După Dăncilă
Sursă foto: PSD
O dată cu votarea Cabinetului prezidat de Ludovic Orban, Viorica Dăncilă devine istorie. Ea aparţine, de acum înainte, seriei de episoade groteşti dezonorând naţiunea noastră.
În galeria de impostori şi de mediocri care au domnit peste această ţară, doamna Dăncilă deţine, prin tot ceea ce a însemnat, un loc de seamă. Complice a deţinutului de drept comun Liviu Dragnea, ea ilustrează profilul familiar al servilismului destoinic. Nimic nu o recomanda pentru demnitatea pe care a ocupat-o în afara devoţiunii ei slugarnice faţă de patronul ei politic. Ridicarea doamnei Dăncilă este o poveste despre România la treizeci de ani de la 1989. Cariera sa este o istorie pe care nu avem dreptul să o uităm.
Dincolo de Viorică Dăncilă se află, însă, vehicolul de care s-a slujit în opera ei de mutilare instituţională. PSD rămâne, în pofida votului de ieri, un formidabil şi tenace obstacol. Tactica pe care a utilizat-o la investire probează dispreţul său suveran şi mentalitatea patrimonialistă a unei grupări cleptocrate ce priveşte România ca pe moşia sa, în eternitate. PSD este mai mult decât Viorica Dăncilă. PSD este însăşi ordinea pe care Ion Iliescu a întemeiat-o, în urmă cu trei decenii.
PSD este capabil de regenerare atâta vreme cât mediul său familiar de dezvoltare va fi păstrat intact. De la guvernarea locală parazitată la ministerele şi agenţiile infestate de politruci, clientelismul pesedist este cel în jurul căruia se articulează România de fiecare zi. Prin această reţea ţesută şi întreţinută, PSD a reuşit să absoarbă şocurile electorale care păreau a-i fi fatale. Dacă România a cunoscut un grad de schimbare la nivelul central, nivelele de adâncime au rămas îngheţate în ceauşism.
PSD este capabil de regenerare, dar nu este invulnerabil, pentru că, în pofida aparenţelor, el nu este un monolit. Faliile care nasc pot fi utilizate, inteligent, spre a izola şi neutraliza pe cei ce posedă cel mai înalt grad de toxicitate. În egală măsură, PSD poate fi redus la irelevanţă dacă reforma actului de guvernare are cu adevărat loc. Bastioanele din sate şi din judeţe nu sunt inexpugnabile. Doar letargia şi lipsa de imaginaţie politică le poate menţine şi le poate permite consolidarea.
Înlăturarea Vioricăi Dăncilă nu este şi sfârşitul PSD, dar poate fi debutul unui interval istoric care să însemne scădererea dramatică a ponderii sale. Ceea ce contează, în ordine medie şi lungă, este eficacitatea şi determinarea cu care sunt atacate fundaţiile dominaţiei pesediste: înlăturarea feudelor judeţene şi deparazitarea administraţiei sunt două dintre obiectivele fără de care orice alternanţă la putere este inutilă şi înşelătoare. Ciclul electoral în care intrăm poate fi primul pas pe acest drum al eradicării pesedismului. Confuntarea cu PSD este confruntarea cu subdezvoltarea multilateral dezvoltată în care fesenismul a ţinut captivă România.
Articol apărut şi pe MarginaliaEtc.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
