Necesara luciditate a eticii
Necesara luciditate a eticii a fost probabil imperativul lăuntric cel mai intens prezent în viața Monicăi Lovinescu (19 noiembrie 1923 – 2008). Un imperativ crescut din suferința atroce a uciderii mamei sale, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, soția marelui Eugen Lovinescu, arestată de comuniști la vârsta de 71 de ani și aruncată într-o groapă comună a sinistrei închisori Jilava.
Pierderea mamei ucise, a patriei arestate de socialismul care abrogase lumea reală, condamnarea la exil, vânarea ei de Securitatea ceaușistă care a stâlcit-o în bătaie chiar în inima Parisului adoptiv, arhitectura culturii europene bine metabolizate i-au oferit Monicăi Lovinescu suficiente rațiuni existențiale pentru a deveni cea mai intransigentă voce a onestității intelectuale și a clarității morale – ascultate în România dinainte de 1990 cu jubilație sau cu furie – vocea unei minți capabile să discearnă și să separe curajos adevărul de minciuna structurală a unui sistem politic fondat pe crima în masă a gulagului care înghițise Estul.
Numele său coincidea cu impecabila autoritate intelectuală a omului de imensă cultură, a cărui viață în exil s-a transformat, timp de decenii, într-o mărturie riscantă și arzătoare pentru adevăr, dreptate, libertate, autenticitate, dar și pentru cei crunt prigoniți pentru ele în numele minciunii și imposturii. O mărturie care a trezit, a mângâiat, a călăuzit, a format și edificat.
Un înalt model etic și intelectual care, la centenarul nașterii sale, e aproape deplin ignorat mediatic, academic și, desigur, politic, într-o lume românească pentru a cărei libertate și însănătoșire a luptat și sperat zilnic până la sfârșit. Ca orice om mare cu adevărat.
- Recomandare de lectură: Doina Jela: „Nu am ştiut nimic despre miezul însângerat al «statuii» Monica Lovinescu până la citirea dosarelor de Securitate ale mamei ei”
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
