Jurnaliști căzuți la masa puterii: Adriana Săftoiu și Răsvan Popescu


Brindusa ArmancaDoi dintre numeroșii purtători de cuvânt ai președinței sau ai guvernului postdecembrist, cei mai mulți selectați dintre jurnaliști, au crezut de cuviință să dea în vileag culisele puterii: Adriana Săftoiu, mai cunoscută ca umbră a președintelui Băsescu decât ca speaker al premierului Radu Vasile (perioadă nedezvăluită) și Răsvan Popescu, care a trecut ”fără regrete” de la guvernul Vasile la președintele Constantinescu. Despre dexteritățile lor stilistice doar atât, ca să separăm”talentul de caracter”(A.S.): abili, ambii au condei, Răsvan Popescu fiind confirmat ca prozator și scenarist de filme premiate, amândoi știu să pună în valoare interesul pentru privitul pe gaura cheii, indiscreția fiind exploatată fără prejudecăți, atât în volumul recent, Cronică de Cotroceni al Adrianei Săftoiu, cât și în cele două jurnale ale lui Popescu apărute în 2002 și 2013 sub titlurile Purtătorul de cuvânt și Cutia cu maimuțe.

Întrebarea e ce se întâmplă cu jurnaliștii care părăsesc baricada jurnalismului pentru poziții guvernamentale, în conjuncție cu politica. Ce rămâne din spiritul critic, din dorința de a scotoci adevărul, de a sta de veghe? Cărțile răspund acestor întrebări, sugerat sau cu franchețe: mai nimic. Răsvan Popescu, timp de șapte ani jurnalist la BBC, Expres, TVR mărturisește:”Gazetăria e bună, dar nu rămâi în ea. E bună pentru că deschide accesul către orice și oricine”.

Crezul unui carierist, care a privit cu cinism demnitățile picate din cerul politic, ca secretar de stat, purtător de cuvânt la Președinție, membru CNA:”Eu privesc demnitățile ca pe niște funcții pe care le îndeplinești ca la carte, după care îți iei banii și te duci acasă”, spune în interviul publicat de succesoarea sa în Vocile Puterii. Reiese din cărți că mecanismul prin care se aleg purtătorii de cuvânt și de imagine este la fel de improvizat ca guvernările haotice, pline de decizii bramburite, reacții la conjuncturi și măsuri menite să protejeze imaginea, să satisfacă vanitățile polticienilor, iar nu interesul cetățeanului.

Remarcați ca jurnaliști, dar aleși pe simpatie sau printr-o fericită întâmplare, cei doi privesc ”curtea” când cu dispreț, când cu cinism, când critic, când clement, după ce au învățat combinațiile și șmecheriile supraviețuirii politice.”M-am gândit cum ar fi trebuit să fie acei curteni care să nu se lase vrăjiți că sunt lângă Putere, să nu fie flatați de faptul că împart, măcar din când în când, privilegiile locului, ale funcției…”, notează Adriana Săftoiu, fostă jurnalistă la Rompres și la Mediafax, extrăgându-se o clipă dintre curteni. Dealtfel, cei doi purtători de cuvânt au fost un moment adversari: întors de la Londra, dintr-o delegație, Răsvan Popescu s-a pomenit înlocuit fără preaviz de premierul Vasile cu ”o mută”. ”Muta” era Adriana Săftoiu. Privilegiile funcției, recunoscute pe alocuri, mai ales în jurnalul lui Popescu, de la salariul bunicel, la mașina cu șofer și body-guard, până la călătoriie exotice, aduc cu ele și o altă vedere asupra realității, una de sus, care îl face pe autorul jurnalului să îi numească pe poporenii adunați la sfințirea unei biserici niște”gură-cască”, iar pe autoarea Cronicii de Cotroceni să-i privească cu o superioară compasiune pe foștii colegi din presă ”puși din ce în ce mai des în situația de a renunța la reguli și rigori”. Contaminarea s-a produs. Deveniți demnitari, foștii jurnaliști și-au însușit perspectiva politicienilor pe care îi secondează. Uneori au iluzia că iau parte la facerea istoriei, alteori se resemnează cu  funcționăreala umilitoare. Deși scrise de oameni inteligenți și educați, jurnalele nu trădează interes pentru profesionalizare în poziția de comunicator la cel mai înalt nivel. Comunicarea instituțională este o meserie în sine, calificarea la locul de muncă nu (mai) poate fi o soluție. Eșecul Tatianei Niculescu Bran ca purtătoare de cuvânt la președinție este un exemplu. Sătui de șefii pe care îi servesc ”ca de mere acre”(A.S.), cu  numeroase frustrări, indispoziții și spaime acumulate, Adriana Săftoiu și Răsvan Popescu își plâng de milă ca victime ale balamucului politic pe care, însă, nu-l părăsesc:”Dacă aș rămâne la țară să îmi săvârșesc Jurnalul, Proiectul literar, scenariile, aș trăi prost, ai mei la fel și lumea m-ar privi ca pe o ciudățenie… făcând pe oficialul sunt considerat cineva… Ina, Sever, au parte de respect și în general de tot ce trebuie. Eu doar mă înclin…”(R.P.), iată un argument cu întrega amărăciune subiacentă. Mai calculată, Adriana Săftoiu se descrie ca dezinteresată de funcții, neimpresionabilă la mofturile”dictatorului” Băsescu și ale pupilei sale politice, Elena Udrea; totuși n-a împiedicat ca”monstrul”să îl pună șef la SIE pe soțul ei.

Dincolo de clauza de loialitate, ambii sunt rar vizitați de sentimentul devotamentului față de înalții demnitari cărora le-au făcut imagine, cel mult câte o înduioșare. Jurnaliștii trecuți temporar în marketingul politic reveniți în mass-media nu și-au putut recupera credibilitatea, de aceea unii fie au rămas în politică, fie și-au aranjat un post în diplomație, în consilii de administrație, în agenții. Contaminarea e definitivă, un alt mod de a gândi, o mutație morală viciază statutul de jurnalist, nu pentru că jurnaliștii ar fi îngeri, ci pentru că este altă morală.

Vezi cazurile Gabriela Vrânceanu-Firea, Claudiu Lucaci, Ionuț Popescu, Eugen Șerbănescu sau Corina Crețu. Răsvan Popescu a fost condamnat de partid la plictiseală în CNA (”Lasă, se fac și acolo porcării”, îl consolează consilierul prezidențial Zoe Petre), Adriana Săftoiu a prins un loc de senator în ciscumscripția Urlați pe listele PNL, în adversitate cu Traian Băsescu, pentru a face ulterior traseul înapoi, la PDL. Dezgustul de politica privită intestin, compensat de avantaje și imunități, nu i-a scutit pe vremelnicii purtători de cuvânt de izolare:”Ceea ce am simțit pe pielea mea a fost faptul că nu există îngăduință, odată ce ai trecut de cealaltă parte. Ești un fost ziarist, devenit funcționar al statului căruia i se vor aplica, uneori chiar cu plăcere, pedepse jurnalistice” (A.S.). Cum însă conversia spre apele tulburi ale politicii dâmbovițene s-a dovedit convenabilă, chiar rentabilă, nu-i mare supărare.

Articol publicat şi în Revista 22 şi pe platforma Contributors.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.