Daniel Vighi a devenit Cetățean de onoare al Municipiului Timișoara

Daniel Vighi. Sursă foto: Youtube

Scriitorul şi profesorul universitar Daniel Vighi, fondator al Societăţii Timişoara şi al Alianţei Civice, a primit titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Timișoara, în cadrul unei ceremonii emoţionante organizate de Universitatea de Vest din Timişoara. „Daniel și-a iubit studenții, a iubit orașul, comunitatea. Vă îmbrățișează pe toți”, a transmis soţia acestuia, Lia Vighi, căreia i-a fost înmânată medalia.

 

La eveniment – care a avut loc joi, 24 noiembrie, în Amfiteatrul A01 – au participa rectorul Universităţii de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, decanul Facultății de Litere, Istorie și Teologie, prof. univ. dr. Loredana Pungă, cadre universitare din UVT, membri ai Societății Timișoara, consilieri locali și invitați din comunitate. Mesajul de Laudatio a fost exprimat de jurnalista și eseista Melania Cincea.

Foto: UVT

Rectorul UVT, Marilen Pirtea, şi-a început discursul cu un citat din Lucian Blaga: „De la viaţă să nu aştepţi nimic, dimpotrivă, tu trebuie să-i dai totul. Numai aşa vei fi scutit de deziluzii şi te poţi bucura de tine, de lupta, de independenţa şi de puterea ta creatoare”, adăugând că aceasta este „ceea ce colegul și prietenul nostru, Daniel Vighi a facut zi de zi, de-a lungul existenței sale, Cu toții știm că Daniel Vighi este omul onest și cu convingeri ferme, care ne este reper multora pentru tăria de caracter și lipsa de orice fel de pretenții în propriul beneficiu. Profesor cu vocație, dedicat formării profesionale, dar și ca oameni a studenților săi, Daniel Vighi a înțeles să militeze timp de câteva decenii pentru valorile democratice, liberale și europene și s-a implicat profund în mișcarea anticomunistă. Cred că Daniel Vighi este unul dintre cei mai mari promotori ai multiculturalismului și al ne-discriminării pe criterii etnice, fiind mereu adeptul înțelegerii între diversele etnii care locuiesc în bună pace la Timișoara.”

De numele lui Daniel Vighia spus, la rândul său, primarul Dominic Fritz, care a făcut, alături de Universitatea de Vest din Timișoara, propunerea decernării titlului – „se leagă o parte importantă a istoriei Timișoarei. Cunoscut prozator, eseist și publicist al generației optzeciste, în decembrie 1989 se alătură mișcărilor de protest care au condus la căderea regimului comunist. Numele său este legat și de redactarea Proclamației de la Timișoara, cel mai puternic document al Revoluției din 1989, poate mai valabil astăzi decât oricând. Membru fondator al Societății Timișoara, Alianței Civice și Asociației Culturale Ariergarda, Daniel Vighi este un exemplu de luptător pentru Timișoara, pentru democrație și pentru libertate.”

Primarul Dominic Fritz, înmânându-i titlul Liei Vighi. Foto: UVT

„Daniel și-a iubit studenții, a iubit orașul, comunitatea. Vă îmbrățișează pe toți”, a transmis soţia acestuia, Lia Vighi, căreia primarul Dominic Fritz i-a înmânat medalia de conferire a titlului de Cetăţean de Onoare al Timişoarei lui Daniel Vighi, aflat în spital.

Vasile Popovici. Foto: UVT

Daniel Vighi a transmis însă, prin intermediul prietenului său de o viaţă, profesorul universitar şi scriitorul Vasile Popovici, un mesaj:

„La inițiativa dumneavoastră și cu votul Consiliului Local Timișoara mi se atribuie azi titlul de cetățean de onoare al municipiului, ceea ce-mi aduce o bucurie neașteptată, pentru care vă sunt profund recunoscător.

La această oră a vieții mele, vestea care mi se dă îmi spune că dovezile de atașament față de spiritul locului au fost ascultate și înțelese. Onoarea ce mi se face aș dori s-o împart cu prietenele mele și cu prietenii mei lângă care găsesc îmbărbătare prin simplul fapt că îmi dau sentimentul inegalabil de aderență la aceleași convingeri.

Sunt născut pe valea Mureșului, într-o localitate, Lipova-Radna, pe care râul o împarte în două și unde oamenii vorbesc mai multe limbi și se închină la biserici diferite, reușind totuși să formeze o singură comunitate, plină de culoare. În mod natural, din primul moment al trezirii la conștiență, pentru mine lumea a fost diversă și armonioasă în toată diversitatea ei. Nici nu mi-aș putea închipui viața altfel decât deschisă spre toate limbile și credințele care o compun, într-un loc al conviețuirii pașnice. Timișoara m-a adoptat de când încă nu încheiasem cu adolescența și de atunci orașul acesta m-a instruit și m-a întărit în convingerea că darul cel mai de preț într-o comunitate e să primim diferențele ca pe o binecuvântare și să facem din ele un motiv de mândrie și forță.

