O carte despre două librării legendare

Foto: Veronica Kirchner

Cartea călătoriei mele la Paris a fost despre cele două femei care au scris nu numai un capitol important în istoria literaturii, ci au și dovedit că literatura poate fi un act de curaj și rezistență: Sylvia Beach și Adrienne Monnier.

Cartea Die Buchhandlung der Exilanten. Paris 1940: Zuflucht und Widerstand / Librăria exilaților. Paris 1940: Refugiu și rezistență, de Uwe Neumahr, se concentrează pe un episod mai puțin cunoscut, și anume anii ocupației naziste, nu doar pe „Parisul boem” al anilor ’20. Am purtat cartea cu mine până în fața clădirilor care au găzduit, timp de câteva decenii, cele două librării celebre din Paris – „Shakespeare and Company” și „La Maison des Amis des Livres”. Erau pe aceeași stradă, Rue de l’Odéon, față în față, una la numărul 7 și cealaltă la numărul 12. Două plăcuțe de pe fațada caselor amintesc de legendarele femei și de librăriile lor. Deveniseră atât de cunoscute, încât li se spunea „l’Odéonie”.

Librăria „Shakespeare and Company”: Sursă foto: shakespeareandcompany.com

„În 1922, în această casă, domnișoara Sylvia Beach a publicat Ulysses, de James Joyce.” Sylvia Beach deschide librăria americană „Shakespeare and Company” în 1919, iar în 1922, când nimeni nu îndrăznea, ea publică romanul scandalos al lui Joyce, considerat încă de atunci un fel de zeu.

Iar pe plăcuța clădirii unde s-a aflat odinioară cealaltă librărie stă scris: „Adrienne Monnier (1892-1955) a fondat aici, în 1915, „La Maison des Amis des Livres”, librărie și bibliotecă de împrumut. Aici i-a primit pe Apollinaire, pe suprarealiști, pe Gide, Claudel, Colette și Violette Leduc. Ea a publicat prima traducere în limba franceză a romanului Ulysses, de James Joyce.”

În anii întunecați ai ocupației germane, cele două librării se transformă și în spații de refugiu pentru exilați de origine germano-evreiască. Destinele fotografei Gisèle Freund, ale filosofului Walter Benjamin și ale multor altora sunt strâns legate de cele ale lui Adrienne Monnier și Sylvia Beach. Cele două vor face tot posibilul să-și salveze prietenii. Astfel, pentru Gisèle Freund, Adrienne îi aranjează o căsătorie de formă.

Librăria „La Maison des Amis des Livres”. Sursă foto: Imec-archives.com

Poate unul dintre cele mai emoționante capitole ale cărții – necunoscut mie până acum – este cel în care aflu că, la sfârșitul anului 1941, Sylvia Beach a fost arestată și internată în lagărul de la Vittel, în estul Franței, unde rămâne aproape șase luni. Librăria „Shakespeare and Company” nu o va mai redeschide niciodată.

Cartea se încheie cu eliberarea librăriilor, în august 1944, de către însuși Ernest Hemingway și armata sa improvizată.

O carte despre umanism, despre marea literatură, dar și despre oamenii mari care se pot dovedi atât de mici în unele dintre acțiunile lor – mă gândesc în mod special la relația lui James Joyce cu Sylvia Beach: un exercițiu de ingratitudine din partea lui, dar, în același timp, din partea librăresei, o dovadă de prietenie căreia i-a rămas fidelă până la sfârșitul vieții.

O carte despre două librării unde cultura și prietenia au rezistat în fața regimului totalitar.