Metoda Amédée

Secretarul general al ONU, António Guterres, a cerut Rusiei să instituie, de Paștele ortodox, o „pauză umanitară” de patru zile în Ucraina. Înaltul funcționar se baza, probabil, pe răspicat afirmata credință creștină a liderilor de la Kremlin. Încă o dovadă că naivitatea politicienilor din Vest nu are margini.

Când unul dintre partizanii cei mai înfocați ai exterminării ucrainenilor e chiar patriarhul Kirill, o astfel de cerere sună mai dogit decât un clopot căzut la pământ. Oare oamenii aceștia nu înțeleg că Rusia și-a asumat, cu o determinare stupefiantă, rolul Satanei în lumea contemporană? Faptul că și-au botezat cu numele Necuratului racheta despre care susțin că e capabilă să șteargă de pe fața pământului o țară de dimensiunile Franței spune totul despre rolul jucat azi și pe care dorește să-l joace și în viitor această țară: cel de Mare Exterminator. De-acum, politica rușilor va fi una a șantajului nuclear, a confruntării violente, a nebuniei sălbatice și a pretențiilor iraționale de a domina planeta.

Papa Francisc a refuzat, drept urmare a complicității morale a patriarhului la asasinatele în masă din Ucraina, să-l întâlnească pe Kirill. În felul acesta, izolarea Rusiei de către societățile civilizate se produce și la nivel spiritual – dacă o astfel de dimensiune mai contează în universul care, tocmai sub influența „desacralizării” inițiate de Uniunea Sovietică, și-a pierdut reperele metafizice. Încă o dovadă că Rusiei, după o butadă pusă în circulație de Garry Kasparov, nu i-a fost dat să fie A Treia Romă, dar a reușit din plin să devină Al Patrulea Reich.

Într-o asemenea perspectivă, amenințările Rusiei la adresa Occidentului trebuie privite cu toată seriozitatea, așa cum n-au fost cele la adresa Ucrainei. Țara lui Putin – se vede acum cu prisosință – nu și-a propus să aducă nimic altceva decât lacrimi, suferință și moarte. Felul mișelesc în care au invadat Ucraina este, poate, ultimul semnal de alarmă înainte ca primitivii dotați cu arme nucleare să purceadă la distrugerea civilizației de care se simt umiliți. Îi împinge în această direcție subdezvoltarea economică și neputința de a se ridica, în domeniul tehnologic, la nivelul țărilor avansate. Cu excepția industriei militare, unde pasiunea ucigașă i-a condus la rezultate incredibile, rușii nu sunt competitivi în absolut niciun domeniu. Dacă n-ar fi avut acces la inepuizabile resurse naturale (de la petrol la diamante și caviar), s-ar fi prăbușit demult, într-atât de dezastruoasă a fost politica lor economică din ultima sută de ani. Într-o lume în care adversitățile se elimină, ori măcar se estompează, pe calea diplomației, rușii apar cu securea la cingătoare și retează capete fără să piardă timpul în parlamentări. Așa au făcut în Al Doilea Război Mondial, așa au făcut peste tot pe unde i-a dus de atunci încoace pofta de a supune popoare și de a nimici democrația.

Nu e de mirare că replica ambasadorului rus la Națiunile Unite, Vasili Nebenzia, perpetuează limbajul aberant al Moscovei: „Cererile de încetare a focului sună fals și sunt nesincere.” Uluitor. Poate că doar marii lingviști sovietici ai trecutului ar putea să ne explice cum poate fi o cerere care vizează cruțarea de vieți omenești „falsă” și „nesinceră”. Numai un popor care trăiește în minciună și în sminteală poate gândi în felul acesta. Prima idee care le-a trecut prin cap rușilor nu e legată, ca în mintea oricărui om normal, de simbolistica Paștilor. Pentru ei, zilele fără bombardament reprezintă un interval în care – lucru de neacceptat în logica lor – ucrainenii nu mor.

Ceea ce șochează în desfășurarea războiului din Ucraina e reaua-credință a agresorilor. Nu există o reglementare a desfășurării conflictelor armate pe care hoardele lui Putin să n-o fi încălcat. S-a adunat deja un dosar enorm al crimelor, atrocităților și violenței de dragul violenței întreprinse în teatrul de război. Felul barbar în care e tratată populația civilă, violurile, disprețul josnic față de ideea de om rivalizează cu cele mai negre pagini din istoria medievalității. Peste capetele împuiate cu misticisme de doi bani s-au scurs degeaba șase-șapte secole de cizelare morală și civilizațională europeană. Rasputin și Putin sunt nume interșanjabile – dacă nu e vorba chiar de o descendență directă a actualului satrap din sutana însângerată a șarlatanului de la Curtea ultimului țar rus.

