După tăcere, Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale a trecut la răspunsuri sfidătoare

Membri ai Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale ASSNDupă ce luni de zile a sfidat prin tăcere, ignorând orice solicitare de informaţii, acum Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale sfidează prin răspunsurile pe care le dă.

 

Informaţii despre membrii ASSN, ţinute la secret

După ce Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale anunţa, recent,că are 21 de membri titulari şi un membru corespondent – un număr mai mic decât cel neoficial, publicat în primăvara acestui an de Pressone, care indica 31 de membri, şi un număr care nu include membrii asociaţi şi pe cei de onoare – am solicitat preşedintelui inteimar al instituţiei, Remus Pricopie, să comunice:

  1. data acordării statutului de membru, în cazul fiecăreia dintre cele 22 de persoane.
  2. numele membrilor asociaţi şi ale membrilor de onoare.
  3. numele tuturor persoanelor care au avut calitatea de membri ASSN, de la înfiinţarea instituţiei şi până în prezent, şi data renunţării/pierderii acestui statut.

Printr-o adresă neasumată de nicio persoană din cadrul instituţiei, ASSN – instituţie care beneficiază de fonduri publice pentru plata membrilor săi –, dă un răspuns stupefiant: „Aceste solicitări nu reprezintă informaţii de interes public.” Motivând pe de o parte, că „membrii titulari ai ASSN, membrii asociaţi şi membrii de onoare ai ASSN nu reprezintă persoane din conducerea autorităţii”, iar pe de alta, că „aceste date reprezintă date cu caracter personal”.

Citeşte şi: Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale face publice numele membrilor

În acest sens, invocă şi interpretează Decizia ÎCCJ 37/201, prin care „numele și prenumele unei persoane reprezintă informații referitoare la date cu caracter personal, indiferent dacă, într-o situație dată, sunt sau nu suficiente pentru identificarea persoanei”. Însă aceeaşi decizie, pe care ASSN o citează pe sărite, arată că „accesul la informațiile de interes public se realizează prin anonimizarea informațiilor cu privire la datele cu caracter personal; refuzul de acces la informațiile de interes public, în condițiile în care informațiile cu privire la datele personale sunt anonimizate, este nejustificat.”  În plus nu am solicitat datele cu caracter personal?

 

Iar cheltuirea fondurilor publice nu e informaţie de interes public

Am mai întrebat ASSN care este bugetul de care a beneficiat în anii 2013, 2014, 2015 şi 2016, solicitând indicarea, defalcat pentru fiecare an în parte, a sumei destinate salarizării, cercetării ştiinţifice şi celei destinate altui tip de cheltuieli.

Şi am mai solicitat să ne comunice dacă au existat proiecţii bugetare ale ASSN, pe anii 2013, 2014, 2015 şi 2016, în baza cărora instituţia a primit finanţarea, şi rapoarte de cheltuire a banilor alocaţi, pe anii 2013, 2014 şi 2015.

Răspunsul e năucitor şi de data aceasta.

În privinţa primei întrebări, ASSN transmite că în 2013 şi 2014 nu a avut alocat buget şi ne trimite la Ministerul Educaţiei: „Solicitarea nu are obiect în condiţiile în care bugetul ASSN poate fi consultat pe pagina web creată de Ministerul Finanţelor Publice (…), www.transparenta-bugetara.gov.ro”.

Potrivit Raportului de execuţie bugetară, din 31 ianuarie 2016, pentru anul în curs ASSN a avut venituri de 138.488 de lei (în jur de 30.000 de euro). Din această sumă, 117.488 de lei reprezintă subvenţii de la bugetul de stat, 20.250 de lei – sume utilizate de alte instituţii, din excedentul anului 2015, şi 750 de lei – donaţii şi sponsorizări. Tot pentru anul 2016, cheltuielile au fost de 121.347 de lei (apropae 27.000 de euro), din care grosul este alocat salariilor: 119.719 lei.

Citeşte şi: Omerta în numele interesului naţional

Aşa cum am mai scris, în acest Raport de execuţie bugetară nu se regăsesc însă toate fondurile de care dispune ASSN. De exemplu, cele provenite de la Ministerul Educaţiei. Oficialii din Educaţie ne-au transmis doar că, începând că anul 2015, potrivit OUG 83/2014, MENCS finanţează parţial ASSN. Astfel, fondurile alocate în 2015 au fost de 869.410 de lei (adică, peste 190.000 de euro), iar pentru anul 2016 suma a fost majorată, cifrându-se la 1.411.000 lei (adică, mai mult de 310.000 de euro). Nimeni, însă, nu poate indica în ce a constat cercetarea din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, făcută de academicienii ASSN, cercetare pe care Statul român a plătit-o.

Referitor la anul 2015, oficialii din Finanţe declarau că e „necesar ca informaţiile să fie solicitate ordonatorului principal de credite”.

În privinţa celui de-al doilea aspect – proiecţiile bugetare –, ASSN ne comunică faptul că acestea nu reprezintă informaţii de interes public. Adică, argumentele în baza cărora a fost solicitat şi aprobat un buget, rapoartele de cheltuire a banilor publici alocaţi nu sunt de interes public, în accepţiunea ASSN.

Citeşte şi: Curtea de Conturi anunţă un control la Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale

Reamintim conducerii ASSN cu o altă instituţie a statului, de control a modului de cheltuire a banului public, spune că informaţiile care ţin de bilanţul contabil şi de bugetul de venituri şi cheltuieli de care a beneficiat ASSN „se încadrează în sfera informaţiilor de interes public ce trebuie comunicate din oficiu de către instituţia publică gestionară de drept a acestor informaţii.” Adică, de ASSN.

 

Articol publicat şi în TIMPOLIS.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Un comentariu

  1. constantin bostan spune:

    Securitatea travestita in SRI  are si o Academie de Stiinte (  stiinte,,grele'' de tot) ! Ca muritor de rand,contribuabil si simplu cetatean imi pun din curiozitate intrebarea : ce s-or fi studiind aici ?…dat fiind faptul ca majoritatea posesorilor de diplome obtinute la respectiva ,,academie'' sant clienti  ,,grei '' ai DNA ,cu inculpari grave si deosebit de grave ! Stim ca a mai existat o,, academie'' in clandestinitate  undeva pe la P. Neamt , Academia de hoti  , din ,,pacate'' a fost ,,inchisa '' de politie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.