Important este să depăşim greşelile, prin procesul de învăţare permanent

Aşa cum Emil Cioran şi Mihai Şora au învăţat din greşeli, să învăţăm şi noi din greşelile făcute tot de noi în disputa recentă.

Greşim cu toţii. Viaţa e un lung proces în care învăţăm din greşeli, în primul rând ale noastre. Important este să depăşim greşelile prin procesul de învăţare permanentă. Emil M. Cioran şi Mihai Şora sunt exemple pentru noi toţi în acest sens. Şi ar trebui să încercăm să învăţăm de la ei. Iar disputele de azi, care ne despart  – progresişti vs. conservatori, liberali vs. socialişti, naţionalişti vs. globalişti şi alte dispute asemănătoare de acest fel şi altele mai diferite în alte moduri – să fie de fapt pentru fiecare pretexte ale procesului învăţării permanente din care să ieşim mai buni, mai drepţi, mai luminaţi, mai toleranţi.

Iar, la rândul său, Societatea care se va naşte din aceste procese de învăţare permanentă (lifelong learning processes) va fi o Societate mai bună. De ce? Pentru că ea va fi compusă din oameni mai buni, mai atenţi la cei din jur, oameni care sunt pregătiţi să înveţe din greşeli. Şi aşa mai departe.

Revenind însă la E. M. Cioran şi M. Şora şi disputa recentă. Ei sunt exemple pentru noi. Aşa cum ei au învăţat din greşeli, să învăţăm şi noi din greşelile făcute tot de noi în această dispută recentă.

Ambii au avut un angajament politico-ideologic de tinereţe care – privind din perspectiva prezentului – poate fi considerat a nu fi fost cel mai inspirat, ca se ne exprimăm eufemistic. Unul a optat pentru extremismul de dreapta. Celălalt pentru extremismul de stânga. Ambii au suferit chiar în perioada de apogeu şi dominaţie politică a forţelor politice pe care le-au susţinut. Cine consideră că Cioran nu a suferit în acele vremuri, să recitească mărturiile sale din acea vreme – stare de nelinişte şi agitaţie, angoasă, scăderea apetitului etc. totul pe un fond de insomnie cronică. La fel s-a dovedit şi cu domnul Şora care a suferit în mod similar, dar pe alte paliere existenţiale, respectiv în perioada comunistă, care a fost şi mai lungă. Ambii sunt astfel adevărate simboluri ale suferinţei în cursul regimurilor pe care – şi aici e ironia, a sorţii, evident – în eroarea lor tinerească le-au propovăduit.

Dar şi aici vine partea importantă: tocmai de aceea trebuie să învăţăm permanent de la ei. Pentru că ambii au fost capabili să depăşească credinţele lor de tinereţe şi să străbată deşertul suferinţei cu demnitate. Să înţeleagă erorile comise. Şi să renunţe la doctrinele şi ideile în cauză, îmbrăţişând cauze mai bune. Unul a ajuns un mare eseist agnostic de limbă franceză, celălalt un dinamic promotor cultural naţional şi, mai târziu, un activ susţinător al cauzei anticorupţie, reformatoare pentru o cauză mai bună, europeană. Erorile din tinereţe, pe care ei le-au recunoscut şi depăşit, învăţând permanent din ele, nu diminuează aprecierea pe care o avem azi pentru eseistica lui Cioran sau Biblioteca pentru toţi sau pentru activismul civic pentru o cauză mai bună, europeană. Din contră. Aşa şi noi.

Iată de ce, când privim înapoi, tindem în mod înţelept să înţelegem evoluţiile în dinamica lor, luând în calcul nu doar momentele de eroare, dar şi pe cele de învăţare şi suferinţă. Ne facem în acest fel o opinie echilibrată, în care judecăm şi cele bune şi cele rele. Şi învăţând din experienţa înaintaşilor noştri, sperăm că şi în viaţa noastră ca indivizi şi societate, în mod similar, aşa cum bine spune şi înţelepciunea populară: “Cele bune să se adune/Cele rele să se spele”.

În disputele recente care ne-au divizat şi tulburat sufleteşte unii împotriva altora este bine aşadar să avem în vedere şi posibilitatea de a folosi acest prilej ca un pretex de ilustrare a procesului de învăţare permanentă în practica noastră intelectuală curentă. Astfel încât să depăşim Discordia, iar cele Rele, care ne despart, să se spele iar cele Bune, care ne unesc, să se adune.

Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News