Interviu Cristian Pătrășconiu. Soprana Laura Tătulescu: (Com)Pasiune, modestie și rugăciune prin muzică


Foto: Simon Pauly

De ce și de când iubiți opera?

Am prins gustul de mică. Părinții mei au ascultat dintotdeauna muzică clasică în casă. Aveam o bibliotecă cu enorm de multe discuri de vinil. Fischer-Dieskau, Hermann Prey, Elisabeth Schwarzkopf și mulți alții erau foarte des coloana sonoră a serilor noastre.

Când aveam zece ani, ne-am mutat în România (eu fiind născută în Statele Unite, din părinți români) și părinții m-au dat la școala cea mai apropiată de casă (cu siguranță, nu a fost o întâmplare). Așa am ajuns elevă la Liceul de muzică “Dinu Lipatti” (și pe sora mea – un superb talent – au dat-o la Liceul de coregrafie). Am studiat vioara și viola – ceea ce mi-a dezvoltat enorm auzul muzical, după care am început studiile de canto. Din momentul acela, a existat numai asta.

Cântatul îmi este menirea. Nu știu cum pot exprima asta mai puternic.

 

Care este, pentru dumneavoastră, momentul de cotitură  în privința muzicii? Un, să spunem așa, „9/11”, o cutremurare, dar în sens pozitiv desigur de data aceasta, după care lumea dumneavoastră nu a mai fost altfel…

Imediat după ce am terminat Masteratul la Conservatorul din București, am fost invitată să fac un concert la ORF (Österreichischer Rundfunk) în Viena, unde, în public se afla și Ioan Holender, pe atunci director la Wiener Staatsoper (este și cel mai longeviv din istoria acestui prestigios teatru). După concert m-a invitat pentru o audiție. Am mers a doua zi și am cântat. Am fost angajată pe loc. Acela a fost momentul unei schimbări imense din viața mea. La două luni după aceea, debutam pe scena Operei mari din Viena.

 

De ce să meargă oamenii la operă?

Oricine merge la operă nu poate ieși de acolo indiferent. Va ieși simțind ceva – fie că este bucurie, uimire, furie, amuzament, sfâșiere lăuntrică sau orice altceva – va simți ceva și asta ne face vii. Opera ne reconectează cu noi înșine, dar și cu ceilalți din jurul nostru într-un mod foarte profund.

 

De ce să nu meargă oamenii la operă?

În ziua de astăzi sunt puse la dispoziție toate mijoacele pentru a putea înțelege ce se cântă pe scenă, există bilete foarte accesibile, iar fiecare artist, pe scenă (dar și în spatele scenei) va face tot ce îi stă în putere ca să fie un spectacol reușit. De ce să nu meargă oamenii la operă?

 

Ați început greu muzica? Mă refer mai ales la acest „antrenament” profesionist care poate fi, privit de pe margine, foarte dur…

Muzica a fost de la început pentru mine pură pasiune. Am început studiul muzicii, fără să știu tot ce înseamnă si câtă disciplină presupune viața unui artist. Am aflat pe drum.

 

Cum e la cântăreții și la cânterețele de operă – schimbând ceea ce a de schimbat, ca la un sportiv? Cantonament mai întâi pentru a-și intra în formă și apoi „jocuri” / „muzici” oficiale?

Sunt asemănări și, sigur, în multe privințe, suntem ca niște atleți: trebuie să lucrăm foarte mult ca să căpătăm rezistență și longevitate. Studiul individual și cu profesor, studiul repetat dau unui cântăreț înțelegerea propriei voci: cum reacționează în anumite situații? ce roluri îi sunt potrivite? care sunt punctele importante unde atenția trebuie să fie mărită? Toate acestea se lucrează înainte de începerea repetițiilor (și nu numai – este o căutare constantă – și necesară – pe parcursul intregii cariere). Urmează apoi repetițiile cu colegii, repetițiile de regie, apoi cele cu orchestra, apoi spectacolul propriu-zis.

