Victor Hugo, desenatorul

Victor Hugo

De la fereastra camerei unde am înnoptat anul trecut în Paris, mai exact în Issy-les-Moulineaux – câteva nopți – puteam vedea casa în care, în 1819, Victor Hugo și Adèle Foucher își mărturiseau iubirea.

 

Adolescentul de atunci, scriitorul romanului Mizerabilii nota într-o corespondență: “În Issy, sub frunzișul liniștit, i-am spus inimii mele că o iubesc. Nu cu vocea, ci cu privirea, cu liniștea, cu febra mâinilor mele tremurânde. Ea a înțeles.” Cei doi se vor căsători pe furiș.

Victor Hugo scria despre iubire, citat preluat și pe placa de pe fațada casei din Issy: „Le plus grand des bonheurs est encor dans l’amour”. În anul 1863, Victor Hugo a publicat romanul autobiografic Adele.

Astăzi se împlinesc 140 de la moartea scriitorului celebrelor Mizerabilii și Cocoșatul de la Notre-Dame, în 22 mai 1885.

Desen de Victor Hugo

Mai puțin este cunoscut faptul că Victor Hugo era un remarcabil desenator. Peste 3.000 de desene a realizat, îndeosebi în perioadele de exil, multe dintre ele în tuș, sepia sau cărbune. Folosea materiale neconvenționale precum cafea, funingine, chiar și fluturi prinși în cerneală.

„Atâta vreme cât va exista, din pricina legilor şi a moravurilor, un blestem social care creează în chip artificial, în plină civilizaţie, adevărate iaduri, agravând cu o fatalitate omenească destinul, care e de esenţă divină; atâta vreme cât cele trei probleme ale secolului: înjosirea omului prin exploatare, decăderea femeii prin foame, atrofierea copilului prin puterea întunericului, nu vor fi rezolvate; atâta vreme cât, în anumite pături, constrângerile sociale vor fi cu putinţă; atâta vreme cât pe Pământ vor dăinui ignoranţa şi mizeria, cărţi de felul celei de faţă (Mizerabilii) nu vor fi zadarnice.”

 

Articol publicat şi pe contul de Facebook al autoarei.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.