30 decembrie 1947: Republica Populară Română

30 decembrie 1947 închide capitolul deschis la 6 martie 1945. Proclamarea, prin actul de rapt constituţional, a RPR nu făcea decât să elimine un anacronism: supravieţuirea monarhiei constituţionale în contextul unei democraţii populare, iată paradoxul pe care lovitura de stat comunistă îl înlătura, spre a putea desăvârşi sovietizarea. Ca şi în cazul Cehoslovaciei, atunci când formele vechii ordini  politice deveneau împovărătoare, ele erau menite dispariţiei. Unitatea de regim şi de societate reprezenta cheia de boltă a stalinizării.

Iată de ce RPR nu este şi nu poate fi privită, ca şi RSR mai târziu, ca parte a României libere – ceea ce se naşte, spre a dura până în decembrie 1989, este, în termeni deja clasici ai Raportului Final al  Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, un regim ilegitim şi criminal.

Şi poate că este util să traducem, pentru cei de astăzi, semnificaţia acestor cuvinte. Vreme de patru decenii, acest regim nu s-a întemeiat decât pe violenţă şi pe coerciţie. Vreme de patru decenii el nu a făcut decât să ţină captivă o naţiune, prin confiscarea voinţei ei. Vreme de patru decenii el nu a recurs decât la forţă şi la brutalitate: nimic din opera sa nu este fidel imperativului demnităţii umane. Modernizarea pe care a  provocat-o a fost una patologică şi malformată. De la tradiţie la sentimentul patriotic, temeliile identităţii au fost corupte până la nerecunoaştere. Moştenirea sa este crima din decembrie 1989 şi cadavrele arse , spre  a  face să piară memoria victimelor sale.

RPR este, în această istorie a comunismului românesc, pagina cea dintâi şi începutul genezei.  Teroarea este, în această etapă, instrumentul de inginerie socială. Regim de protectorat sovietic, RPR este, în ordine antropologică, un regim al fricii: generalizarea ei este temelia pe  care se ridică viitorul.

RPR este, în ordine politică, un totalitarism: ambiţia sa nu este doar a reprima, ci şi, mai presus de toate, de a reeduca. Iar reeducarea se realizează, ca proiect totalitar, în interiorul şi în afara sistemului penitenciar. De la naţionalizare până la detenţie, crimă şi delaţiune, totul se subsumează acestui ţel. Lichidarea trecutului înseamnă eliminarea alternativei unui viitor al libertăţii. Reeducarea implică crearea noii  naţiuni  de oameni ai muncii. Este opera pe care o va împlini RSR.

Cei care au servit RPR, din entuziasm al orbirii sau din laşitate, au servit acest regim a cărui unică menire a fost declanşarea unui război împotriva populaţiei civile. Logica RPR duce mai departe logica legionară şi antonesciană. Crima şi represiunea devin parte din cotidian. Iar în acest univers vina nu este niciodată individuală. Ea este, invariabil, una colectivă – ea se transmite prin clasă şi prin familie, dialectic.

RPR atacă, frontal, elementele unei comunităţi  libere. Domnia legii, pluralismul, demnitatea, proprietatea, credinţa: iată inamicii denunţaţi de regim. RPR trece o graniţă a terorii instituţionalizate în clipa în care lichidează o biserică, Biserica Română Unită, replicând, cu ferocitate, acţiunea sovietică din  Ucraina. Ateismul este expresia vocaţiei de universalitate a noii religii politice.

Chipul adevărat al RPR este cel al suferinţei victimelor sale. RPR a aplicat, sistematic şi monstruos, egalitatea de tratament în persecuţie şi crimă. Femeile acestei naţiuni au fost atacate, umilite, întemniţate, cu aceeaşi ferocitate. De la Lena Constante, Alice Voinescu şi Elisabeta Rizea până la Arlette Coposu, Nina Moica sau Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, ele au întruchipat demnitatea şi curajul. Sacrificiul lor ajunge până la noi, ca un semn de lumină.

30 decembrie 1947 este ziua naşterii unei sclavii. RPR este numele acestei ţări care, în numele ideologiei comuniste, a domnit  peste un  popor înfricoşat şi ispitit de colaboraţionism. Cei care au tăcut, cei care au refuzat, cei care au rezistat, cei care au  vorbit în exil sunt cei care au dus mai departe România  libertăţii. Amintirea  lor este materia din care ne putem clădi viitorul. Nostalgiei totalitare îi opunem trăinicia memoriei noastre.

• Recomandare de lectură: Istoric Vasile Docea: „În 30 decembrie 1947 s-a petrecut o lovitură de stat, pusă la cale de Uniunea Sovietică”

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News