 

Care a fost pentru dvs – în sensul profesionalizării – primul mare hop, primul mare examen pe care l-ați trecut? Atunci când, să zicem, ați simțit că, în sensul muzicii, lucrurile s-au schimbat radical pentru dumneavoastră?

Eram în clasa a VIII – a la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti”. Eram la ora de teorie muzicală, făceam un solfegiu și profesoara mi-a spus că am voce frumoasă și că ar trebui să încerc să dau la canto secundar, la liceu. Pe vremea aceea, canto principal se facea doar din clasa a XI-a. Am studiat și am intrat la secția teoretică în clasa a IX-a, cu canto secundar. În clasa a XI-a am început studiul cantoului ca instrument principal. Știam de atunci, nu că îmi doresc să fac asta, dar că asta voi face. Am avut un înger păzitor care îmi șoptea acest lucru. Niciodată nu m-am uitat înapoi.

 

Foto: Simon Pauly

Ca să faci performanță în muzică e suficient să fii autodidact?

Suficient, nu. Este necesar mult studiu individual, dar avem nevoie de profesor pentru că ne va spune întotdeauna ceea ce noi singuri nu putem percepe și ne va îndruma dintr-o altă perspectivă, foarte necesară.

 

Ce faceți pentru vocea dumneavoastră? Ce faceți, la modul fizic, pentru a o ține în formă?

Studiu. Disciplină. Lumină. Aer. Mișcare.

 

Întrebarea: are voie vocea dumneavoastră multă înghețată? O întrebare – cu un răspuns care rămâne doar între noi

Yessss!!!!

 

Și ce mai are voie?

Sunt doar câteva restricții pe care mi le-am pus. În general, încerc să mănânc sănătos și moderat. Nu simt că îmi lipsește ceva.

 

Și ce nu are (aproape) deloc voie?

Beau alcool foarte rar și niciodată când am de cântat, si pe lângă asta, în perioada de repetiții și de spectacol am grijă să nu mănânc ceva care să îmi creeze inflamații (lactate, de exemplu). Restricțiile sunt un detaliu foarte particular al fiecărui artist, pentru că fiecare dintre noi avem alt mod de a funcționa. Atât fizic, cât și mental.

 

A propos: este vocea umană cel mai rafinat instrument muzical?

Este poate unul dintre cele mai emoționante instrumente.

 

Dintre celelalte instrumente muzicale, care este cel mai bun prieten  al dumneavoastră?

Ador chitara și violoncelul. Nu le-am studiat, dar sunetele lor mă mângâie pe suflet.

 

Și cu care aveți o relație, cum să zic, mai inegală? Mai tensionată?

Probabil cu vioara. Am studiat-o când eram în clasa a V-a (era și primul meu an de muzică) și nu pot să spun că ne înțelegeam foarte bine… Dar mi-a dezvoltat auzul incredibil (împreună cu pianul, pe care l-am studiat cu multă plăcere).

 

La ce vă gândiți de obicei când sunteți pe scenă?

Simt împlinire și bucurie de a dărui. Sigur că sunt momente în timpul unui spectacol în care concentrarea trebuie să fie deosebit de mare și atunci îmi pun toată atenția în ceea ce am de cântat în acel moment.

 

Vă provoc puțin: care a fost cel mai neobișnuit gând – pe care îl puteți mărturisi –  pe care l-ați avut când erați pe o scenă ca artistă profesionistă?

Cântam în premiera operei Boris Godunov, de Mussorgski, la Opera de Stat din Viena, și îl aveam coleg pe marele artist Ferruccio Furlanetto în rolul titular – care îmi era „Tata” în seara respectivă. Atat de frumos cânta și își folosea vocea cu atâta ușurință încât, la un moment dat, când trebuia să îl îmbrățișez, am făcut-o numai pe jumătate, ținându-mi mâinile pe abdomenul lui pentru că îmi doream să știu cum ia aer înainte să cânte. A fost ca o lecție de canto.

