Nu poți iubi colectivități

Din această simplă, onestă constatare, accesibilă oricui are aderență la realitate, derivă firesc necesara, igienica demascare a minciunii populiste în veșmintele căreia se îmbracă strident toți năprasnicii iubitori de neam, categorii sociale, rase și clase.

 

Acești mari simulatori mesianici ai iubirii care ne înghite pe toți, deși pe unii mai puțin, nu pot sta niciodată cu brațele încrucișate. Această postură le e total străină. Ei nu sunt genul de oameni pasivi, insensibili la pătimirile nației sabotate de milenii și pe care o slujesc neobosit, ce-i drept doar prin retorice cuvinte. Pragmatismul rămâne un autentic ideal, adică unul de neatins pentru marii îndrăgostiți de utopia „mai binelui” patetic promis.

Dacă, în contextul tragic al rinocerizării masei ultrasensibile la lingușeală, incitare ultranaționalistă și promisiuni deșarte, acești „don juani” în stare de ebrietate ideologică ajung totuși să seducă și să treacă la fapte, este suficient să recitim istoria relativ recentă a Europei și mai ales a Estului ei pentru a ne face o idee (salvatoare) despre natura acestora.

Singura iubire reală este cea pentru o persoană, pentru familie și, în grade diferite, pentru cei nu prea mulți care gravitează în cercurile concentrice ce se pierd nu departe de prima.

Limba elină, de exemplu, are patru termeni esențiali care descriu „iubirile” resimțite real de persoana umană: έρως (eros), iubirea pasională, erotică; φιλία (philia), prietenia, afecțiunea față de cei foarte apropiați, prieteni cărora le dorim și chiar le slujim personal binele propriu; στοργή (storge), ataşamentul, tandrețea părintească sau filială, sentimentul puternic care-i unește natural pe membrii unei familii; αγάπη (agape), iubirea „rațională” izvorâtă din prețuirea sinceră inspirată de calitățile cuiva care îți impune venerație sau cel puțin adânc respect. Este și cazul iubirii creștine care răsare din credință și se orientează în mod firesc spre „aproapele” pe chipul căruia „ochii de văzut” menționați de Hristos disting aievea „chipul” lui Dumnezeu din el.

Nicio formă de iubire nu este politizabilă sau utilizabilă onest în cheie politică, administrativă, instituțională. Ce putem spera și pretinde lucid din partea celor ce au onoarea și responsabilitatea să grădinărească binele public, comunitar, este exclusiv respectarea demnității persoanei, tratate cu decență și competență, nu cu sfâșietoare, inevitabil false declarații de iubire colectivă.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.