Timp de 33 de ani, am trăit într-un regim care și-a propus să ne reducă pe toți la comandamente naționalist-comuniste, la gândirea unică, la sărăcie și supunere oarbă, la minciuna generalizată ca politică de stat, la ură între clase sociale și etnii. Lumea comunistă s-a prăbușit și pentru că politica urii e contrară naturii umane.

Nu e de mirare că Timișoara diversității și toleranței s-a ridicat prima împotriva regimului comunist. Împreună cu prietenii mei, cei mai mulți dintre ei intelectuali și scriitori, am fost alături de orașul meu însângerat încă din seara zilei de 16 decembrie 89. De atunci și până azi am rămas împreună cu ei pe aceeași linie, pe care noi o numim spiritul Timișoarei, dar care e de fapt esența construcției numite Uniunea Europeană. Spiritul Timișoarei nu e un dat imuabil, așa cum s-ar putea crede. Ne revine să-l păzim, să-l cultivăm și să-l transmitem mai departe, fiindcă, pierzându-l pe el, ne pierdem pe noi înșine.

Am considerat că implicarea civică face parte din datoria pe care o am față de orașul care m-a adoptat și m-a format. Mai mult, am convingerea că exemplul orașului meu e cheia pentru reușita țării mele în lumea occidentală în care se află locul nostru pentru totdeauna. Niciodată n-am fost mai convins de valorile orașului meu și ale democrației decât în aceste luni când imperialismul rus, cu barbaria, intoleranța și crimele lui, ia cu asalt teritoriile Ucrainei martirizate.

În același spirit mi-am scris cărțile de literatură și mi-am susținut cursurile la Universitate. Banatul, cu multiculturalitatea lui central-europeană, e lumea în care am crescut și care, sper din tot sufletul, va continuă să viseze în tot ce am scris și publicat. Întorc astfel Timișoarei ceea ce ea mi-a dat cu asupra de măsură.”

 

Daniel Vighi. Foto: Constantin Duma

Laudatio Daniel Vighi

Daniel Vighi lasă o amprentă adâncă asupra timpului și locului prin care trece. Este, pentru Timișoara și pentru România, un reper literar, civic, profesional și moral cum puține sunt, admirabil prin polivalență și durată.

Viața sa, din clipa în care omul public a început să se afirme, de la începutul lui 1980, se păstrează în perimetrul unor valori fundamentale pe care le-a afirmat și respectat cu o constanță pe care o întâlnim rareori în lumea reală.

A debutat cu un volum de proză scurtă, Povestiri cu strada depozitului, apărut în 1985, la Cartea Românească, cea mai importantă editură din România acelor ani, fiind încununat, supremă recunoaștere în literatura română, cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor. De la debut și până azi, activitatea sa de scriitor de romane și povestiri, studii și eseuri, reflecții pe teme de istorie, filozofie și viață cotidiană în epoci și medii ale României de altădată, este cu adevărat impresionantă, însumând mii de pagini de literatură de înaltă valoare. Însemnare despre anii din urmă (Cartea Românească, 1989), Valahia de mucava (Amarcord, 1996), Decembrie, ora 10 (Albatros, 1997), Apocalipsa 9 (Paralela 45, 1999), superbul roman Insula de vară (Polirom,1999), Fahrplan für die sixties (Edition Solitude, Stuttgart, 2003), Misterele Castelului Solitude sau despre singurătate la vreme de iarnă (Polirom, 2004), Cometa Hale-Bopp (Polirom, 2007), Istoria din cutia de pantofi (Cartea Românească, 2013), monumentul fabulos numit Trilogia Corso (Cartea Românească, 2013), care-l situează pe Daniel Vighi între scriitorii creatori de universuri literare cei mai importanți de azi, parabola epică Mort în Patagonia (Polirom, 2017), uriașă frescă a Banatului și a spațiului de interferență etnică din Lipova și Radna natală, pentru a nu menționa aici decât o parte din titlurile literaturii sale majore.