 

Cum îi vedeți pe oamenii din sală în timp ce cântați?

Sunt fericită că sunt acolo.

 

Dar înainte de a intra pe scenă, faceți ceva anume? Aveți vreun ritual?

Spun o rugăciune și îmi fac o Cruce.

 

Dar trac aveți? Aveați?

În ziua unui spectacol, anticiparea, adrenalina dau o emoție foarte puternică. Este o neliniște acolo, dar o dată urcată pe scenă, se schimbă macazul.

 

În care parte a zilei (sau poate că a nopții?) vă ascultă cel mai bine vocea dumneavoastră? Când e, cu alte cuvinte, pentru dumneavoastră ideal de cântat pe un interval de 24 de ore?

Eu sunt un „morning person”. Mie îmi place foarte mult să cânt dimineața. Sau, s-a întâmplat de câteva ori, să am repetiție noaptea târziu – este o liniște foarte pătrunzătoare, concentrarea este mai mare,  iar atmosfera extrem de productivă.

 

Care e examenul suprem – sau, dacă vreți, provocarea supremă – pentru dumneavoastră în privința tipurilor de muzică pe care le puteți cânta? Ca bucată muzicală și de ce?

Am abordat multe feluri diferite de muzică – de la lied, oratoriu, vocal-simfonic, operă clasică, operă romantică până la premierele unor opere foarte moderne. (Pentru opera modernă am avut și am un “soft spot”. O cânt mereu cu mult interes. Munca în echipă este foarte strânsă și se creează, de cele mai multe ori o ambianță foarte intensă și specială.)

Dintre toate cele enumerate mai sus, aș spune că pentru mine Lied-ul este cea mai mare provocare. Nu este ca într-o operă în care ai un decor, costum, alte personaje și în care ai… timp. Opera se desfășoară pe parcursul a două-trei ore. În genul Lied-ului, avem doar vocea, pianul și ochii ca să spunem convingător și sincer o poveste în două-trei… minute. Ești mult mai „gol”, mai „dezvelit”  în acest sens: pentru nu există nici un alt ajutor în acest timp limitat. Satisfacția însă, nu este cu nimic mai prejos decât în alte genuri.

 

Ce se întâmplă când vă pierdeți vocea pentru un timp? Nu știu – o răceală, un strănut mai prelung… Ce se întâmplă atunci cu dumneavoastră?

Depinde. Sunt situații în care vocea poate funcționa și în condiții puțin mai dificile, și atunci mergi pe scenă și ești de trei ori mai concentrat, dar depinde de rolul care trebuie cântat în momentul respectiv și de cât de dură este răceala. Pot apărea repercusiuni și trebuie să fim conștienți de ele când acceptăm să cântăm într-o situatie ca asta (sau nu). Nimeni nu poate lua hotărârea aceasta în locul nostru. Cu siguranță, artistul va face tot posibilul ca să se poată face bine cât de curând, dar uneori nu este suficient, uneori vocea are nevoie de mai mult timp.  Anularea unui spectacol este extrem de dureroasă pentru artist, dar sunt momente în care este singura soluție.

 

Cântați în gând?

Aproape constant. Uneori nu pot dormi din cauza asta.

 

Cine sunt oamenii de la care ați învățat lecțiile esențiale despre muzică?

Ei sunt profesorii care m-au învățat prin exemplul propriu și prin multă rabdare nu numai ce înseamnă și ce este nevoie pentru a fi un bun muzician / cântăreț / artist, dar și ce înseamnă aceste lucruri dublate de modestie și (com)pasiune.

 

Foto: Simon Pauly

Dar visul suprem de a cânta? Unde anume? Ce anume? (Eventual) alături de cine anume?

Acum niște luni, poate că aș fi avut alt răspuns, dar în toată perioada aceasta de restricție am avut timp să reflectez asupra multor lucruri. Răspunsul meu acum este că a putea dărui cu tot sufletul și cu onestitate oriunde este cel mai de preț.
La intrarea în Rai, Dumnezeu nu cred că mă va întreba unde mi-am folosit vocea, ci cum.

