Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor: „Suntem lângă dumneavoastră, doamnă Maia Morgenstern, mobilizați împotriva extremismelor de orice fel”


Foto: Oana Monica Nae

Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România transmite un mesaj de solidaritate cu actriţa Maia Morgenstern şi cu întreaga comunitate evreiască din România, după violentul atac antisemit şi ameninţările cu moartea adresate Maiei Morgenstern şi actorilor Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti. Totodată, condamnă orice formă de intoleranță și stigmatizare a semenilor din perspectiva rasei, etniei, clasei ori apartenenței religioase.

 

„Noi, scriitorii membri ai Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România am aflat cu imensă indignare despre cele două teribile mesaje de amenințare, total iraționale, adresate marii noastre actrițe Maia Morgenstern și colectivului Teatrului Evreiesc de Stat și ne exprimăm solidaritatea necondiționată cu domnia sa și cu întreaga comunitate evreiască din România”, transmite, într-un comunicat, Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România.

Revoltătorul conținut antisemit și anticultural al acestor mesaje, remarcă scriitorii timişoreni, „vine din vremurile sumbre ale istoriei, primitive prin ideologie și tragice prin acțiune politică, promovează o atitudine și un limbaj asasin, ce contravin flagrant nu doar logicii conviețuirii sociale, ci și ființei esențiale a poporului și a societății românești de azi”.

Reprezentanţii Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România denunţă fără rezerve asemenea poziții exprimate public și dezavuează ferm orice formă de intoleranță și stigmatizare a semenilor din perspectiva rasei, etniei, clasei ori apartenenței religioase: „Refuzăm orice întoarcere la barbarie și întuneric!

Aceştia solicită autorităților statului să abordeze temeinic și să rezolve cu celeritate întreaga situație, să-i descopere și să-i aducă în fața justiției pe autori, pentru a fi pedepsiți pe măsura gravității faptelor lor.

Suntem lângă dumneavoastră, doamnă Maia Morgenstern, mobilizați împotriva extremismelor de orice fel, cu deplina speranță că asemenea triste și inacceptabile accidente nu se vor mai petrece niciodată”, mai transmit reprezentanţii Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România.

Sâmbătă, 27 martie, Maia Morgenstern a anunţat pe pagina sa de Facebook că, în ziua de Pesah –  mare sărbătoare religioasă pentru comunitatea evreiască – a primit şi ea, şi colegii săi de la Teatrul Evreisec de Stat din Bucureşti un mesaj antisemit de o virulenţă extremă, semnat „Andrei Ilarie”, mesaj care conţine inclusiv ameninţări cu moartea şi trimiteri la ororile lagărelor de exterminare. Semnatarul a făcut-o, menţiona, „în numele partidului AUR”. George Simion, preşedintele AUR, respinge implicarea partidului în acest incident, menţionând că semnatarul nu are legătură cu AUR, deşi la momentul comunicării acestei opinii, nu era cunoscută identitatea reală a celui care a semnat mesajul de ameninţare.

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.