Întâlniri cu moartea

De două ori m-am întâlnit cu moartea. Cel mai recent, în mai 2018, într-un spital din inima Washington-ului. Înainte cu decenii, la București, pe 4 martie 1977.

În 4 martie 1977 eram în vizită la prietenul meu Radu Stern. Bunica sa, care mă iubea şi de care eram foarte atașat, ne-a pregătit cina, omletă cu șuncă, cred că am băut un pahar sau două de vin roșu bulgăresc. La televizor, un film tot bulgăresc. Apartamentul părinților lui Radu era la intersecția dintre bulevardul numit pe atunci Ilie Pintilie, azi Iancu de Hunedoara, cu strada Roma, la etajul al doilea. Trecea prin fața blocului un tramvai, cred că linia 26. Mi s-a părut că aud un huruit extrem de zgomotos, ca un vuiet, ca un răcnet, ca un muget, l-am întrebat pe Radu ce se întâmpla cu tramvaiul. Mi-a spus să mă uit la lampă, se clătina ca scoasă din minți. Scrâşnea pământul. Eram neajutorați, o ştiam, o simțeam. Era precum o orgie geologică. Ne-am pus câte o pernă pe cap, am coborât pe scări împreună cu bunica, pereții se destrămau parcă ar fi fost din paie, din plastilină. Jos, pe stradă, lume multă, panică, zvonuri. Şoc, spaimă şi traumă.

Am plecat spre ai mei, locuiam împreună cu ei lângă Televiziune, am luat-o pe strada Roma. I-am găsit acasă, relativ calmi. Se prăbușise vitrina cu varii porțelanuri şi pahare de cristal, cioburi. Telefoane la surorile mele, la mătușile Nema şi Cristina. Nema trăise şi cutremurul din 1940. Apoi a sunat Tita Chiper, neștiind ce s-a întâmplat cu Alec. Petrecusem Revelionul la ei, împreună cu Catinca Ralea şi Emanoil Petruț. A doua zi, la Laboratorul de sociologie urbană unde lucram, pe strada Tudor Arghezi, începuse mobilizarea, isteria, delirul. Ne-au pus să ne cățărăm peste ruine. Sosiseră ordinele despotului analfabet: “Să facem totul!” “Să nu precupețim niciun efort!”

Peste câteva zile am mers la cimitirul Străulești, la înmormântarea lui Alec Ivasiuc. Între timp, aflasem despre Toma Caragiu, A. E. Baconsky şi soția sa, Clara, Milo Petroveanu, Veronica Porumbacu, Doina Badea, doctorul Carli Marcu, fostul coleg de facultate al mamei mele, şi soția sa, realizatorul de televiziune Alexandru Bocăneț, precum şi mulți, mulți alţii. În acea noapte fatidică dinspre 4 spre 5 martie, toți am ascultat Europa Liberă. A fost tubul de oxigen care ne-a ținut în viață…

• Recomandare de lectură: „Cazul inginerului Ursu”, în avanpremieră, înaintea sentinţei definitive