Sunt câteva roluri pe care aștept cu nerăbdare să le pot cânta în viitorul apropiat,  și anume: rolul titular din opera Jenůfa, de Leoš Janáček (i-am citit recent toate scrisorile și mi-au dat o înțelegere mult mai profundă, nu numai a acestei capodopere, ci și a compozitorului, a stării în care era când a compus opera, cine l-a inspirat, de ce a făcut anumite alegeri) și La Voix Humaine, de Poulenc (libretul lui Jean Cocteau) – un fascinant one-woman-show unde urmărim sfârșitul – desfășurat prin telefon – al unei relații, și, pana la final, și sfârșitul femeii.Lista este mai lungă, dar mă opresc pentru moment, aici.

 

Și – cred că nu e neimportant acest detaliu – cu cine anume în sală? Puteți da aici, chiar puteți, numai inițialele

Familia mea.

 

Care e compozitorul cu care aveți cel mai bun „comerț”? Cea mai bună linie energetică?

Am cântat foarte mult Mozart. Mi-a fost  (și continuă să-mi fie) prieten foarte bun în teatrele din toată lumea. Dar acum i-aș adăuga pe Janáček, Debussy și Poulenc. Au sosit în viața mea după experiența de care am avut nevoie ca să pot pătrunde în universul lor muzical.

 

Dacă ar fi să luați o cină cu un compozitor – din oricare perioadă a istoriei –, care ar fi acela?

George Enescu. Îi iubesc muzica. A fost un imens artist, de o modestie ieșită din comun. (Ca P.S. aici: l-aș pune și pe libretistul Lorenzo Da Ponte – a avut o viață absolut fascinantă!).

 

Cum se aude când cântați într-o biserică?

Deși biserica este un loc spațios unde ecoul poate fi puternic, a cânta într-o biserică este ceva foarte intim și profund. Este un loc în care vocea caută să îi apropie de Dumnezeu pe cei care ascultă. Este un loc în care, prin intermediul muzicii, atenția este îndreptată către Creator. Este despre EL.

 

E deplasat / neadecvat / demodat / incorect politic să spunem așa: muzica, muzica înaltă e (și) o formă de rugăciune?

Deloc deplasat. Cântul este un dar al Lui Dumnezeu. Iar când Îi cântăm Lui Dumnezeu, rugându-ne Lui, este cu adevărat înălțător.

 

CV Laura Tătulescu 

A absolvit Masteratul la Universitatea de Muzică în 2005: cu dificilul rol Margareta, din opera Faust, de Gounod – susţinut pe scena Operei bucureştene, într-un spectacol rămas în amintirea multor melomani! – şi cu trei Premii I la Concursurile naţionale „Marţian Negrea”, „Mihail Jora” şi „Concursul de Lied” de la Braşov. Imediat dupa absolvirea masteratului la București, la numai 24 de ani, devenea cea mai tânără membră a prestigiosului Ansamblu de Solişti ai Operei de Stat din Viena (fiind angajată după începerea stagiunii) – susţinând debut după debut în roluri ca: Susanna (Nunta lui Figaro, sub bagheta maestrului Phillipe Jordan), Despina (Cosi fan tutte, sub bagheta maestrului Riccardo Muti, ulterior fiind invitată de domnia sa să preia același rol și la Tokyo), Sophie (Werther), Pamina (Flautul fermecat), Musetta (Boema).

