Președintele Iohannis a felicitat o universitate cu mari probleme penale
Stupoare în lumea academică: Klaus Iohannis a trimis un consilier de stat și un mesaj de felicitare Universității „Vasile Goldiș” din Arad, universitate marcată de scandaluri de corupție cu implicații internaționale, descinderi cu mascați, arestări pentru comerț cu diplome false, mită și alte isprăvi penale. Textul bombastic transmis prin intermediul consilierului Gheorghe Angelescu, prezent la festivitățile fastuoase ale universității private arădene, la pretinsa aniversare a 25 de ani de existență, gratulează universitatea pentru „consecvență, seriozitate și calitate… în rândul instituțiilor de învățământ superior din România”, numind-o „un model de învățământ superior particular funcțional”.
Un model academic cu DNA și mascați la poartă
Orice căutare pe Google a Universității „Vasile Goldiș”, din Arad, scoate la iveală cazurile scandaloase în care instituția a fost implicată de-a lungul anilor. Verificarea e la îndemână.
În iarna lui 2013, procurorii anticorupție și jandarmii brigăzii speciale descindeau la sediile universității din opt județe, pentru acordarea unor diplome pe șpagă la Facultatea de Drept. „Acțiunea se înscrie în cadrul cercetărilor care se desfășoară cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită, dare de mită și trafic de influență, fiind vizate mai multe persoane, față de patru dintre acestea fiind dispusă începerea urmăririi penale”, preciza comunicatul DNA. Unul dintre suspecți cerea plata în cherestea, susține ProTV, citând declarațiie localnicilor din Valea Arieșului, județul Alba. Alți profesori erau mai ieftini: vindeau lucrări de licență și diplome între100 și 500 de euro. Perchezițiile și audierile s-au extins și asupra a zece polițiști, absolvenți de Drept, iar Ministerul Educației a promis o anchetă la sânge. După un an, au primit pedepse de la 6 luni la 1 an și 4 luni închisoare cinci cadre didactice și administrative, iar universitatea a fost obligată să anuleze diplomele acordate pe mită. Anchetele promise de diverși miniștri ai educației, dacă s-au finalizat vreodată, n-au fost făcute publice. Niciun ministru nu a luat o măsură severă. Deocamdată au plătit cei mici, conducerea arătându-se mirată de fenomenul „fabrica de diplome”.
Italia acuză dureri de dinți
Un scandal de amploare a ocupat multe pagini în presă în 2008. „Scandalul dentiștilor”,cum l-a numit Jurnalul național, a fost detonat de Justiția italiană, intrigată de numărul mare al diplomelor de stomatolog obținute în România la Universitatea „Vasile Goldiș”, din Arad. A fost sesizat și Ministerul Educației, iar o plângere penală s-ar fi depus împotriva rectorului de atunci, Aurel Ardelean, azi președintele universității. Cei 250 de italieni înmatriculați la Arad la Medicină, cursuri de zi, în 2005- 2006, s-au aflat sub anchetă, pe suspiciunea că unii au primit diplomele fără să fi călcat în România, pe o taxă de 3.600 de dolari. Rămasă în coadă de pește, ancheta n-a dus la stoparea fenomenului, iar încercările noastre de a vorbi cu președintele și rectorița universității au eșuat, ședințe de Senat și întâlniri importante fiind invocate.
Ziarul Corriere della Sera atrăgea atenția în 2012 asupra invaziei de doctori italieni, absolvenți ai unor facultăți românești, care fentau admiterea și examenele riguroase din Italia. Ziarul dădea ca exemplu tocmai universitatea privată arădeană care avea înscriși 208 studenți italieni, din totalul de 1.100 de cursanți, adică 20%. Îngrijorat s-a declarat și Ordinul stomatologilor italieni care a cerut Comisiei Europene verificări serioase, fiindcă „există riscul ca diplomele să fie obținute fără ca titularii să fi frecventat acele cursuri. Au plătit şi au luat diploma”, notează publicația italiană. Deși susceptibilă de implicații diplomatice, afacerea nu a generat sancțiuni asupra conducerii universității, care s-a spălat pe mâini cu anularea câtorva diplome.
Cine conduce Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad. Și cum!
Aurel Ardelean, fondatorul universității, este binecunoscut arădenilor ca membru PRM, senator pe listele lui Vadim și finanțator de nădejde al partidului. Dar, cum vremurile se schimbă, traseul l-a condus către PDL când partidul a ajuns la putere. Biolog la bază, rectorul-fondator se laudă în CV cu peste o sută de lucrări științifice și cu titluri academice impresionante, dar greu de verificat. Coautoratul este la mare cinste în lucrările sale. Presa arădeană explică longevitatea și protecția de care se bucură Ardelean: știe tabla împărțirii, dă la toate partidele. Și nu e vorba doar de bani, ci și de un masterat, un doctorat, o medalie, o diplomă, un titlu Honoris Causa etc. pentru liniștea fondatorilor și pentru prosperitatea lor. Tată iubitor, Ardelean i-a cedat fotoliul de rector fiicei sale, Coralia Adina Cotoraci. Bine cu toți, fondatorul a primit recent din mâna baronului Nicolae Ioțcu, președintele C.J. Arad, titlul de „Personalitatea județului Arad”, în vreme ce un nou scandal, acum de plagiat, plana asupra sa pentru Atlas Flora României, unde peste 55% din imagini sunt preluate de pe Internet fără indicarea sursei. Dar cum Ardelean a fost mereu vigilent și a știut să stingă incendiile din curtea sa, colegului de partid Ioțcu nu i-a fost greu să rostească solemne cuvinte de apreciere.
Și totuși, consilierii de la Cotroceni…
La festivitățile grandioase de sfert de veac (deși pe siteul Parlamentului apare Legea nr. 240/2002, privind înființarea universității în cauză), cu binecuvântarea fețelor bisericești, cu participarea autorităților locale și centrale, printre care Petre Roman și numeroși pesediști, a poposit și mesagerul Administrației Prezidențiale, dl. Angelescu (foto), cel mai longeviv consilier de la Cotroceni. În calitatea sa de coordonator al Cancelariei Ordinelor, s-a remarcat prin includerea pe listele de decorații a unor nume controversate. Prezența sa la ceremoniile universității private arădene, cu un mesaj plin de enormități, nu este doar o nouă gafă prezidențială, ci o probă a funcționării deficitare a aparatului prezidențial. Felicitările pentru calitatea educației promovate la această universitate sunt ridicole în condițiile în care, prin hotărârea Consiliului ARACIS din aprilie 2015, se acordă Universității „Vasile Goldiș” calificativul „lipsă de încredere”, pe baza evaluării externe a calității la nivel instituțional,„condiție sine qua non pentru atestare și recunoaștere”, vorba mesajului prezidențial.
Text publicat şi în Evenimentul zilei.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News