O așteptare beckettiană

Atunci când iraționalul „suveranism”/ anti-europenism e apărat și promovat masiv prin patologică furie, agresivitate, violență verbală și cumplită pornografie revărsate diluvian în spațiul public al platformelor de socializare, te-ai putea aștepta ca liderii, apologeții binelui țării și aleșii providențiali ai mișcării să-și exprime tot public, revoltați și oripilați, stupoarea, revolta, oroarea legate de compromiterea gravisimă a scopului moral, salvator, înalt declamat al „unirii”, nu al dezbinării românilor. O așteptare deja beckettiană.

Godot nu e Hristos, poporul nu e un grup sectarizat și tele-ațâțat, românii nu sunt un construct politic utilizabil ca muniție împotriva românilor.

Creștinismul invocat nu coincide mereu cu cel trăit. Claritatea morală conferită de acesta din urmă distinge mereu adevărul prin ceața deasă a discursurilor despre el.

Adevărul eliberează și secretă natural binele. Chipul acestuia nu e niciodată crispat, încrâncenat, desfigurat. E blând, relaxat, sincer  întors spre un celălalt niciodată blamat. Nu are ceva de ascuns, de nepătruns.

Măștile puse online, din spatele cărora curg puhoaiele și puroaiele urii, ascund, desigur, o crâncenă realitate care ar trebui denunțată, nu cultivată și, prin tăcere, încurajată.