Așa după cum s-a observat, există puncte ale globului pământesc unde crimele și răzbunările sadice se înlănțuie implacabil, indiferent de trecerea vremii și de evoluția civilizației. Rusia e una din zonele unde ambiția de a domina, de a pune piciorul pe grumazul celui mai slab nu a fost curmată niciodată. Indiferent de forma de guvernământ, cruzimea, nesimțirea și nerușinarea au reprezentat moduri de raportare la restul popoarelor. În orice împrejurare i-ai întâlni, te izbești de fățărnicie ca de un zid. Orice spun ei, trebuie înțeles pe dos. Iar atunci când rostesc un adevăr, e de regulă o condamnare la moarte, un măcel, o întoarcere cu susul în jos a planetei. De la faimoasele cuvine ale lui Hrușciov, „Vă vom îngropa!”, adresate în 1956 reprezentanților diplomatici occidentali, la amenințările proferate printre dinți de Putin și Lavrov există o perfectă continuitate. Hrușciov s-a aflat la un pas de a declanșa războiul mondial, în octombrie 1962, după invazia, cu un an și jumătate înainte, în aprilie 1961, a Golfului Porcilor din Cuba.

Războiul a fost evitat în ultimul moment, după ce rușii au fost obligați să renunțe la planul de a instala arme nucleare pe insula cucerită de Castro. Premierul sovietic a revenit în mai multe rânduri la ideea „îngropării”, atacând imperialismul și colonialismul. Dar Hrușciov nu era original, după cum nici Putin nu se abate cu un milimetru de la pseudoprofețiile marxiste: el urmează cu fidelitate fraza din Manifestul Partidului Comunist în care burghezia îi „produce, înainte de orice, pe propriii gropari“.

Vremurile s-au schimbat, Rusia însăși e nu doar o țară colonialistă și imperialistă, ci și una condusă de „burghezi”“ multimiliardari. Ce a rămas e obsesia geografică, convingerea adânc înrădăcinată în psihicul diriguitorilor post-leniniști că Vestul reprezintă, prin valorile sale, o primejdie de moarte pentru instinctele dictatoriale ale celor care se află la conducerea Uniunii Sovietice și a succesoarei acesteia. Indivizii de teapa lui Putin se simt în siguranță doar printre slugi mute, a căror singură activitate publică e să-l aplaude – o lume apărată de forțe armate dispuse să asculte orbește ordinele satrapilor veșnic mahmuri. După ce au copiat tot ce e mai rău (în primul rând, cultul îmbuibării și al îmbogățirii fără limite), oligarhii ruși stau acum prosternați în fața Marelui Tâlhar care i-a îmbogățit, punându-i la dispoziție conținutul enormelor buzunare în care se aude clichetul sinistru al arginților lui Iuda.

Rămân la părerea că Putin nu va opri ororile din Ucraina. Mai mult, cred că el și călăii din jurul lui au deja pregătite planurile pentru extinderea conflictului în întreaga regiune și apoi, dacă vor mai avea timp, în întreaga lume. Chiar dacă rezultatele de până acum sunt sub așteptări, invadarea Ucrainei nu e o aventură a l’improviste. Se vedea limpede, cu luni în urmă, că trupele care încercuiseră Ucraina nu se aflau acolo în vilegiatură, ci pentru a năvăli asupra „naziștilor” de la Kiev. Nici măcar un lider dement, cum e, după părerea mea, Putin nu cheltuie sume colosale fără să aștepte un rezultat clar al investiției în echipament militar și în întreținerea trupelor. După aceeași logică, Rusia nu pune acum la bătaie resurse uriașe pentru a produce rachete doar pentru a le expune în vitrinele Kremlinului. E la mintea cocoșului că și actualele arme – inclusiv „Satan 2” – sunt fabricate pentru a servi intereselor oligarhiei politice moscovite. Intențiile expansioniste au existat mereu pe agenda politică a Rusiei. Omniprezența lor militară reprezintă cea mai bună dovadă că e vorba de un work in progress, de o acțiune bine ticluită de a-și extinde sferele de influență. Disprețuindu-i pe ucraineni, Putin și-a imaginat o a doua ediție a războiului-mascaradă din Crimeea.

Cei care iau drept model invazia din Ucraina sunt însă în eroare. Cu totul altfel va fi gândită o confruntare cu Occidentul, sau mai bine spus, cu Statele Unite, marele ghimpe din talpa ambiției rușilor de a stăpâni universul. După toate probabilitățile, va fi un atac neanunțat, declanșat prin surprindere, cu folosirea unei bune părți din imensul arsenal nuclear pe care-l au la dispoziție. Felul în care televiziunea publică din Moscova discută chiar în aceste zile despre distrugerea Americii nu e doar fanfaronadă, ci și o perversă „notă informativă” care dezvăluie, în termeni bășcălioși, câte ceva din planurile Moscovei. Întrebat de moderatoare ce daune e capabilă să provoace o rachetă lansată de „Satan 2” înspre America, un specialist în probleme militare a răspuns pe un ton zeflemitor: „Dacă 7,5 megatone vor ajunge pe teritoriul așa-zișilor noștri parteneri, iar cuvântul «partener» e foarte important, atunci vor fi distruse zone precum New York. Este un oraș frumos, dar ar dispărea complet după lansarea unei singure rachete.”

Am prieteni – oameni foarte inteligenți – care izbucnesc în râs când aud astfel de amenințări cu iz apocaliptic. Mie, unuia, nu-mi vine deloc să râd. Mai degrabă, le-aș recomanda și lor, și celor îndrituiți să ia măsuri, să citească piesa lui Eugene Ionesco ce poartă insolitul titlu Amédée, ou Comment s’en débarasser.

Articol publicat şi în România literară.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News