Profund înrădăcinată în cultura locului, în linia directă a lui Ioan Slavici, Sorin Titel și Livius Ciocârlie, cultivând modernismul formal și substanța culturală a universului bănățean, Daniel Vighi este scriitorul român cel mai important de azi inspirat de valorile central-europene. Recunoașterile au fost numeroase și deplin meritate: Premiul Asociației Scriitorilor din filiala Timișoara pentru volumul Rusalii ‘51. Fragmente din deportarea în Bărăgan, scris în colaborare cu Viorel Marineasa (1994); Premiul ASPRO (1996); Premiul revistei „Tomis” și al Asociației Scriitorilor din Dobrogea pentru reeditarea îmbogățită a volumului Deportarea în Bărăgan. Destine – documente – reportaje, în colaborare cu Viorel Marineasa și Valentin Sămânță (1996); Premiul ASPRO, din nou, și premiul Asociației Scriitorilor din filiala Timișoara (1997); Premiul revistei “Familia” (Oradea) și al revistei “Euphorion” (Sibiu) (1999); Diplomă de excelență pentru întreaga activitate și promovarea imaginii Timișoarei (2004); Premiul pentru literatură, Fundația Principesa Margareta (2005); Premiul pentru proză Observator cultural, ex-aequo, pentru romanul Trilogia Corso, alături de Solenoid, de Mircea Cărtărescu (2016).

Într-o deplină coerență cu întreaga sa personalitate publică și intimă, Daniel Vighi este atașat valorilor multiculturale ale Timișoarei, din care a făcut o temă literară, o credință politică și civică și un model de viață.

Revoluționar fără diplomă și privilegii, ca destui alți membri fondatori ai Societății Timișoara, opțiune deliberată rezultând din convingerea morală că protestele din decembrie 89 trebuie să rămână o chestiune de conștiință ce nu se cuvine a fi transformată într-o sursă de avantaje materiale, protestatar aflat în primele rânduri și încă din primele momente ale revoluției, din seara de 16 decembrie, Daniel Vighi a înțeles să militeze timp de câteva decenii pentru valorile democratice, liberale în sens larg și europene, precum și pentru o educație civică în spiritul Timișoarei și al Revoluției sale anticomuniste.

A fondat Societatea Timișoara în ianuarie 1990, s-a aflat mereu în conducerea ei și a fost cel care a inspirat, între altele, punctul 4 al Proclamației, document colectiv inițiat de către unul din camarazii societății și conceput în forma lui definitivă după lungi dezbateri interne, modificări și dezvoltări în cadrul Societății Timișoara, al Consiliului Local Timișoara și al Consiliului Județean Timiș. Iată cum sună punctul 4, pe care l-am considerat, alături de mai celebrul punct 8, o chestiune esențială pentru parcursul european al României: „Pentru victoria Revoluției din Timișoara s-au jertfit, alături de români, și maghiari, și germani, și sârbi, și membri ai altor grupări etnice care de secole conlocuiesc în orașul nostru pașnic, în bună înțelegere. Timișoara este un oraș românesc și european, în care na­ționalitățile au refuzat și refuză naționalismul. Invităm pe toți șovinii din România, indiferent că sunt români, maghiari sau germani, să vină la Timișoara, la un curs de reeducare în spiritul toleranței și al respectului reciproc, singurele principii care vor domni în viitoarea Casă a Europei.

A fondat Alianța Civică, Partidul Alianței Civice și Ariergarda, aceasta din urmă fiind o organizaţie ce promovează de peste 15 ani literatura, arta plastică, muzica și patrimoniul cultural timișorene și regionale. A publicat la editura Ariergarda, pe care o conduce împreună cu scriitorul Viorel Marineasa, volume fundamentale pentru recuperarea trecutului cultural și istoric al orașului. Unul dintre ele, Rusalii ’51 : fragmente din deportarea în Bǎrǎgan, monografie de istorie contemporană realizată împreună cu același Viorel Marineasa, editată în 1994 și reeditată de mai multe ori, este un document fundamental despre represiunea tipic stalinistă ce s-a abătut asupra bănățenilor în anii de teroare comunistă.

Daniel Vighi n-a fost și nu este un profesor tipic, mai întâi profesor de școală generală în cartierul Fratelia, din Timișoara, din 1980 până la căderea comunismului, apoi profesor universitar, când porțile UVT s-au deschis după 1990 pentru cei care, timp de un deceniu, un deceniu și jumătate, au fost desconsiderați de regim. La orele și cursurile lui se învață cultura vie, literatura vie, literatura ca pasiune și ca act creator. Cum n-a mimat nimic în viața sa personală, n-a mimat nici în școală, iar asta a fost și este o  mare șansă pentru cei care au studiat Literele cu profesorul Vighi în speranța că se vor forma deplin în spirit umanist, iar nu pentru a obține o diplomă universitară sau alta.

Pentru toate aceste multe și mari argumente, Universitatea de Vest din Timișoara a pledat pe lângă Primăria Timișoara, iar Primarul municipiului și Consiliul Local Timișoara au acceptat fără rezerve să-i acorde profesorului, scriitorului și militantului civic Daniel Vighi titlul de cetățean de onoare al orașului. Rareori titlul acesta prestigios a fost mai temeinic meritat ca acum.”

 

Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.