Bulversarea valorilor

Asemeni lui Mircea Cărtărescu, eu cred că toate campaniile isterizante prin mass-media din ultimii ani au avut ca principal scop, dar și ca efect, amuțirea vocilor critice la adresa corupției, a moștenirilor securisto-comuniste, bagatelizarea și denigrarea opțiunilor pro-occidentale și pe linia statului de drept.

 

S-a născocit chiar o expresie stigmatizantă, „intelectualii lui Băsescu”, care mai este încă folosită, spre stupoarea noastră, a tuturor, în studiourile trustului de presă al penalului Voiculescu. Așa au fost „cadorisiți” cei care au refuzat și refuză înregimentarea neo-FSN-istă drept inamici publici.

Autonomia de gândire a fost și este defăimată drept servitute, obediență, lichelism, pupinism, sinecurism, etc. Adevărata lașitate docilă este însă la urmașii lui Ion Iliescu, cozile de topor ale condamnatului penal de Teleorman…

Ce s-a petrecut în toți acești ani? S-a organizat, practic și în chip sistematic, ceea ce Dan Tăpălagă a numit cândva bulversarea valorilor. A fi decent, a te exprima onest, a verifica informațiile prin cel puțin două surse, toate aceste minime, dar indispensabile imperative ale unui jurnalism decent, au ajuns să fie privite drept aberații. Dar asta ține sau ar trebui să țină de deontologia profesiei și mai puțin de gusturile mele sau ale tale.

Insultarea intelectualilor însă a devenit în timp un fel de sport favorit pe diversele canale media, nemaivorbind de mizeriile proferate pe varii forumuri (citiți unele din reacțiile pestilențiale la ce scriu intelectualii critici). Te-ai aștepta apoi ca organizații specializate în asanarea vieții publice să reacționeze cu promptitudine. Aiurea!

Pe scurt, dacă ai fost vreodată taxat drept „intelectual al lui Băsescu”, se poate spune despre tine absolut orice. Contextul nici nu mai contează, cuvintele îți sunt răstălmăcite, desfigurate, întoarse pe dos. Sudalma cea mai josnică este considerată mod de adresare legitim. Numele îți este schilodit. Biografia îți este siluită.

Un fost general de securitate, Aurel Rogojan, azi pensionar SRI, ultimul șef de cabinet al generalului Iulian Vlad, el însuși ultimul șef al Securității, publica la un moment dat o carte în care se spun enormități și se proferează calomnii despre Horia-Roman Patapievici și despre mine. În cazul lui H.-R. Patapievici, este călcat în picioare numele părintelui său. Se sugerează că amândoi am fi agenți ai unor puteri străine. Despre mine, pornind de la o fișă publicată cândva de Mihai Pelin, se brodează scenarii rocambolești. Evident, autorul n-a avut acces la sutele de pagini din dosarul meu, dar își permite să speculeze acolo, cu deplină rea-voință, scornind tot felul de aiureli. Cartea apărea la editura „Compania” condusă pe atunci de Petru Romoșan și Adina Kenereș. N-am văzut nici până în ziua de astăzi vreo analiză în paginile revistelor culturale și politice care să demonteze aceste mistificări apărute la o editură socotită în epocă drept respectabilă. Sub ochii noștri, discursul vadimist al defunctului menestrel ceaușist a migrat spre centrul vieții culturale, iar observatorii culturii românești tac. Același Rogojan lansa în iunie 2018, la Muzeul de Istorie Suceava, volumul Iulian Vlad –confesiuni pentru istorie. Obscenitatea publică nu cunoaște limite!

Alt exemplu: Ioan Scurtu, istoric oficial al sistemului Iliescu, cândva consilier al fostului președinte, scria că aș împărtăși cu Mihail Roller aceeași „fibră spirituală”. I s-a răspuns vreodată, în vreun fel? Tăcere sepulcrală. Analogia cu fostul satrap al istoriei românești a fost și este aberantă: niciuna din cărțile mele, de autor ori coordonată, nu este lectură obligatorie, „manual unic” etc. Nu eu, ci dl Scurtu a domnit ani de zile peste Arhivele Naționale ale României, făcând tot posibilul să împiedice accesul tinerilor cercetători sub cele mai năstrușnice pretexte. Ce-ar urma să spun eu, că dl Scurtu este plămădit din aceeași „fibră spirituală” cu Mușat și Ardeleanu, pontifii istoriografiei sub Ceaușescu? Să-mi folosesc imaginația comparativă pentru a scrie despre o nouă Constanța Crăciun a României?

Din păcate, în locul unor normale reacții morale la atâtea ofense aduse adevărului și bunului-simț, mi s-au servit adesea povețe înțelepte de genul „Cine seamănă vânt, culege furtună”. Insinuarea este privită până în zilele noastre ca sofisticare, calomnia drept acuratețe, limbajul trivial drept franchețe, iar inventarea de citate drept erudiție academică.

 

Articol publicat şi pe Europa Liberă.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.