În stagiunea 2005/2006, a primit singurul premiu „Uli Maerkle acordat vreodată, pentru cel mai promițător tânăr debutant la Wiener Staatsoper din acel an. În 2009 a devenit solistă la Bayerische Staatsoper unde a interpretat roluri precum: Susanna, Adina, Despina, Zerlina, Musetta, Gretel, rolul titular din L’enfant et les Sortileges (sub bagheta lui Martyn Brabbins), Creusa (Medea din Corinto de Mayr cu Ivor Bolton), Marzelline, Erste Dame etc…

Tot în 2009, devine una dintre cele mai apreciate membre ale Ansamblului de solişti ai Operei de Stat Bavareze (Munchen), o soprană despre ale cărei succese – în special în rolul Susannei (rol interpretat și pe scenele din Viena, Glyndebourne, New York, Berlin, Munchen, Seattle, Budapesta) din spectacolul Le Nozze di Figaro și rolul Despinei (Viena, Munchen, Edinburgh, Amsterdam, Seattle, Lille, Tokyo, Seoul, Hong Kong) din Cosi fan Tutte, de Mozart, presa a vorbit mereu la superlativ.
A creat roluri importante în trei premiere mondiale. Pentru premiera mondială a operei Make No Noise, de Miroslav Srnka, alături de renumitul amsamblu „Ensemble Modern” – a primit mult râvnitul Münchener Festspielpreis – cântăreața anului 2011. De asemenea, a interpretat roluri precum Leonore, în premiera mondială, a operei Catarsi, de Benedikt Brachtel, în 2017 – în cadrul festivalului de operă de la München și premiera mondială a operei Requiem, de Thierry Huillet, în 2018 (în cadrul Festivalului de la Sylvanes, Festivalul Pirineos Clasic și Musique en Madiran) care a fost înregistrată ulterior pe disc cu Orchestre de Chambre de Toulouse, în 2019.

A avut colabor[ri importante cu Opera din Los Angeles (Lauretta din Gianni Schicchi, premieră în regia lui Woody Allen producție care a avut-o ca invitată și la Festivalul de la Spoleto, sub bagheta dirijorului James Conlon), Festivalul de la Glyndebourne, Concertgebouw Amsterdam, Maggio Musicale Fiorentino, Mostly Mozart Festival din New York, Konzerthaus Berlin, MUPA Budapesta, English National Opera (producția Castor et Pollux – care a obținut premiul pentru cea mai bună producție a anului la Olivier Awards), Edinburgh, Glasgow, Seattle Opera, Cincinnati Opera, Hong-Kong, Korea National Opera, Santa Fe Opera, Stadttheater Klagenfurt, Lille Opera, Florida Grand Opera, Gewandhaus Leipzig (Debussy – vocal simfonic – James Gaffigan), Münchener Rundfunk (Caplet – Vocal Simfonic), Dialoge Festival la Mozarteum, în Salzburg (festival de muzică modernă, fiind oaspetele percuționistului Christoph Sietzen), Atlanta Symphony (Simfonia a II-a de Mahler și Fidelio în concert) și Jacksonville Symphony – (Mahler – Simfonia a II-a), recital de arii la Rudolfinum în Praga (sub bagheta lui Jakub Hrusa), recitaluri la Carnegie Hall (Weill Hall – la pian Vlad Iftinca), Ateneul Român din București, la Opera din Lille, la Teatro Mayor din Bogota și multe alte recitaluri și concerte. Şi, de asemenea, nu există dirijori sau regizori mari cu care să nu fi colaborat: Riccardo Muti, Seiji Ozawa, Philippe Jordan, Andris Nelsons, Ivan Fischer, Adam Fischer, Kent Nagano, James Conlon, Marco Armiliato, Renaud Doucet & Andre Barbe, Laurent Pelly, Vera Nemirova, Immo Karaman, Sebastian Weigle, Danielle Gatti, Daniel Oren, Robin Ticciati, James Gaffigan, Corrado Rovaris, Peter Schneider, Constantinos Carydis, Juraj Valcuha, Ivor Bolton, Tomas Hanus și alții.

Repertoriul de-a lungul anilor a fost și este variat mergând de la Rameau, Mozart, Rossini, Poulenc, Debussy, Britten, până la operă contemporană și un vast repertoriu vocal-simfonic și de lied.

 

Interviu publicat și pe LaPunkt.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.