Distincţie culturală din partea Academiei Române pentru un coordonator de „opere ştiinţifice” scrise în puşcărie
Academia Română a decernat azi, în cadrul unei ceremonii oficiale, premiile pentru anul 2019. Suplimentar a acordat şi distincţii culturale. Una dintre ele a obţinut-o Mireille Rădoi, directorul Bibliotecii Centrale Universitare Bucureşti, coordonator de „opere ştiinţifice” scrise în puşcărie de un deţinut condamnat pentru constituire de grup infracţional organizat. Subiectul „operelor ştiinţifice” scrise în închisori este vizat într-un dosar deschis de DNA, în 2016.
Decernarea Premiilor Academiei Române şi a diplomelor „Meritul academic” şi „Distincţia culturală” a avut loc azi în Aula instituţiei, în cadrul unei ceremonii hibrid.
Pe lista celor care au primit diploma „Distincţia culturală” pe anul 2019 se regăsesc:
- Revista „Orașul”, revistă de cultură urbană;
- Octavian Hoandră, scriitor, realizator de televiziune – „pentru opera jurnalistică și obiectivitatea reflectării Academiei Române”;
- George Mihăiță, actor, director al Teatrului de Comedie;
- Horațiu Mălăele, actor, regizor, caricaturist;
- Conf. univ. dr. Mireille-Carmen Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” Bucureşti;
- Maia Morgenstern, actriță, director al Teatrului Evreiesc de Stat;
- Dorel Vișan, actor;
- Radu Boroianu, regizor, om de cultură.
Mireille Rădoi, director al Bibliotecii Centrale Universitare Bucureşti, figurează însă – aşa cum am mai scris – şi pe lista Ministerului Justiţiei privind „operele ştiinţifice” scrise în puşcărie, ca fiind coordonator al unor volume semnate de Dorinel Mucea, condamnat pentru constituire de grup infracţional organizat. Articolul integral poate fi citit la acest link: Fraude cu gir academic în lucrările zise științifice scrise în penitenciar
Apoi, la începutul acestui an, numele său a apărut public în contextul câştigării unui post de conferenţiar la Academia de Studii Economice, după un concurs cu indicii de fals în declaraţii, vizat de o cercetare penală la Parchet. Articolul integral poate fi citit la acest link: Post câştigat la Catedra UNESCO a Academiei de Studii Economice, după un concurs cu indicii de fals în declaraţii
De altfel, şi numele Academiei Române a apărut în scandalul „operelor ştiinţifice” scrise în penitenciar, în cazul unor volume coordonate ştiinţific de prof. univ. dr. Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei, şi de către prof. univ. dr. Radu Baltasiu, unele dintre ele fiind şi tipărite la editura proprie a Academiei. Trei dintre aceste volume, coordonate ştiinţific de Dan Dungaciu, nici măcar nu sunt de găsit. Articolul integral poate fi citit la acest link: Trei cărţi ştiinţifice scrise în penitenciar, girate de Academia Română, pentru scurtarea pedepsei unui deţinut, sunt de negăsit.
Academia Română nu menţionează nici cine a propus acordarea acestei distincţii culturale pentru Mireille Rădoi, nici pe ce criterii a fost decisă. Cel mai înalt for academic din România nu este, însă, la prima asociere a imaginii cu personaje cu parcurs profesional sau personal maculat. Cel mai recent exemplu care a scandalizat opinia publică îl reprezintă publicarea la editura Academiei şi apoi lansarea la Biblioteca instituţiei, în primăvara acestui an, a unui volum semnat de Dan Voiculescu, condamnat într-un dosar de corupţie în care prejudiciul de aproximativ 60 de milioane de euro nu a fost recuperat integral nici acum. Criteriile care au stat la baza acceptării spre publicare a cărţii acestuia – girate ştiinţific de Mugur Isărescu, guvernator al BNR şi membru al Academiei –, nu sunt, nici ele, cunoscute. „Nu vă putem pune la dispoziție copie a referatelor, întrucât ele sunt documente interne de lucru specifice”, îmi răspundea Academia Română…
Mulțumim pentru că ne citiți.
Dacă apreciați ceea ce facem și vreți să ne ajutați, orice sumă contează.
Puteți să ne sprijiniți, accesând butonul de mai jos.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News











Și care e problema? Omul e la pușcărie, îți ispășește pedeapsa. Dacă e la pușcărie, trebuie ucis? Omorât cu pietre? Nu mai are dreptul la viață?
E vreo problemă cu lucrările coordonată de tanti asta? Dacă nu, ce rost are articolul ăsta?
Ești ca ăia de dinainte de 1989, care îți fluturau dosarul de cadre…și-ți atrăgeau atenția cu „originea nesănătoasă” a părinților.
Dar când văd că-l promovezi pe Tismăneanu, înțeleg perfect.
Mi se pare că nu înţelegeţi ce citiţi… Mai încercaţi o dată.