Maia Sandu, misiune imposibilă?


Armand GosuRomânia, interesată ca la granița ei estică să aibă stabilitate și predictibilitate într-o periodă tulbure cum este aceasta, ar trebui să fie prima interesată în succesul electoral al Maiei Sandu.

 

Turul întâi al alegerilor prezidențiale, primele organizate după două decenii, în Republica Moldova, s-a încheiat oarecum previzibil. Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, s-a clasat pe primul loc, cu 48,2%, urmat la zece procente distanță de Maia Sandu, cu 38,4%, candidatul comun al Opoziției antioligarhice și proeuropene. Așadar, în turul al doilea se vor duela reprezentanta Opoziției, Sandu, și Dodon, candidatul Puterii, președintele Democraților, Marian Lupu, fiind retras din cursă.

În orele de după închiderea urnelor, numărătoarea voturilor a ținut publicul cu sufletul la gură, după miezul nopții abia confirmându-se faptul că Dodon nu va câștiga din primul tur alegerile prezidențiale. De fapt, chiar miza primului tur era trimiterea lui Igor Dodon în turul doi.

Mai multe indicii confirmă faptul că Dodon încercase câștigarea alegerilor din primul tur. Pe lângă că a beneficiat de critici de catifea din partea media holdingului controversatului oligarh Plahotniuc, liderul Socialiștilor moldoveni a fost susținut, la vedere sau mai discret, și de organizațiile PDM, în ciuda promisiunii lui Lupu și Plahotniuc că vor susține candidatul proeuropean, cel mai bine plasat. Cu toate acestea, Dodon nu a ieșit din primul tur. De ce?

În primul rând, pentru că el n-a reușit să-și mobileze întregul bazin electoral. De pildă, alegătorii din Găgăuzia, care tradițional acordă votul candidatului pro-rus, s-au prezentat în număr redus la urne. Dacă ar fi fost mobilizați mai bine, era posibil ca Dodon să câștige alegerile.

În al doilea rând, Dumitru Ciubașenko, candidatul Partidului Nostru, condus de primarul de Bălți, Renato Usatîi, care concurează pe același bazin electoral cu Dodon, s-a încăpățânat să nu se retragă, în ciuda presiunilor la care a fost supus, și a obținut locul trei, cu 6,01%, trimițându-l pe liderul Socialiștilor în turul al doilea. Cum retragerea lui Lupu nu-i aducea lui Dodon voturi suficiente, scoaterea din cursă a lui Ciubașenko părea cel mai potrivit scenariu pregătit în laboratoarele oligarhului Plahotniuc. Care însă a fost ratat.

În al treilea rând, Dodon însuși este puțin convingător în haina de candidat al Opoziției. El adună voturile „geopolitice“ ale segmentului pro-rus, ale nostalgicilor după Uniunea Sovietică, dar nu și voturile de protest, antioligarhice, ale celor care doresc un viitor european pentru ei și copiii lor. Însă, în ultimii doi ani, agenda publică a fost dominată nu de „teme geopolitice“, cât de proteste împotriva regimului oligarhic, de anchetarea și recuperarea miliardului de dolari furat din bănci, de reforma Procuraturii și a Justiției, de scoaterea instituțiilor centrale de sub controlul lui Plahotniuc, de lupta împotriva marii corupții și a nepotismului. Or, pe aceste subiecte, Dodon a fost mai degrabă șters, dacă nu cu totul absent. I s-a reproșat faptul că a votat proiecte politice importante alături de Partidul Democrat, că a sprijinit toate marile inițiative ale lui Plahotniuc, de la alegerea președintelui Nicolai Timofti în Parlament la ridicarea imunității fostului premier Vlad Filat și căderea Guvernului Streleț. Mai mult, în opinia publică de la Chișinău este larg răspândită opinia că Dodon este controlat de Plahotniuc cu dosare de corupție, care se referă la acțiuni mai vechi, din perioada mandatului ministerial, de pe vremea guvernării comuniste.

Chiar dacă Dodon are prima șansă în turul doi, diferența de 140.000 de voturi, 10%, poate fi recuperată – greu, dar poate fi – de către contracandidatul său.

Maia Sandu și Igor Dodon sunt atât de diferiți încât vor produce o polarizare care poate să scoată alegătorii la vot, segmente din cealaltă jumătate a electoratului care nu s-a prezentat la urne în primul tur. În afară de asta, Maia Sandu, cu o strategie bine țintită, poate aduna părți importante din electoratele lui Iurie Leancă, Mihai Ghimpu și Valeriu Ghilețchi, adică un total de circa 84.000 de voturi. Decisive vor fi voturile oferite lui Ciubașenko, nu mai puțin de 85.000, din care Maia Sandu trebuie să recupereze cât poate de multe. Cu alte cuvinte, Renato Usatîi, cu ajutorul candidatului său Ciubașenko, ar putea juca rolul de king maker.

Dar obiectivul cel mai important pentru Maia Sandu este mobilizarea celor care n-au votat în turul unu. Pentru asta echipa doamnei Sandu trebuie să polarizeze electoratul, să-și diversifice mesajele, să fie mai prezentă și în fiefurile socialistului Dodon, să adune mai multe voturi din diaspora, unde potențialul foarte mare care există n-a fost exploatat în primul tur.

Ar fi o șansă extraordinară pentru Republica Moldova, pe care alianța Maia Sandu, Andrei Năstase și Viorel Cibotaru are dificila sarcină de a o fructifica. Moldova poate și trebuie să iasă din criza politică, financiară, economică, morală în care se zbate de peste doi ani. E nevoie de reforme sistemice profunde care să reașeze țara pe făgașul democrației și prosperității. E nevoie de o nouă clasă politică, de idei noi, de un proiect nou de țară. E nevoie de recâștigarea încrederii cetățenilor în politică și de ieșire din depresia în care nu se poate construi nimic durabil. Alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova poate și trebuie să fie un punct de cotitură în evoluția țării vecine. România, interesată ca la granița ei estică să aibă stabilitate și predictibilitate într-o periodă tulbure cum este aceasta, ar trebui să fie prima interesată în succesul electoral al Maiei Sandu.

 

Articol publicat şi în Revista 22.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.