Împușcături la Academie. Ce spune presa


Brindusa ArmancaNerăcorit după ce îi făcuse pe Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu ș.a. ”haimanale” și ”derbedei”, în conferința de presă a noului președinte al ICR, Nicolae Breban s-a instalat mai întâi în studioul Antenei 3, unde a mai scos panglici otrăvite pe gură, apoi a descins la Academie transformând o ședință a Secției filologie și lingvistică într-o mahala. I-a trecut prin minte și a spus în plen că intelectualii amintiți ar trebui împușcați pentru ce au scris despre poporul român. Ce îl mână pe scriitorul Breban în aceste atacuri veninoase? Explică Cristian Teodorescu în Cațavencii:

”În arțagul de azi al lui Nicolae Breban se ascunde o rană nevindecată de aproape 50 de ani, pe care marele romancier o oblojește cu leacuri băbești și prin autosugestie. Din categoria leacurilor băbești: amintirile lui plăcute despre Dumitru Popescu-Dumnezeu, pe care Breban îl laudă și azi fiindcă ideologul lui Ceaușescu era admiratorul cărților sale. Elogiile lui pentru Cornel Burtică, din același motiv, și, nu în ultimul rînd faptul că Breban crede și azi despre securistul infam, Pleșiță, că putea fi un om cumsecade, pentru că îi mai făcea lui cîte un hatîr. Lui Breban îi place puterea și se autosugestionează că o are…De fapt Breban a căzut în plasa propriului său orgoliu și din disident, cum fusese, ajunsese să fie bănuit de mulți scriitori că făcea jocul regimului, ca dovadă ambulantă că Ceaușescu tolera disidența. Cînd s-a întors în țară după Revoluție și a primit de la Andrei Pleșu conducerea revistei Contemporanul, Breban a avut surpriza să nu fie întîmpinat ca un mare disident, cum se credea, și i-a cășunat pe păltinișeni, fiindcă, după părerea sa, confiscaseră o putere care i se cuvenea marelui romancier care era. Atunci a început Breban războiul lui de întîietate culturală, al cărui ultim episod a avut loc la conferința de presă a noului șef al ICR, Radu Boroianu…Aidoma soldaților japonezi uitați în junglă care nu știau nici după 30 de ani că războiul se terminase, romancierul pare să nu fi aflat că Patapievici nu mai de cîțiva ani președintele ICR-ului și a proclamat o victorie personală asupra păltinișenilor și mai ales asupra emulului lor. Atacatul Patapievici n-a găsit de cuviință să-i răspundă, lăsînd grenadele lui Breban să se fîsîie, încît arțagul președintelui onorific al ICR, venit să facă ordine în cultură, s-a transformat într-un pîrțag ridicol”.

Cum reacțiile oamenilor de cultură au fost insulare după primele sudalme, iar Uniunea Scriitorilor n-a suflat o vorbă, deși protagoniștii sunt membrii săi, Breban a comis-o iar, cu vanitatea inflamată, încercând să recupereze notorietatea pierdută și căderea în insignifianță a tagmei scriitorilor. Nici Academia nu s-a delimitat în fața accesului de ură care s-a exprimat primitiv deși, cum bine spune Gabriel Liiceanu într-o scrisoare publicată pe contributors.ro, ”când se întâmplă ca între zidurile Academiei să se ceară împuşcarea unui scriitor, în discuţie e Academia însăşi”. Ceva a obținut: presa l-a remarcat. Nu pentru operă, ci pentru scandal. Altminteri, reacțiile au fost individuale și oengistice, nicidecum instituționale: poeta Ileana Mălăncioiu i-a tras un perdaf pe loc lui Breban, lingvistul Grigore Brâncuș a cerut puțină decență, Teodor Paleologu a condamnat ieșirea, Andrei Pleșu a cerut să intre în lotul condamnaților la moarte, Grupul pentru Dialog Social a difuzat un protest semnat de un număr important de intelectuali.

S-a trezit și Radu Boroianu, președintele nou al ICR, la trei săptămâni după ce încuviințase, inert și îngăduitor, bădărăniile lui Breban la adresa fostei conduceri, dezicându-se acum public în Observatorul cultural:

M-a marcat ieșirea curmezișe a marelui romancier și cărturar Nicolae Breban, ieșire greșit temperamentală, vulgară, fără rost”. Două concuzii merită reținute din comentariile presei: ”Problema nu este Breban. Problema o reprezintă cei care se identifică cu Breban și și-ar dori ca România să se întoarcă în „raiul” naționalist-comunist al anilor ’60-’70. Problema o reprezintă cei care, în frunte cu Victor Ponta, vor să țină România în afara Occidentului… În acest scop, oameni ca Nicolae Breban sunt esențiali”(Cristian Câmpeanu, România liberă) și ”Breban nu numai că s-a dezonorat ca academician , dar și-a asigurat și o bătrînețe hîdă” (Cristian Teodorescu, Vox Publica).

Articol publicat şi în Revista 22 şi pe platforma Contributors.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.