e simplă: ei au făcut parte din viața lui, nu și din creația lui. Aceasta, misterioasă și captivantă, s-a construit departe de ochii oamenilor, în singurătatea impenetrabilă în care artistul, inspirația, nevrozele și moartea și-au dat întâlnire. Cu siguranță, volumul al treilea al seriei, anunțat pentru acest an, va completa prin reflecții critice și analize portretul unui mare artist, ale cărui vitalitate, umor, generozitate și expresivitate s-au aflat mereu în balans primejdios cu ispitele întunericului.

Articol publicat şi în România literară.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News