Zbig: Un realist idealist


Neconvențională, originală, provocatoare, neortodoxă. Toți acești termeni au fost utilizați spre a portretiza gândirea politică a lui Zbigniew Brzezinski (n. 28 martie 1928-d. 26 mai 2017).

 

Volumul editat de Charles Gati, Zbig: The Strategy and Statecraft of Zbigniew Brzezinski (2013), cu o prefață semnată de fostul președinte american Jimmy Carter, oferă argumente convingătoare pentru astfel de descrieri. Sunt prezente acolo texte remarcabile despre Brzezinski ca politolog, comparativist, gânditor strategic și profesor.

Volumul reprezintă un tribut adus unei figuri intelectuale majore, însă fără vreo urmă de reverență encomiastică. A fost compilat cu ocazia celei de-a optzeci și cincea aniversări a lui Zbigniew Brzezinski și captează extraordinarele sale intuiții privind politica internațională și angajamentul său în favoarea unui realism politic moral. Este o carte care oferă o mare satisfacție celor interesați de avatarurile bolșevismului, de principalele dezbateri strategice americane pe parcursul și după Războiul Rece, precum și de procesul de luare a unor decizii cruciale în timpul administrației Carter, atunci când Brzezinski era consilier pe probleme de securitate națională.

Mai degrabă decât un Festschrift clasic, volumul este, de fapt, un prim pas comprehensiv către o biografie politică atât de necesară a acestei minți extrem de creative. Așa cum bine remarca și Charles Gati, există cărți importante despre George Kennan sau Henry Kissinger, însă niciunul major despre Zbigniew Brzezinski. Într-adevăr, editorul și contributorii merită felicitați pentru superba lor realizare.

Spre deosebire de Henry Kissinger, cu a sa formație de istoric diplomatic, Brzezinski a fost un politolog educat în tradiția sovietologică clasică. Perceput vreme de mulți ani drept un prădător politic, un adversar ireconciliabil al regimurilor ideocratice comuniste, Zbig a luat mereu ideile cât se poate de în serios. Născut într-o distinsă familie poloneză, Brzezinski a crescut în exil canadian. Și-a făcut doctoratul la Harvard cu Merle Fainsod (1907-1972) și a predat acolo pentru aproape un deceniu. Când Universitatea Harvard i-a negat în mod nesăbuit un post de profesor plin, Brzezinski s-a mutat la Columbia, acolo unde a devenit primul director al acelui Institute on Communist Affairs, poziție deținută până în 1977.

Împreună cu politologul german emigrat Carl J. Friedrich (1901-1984), a fost autorul unei extrem de influente cărți despre totalitarism, în fapt, o completare superbă a capodoperei Hannei Arendt, Originile totalitarismului. Definiția dominației totalitare oferită de Friedrich și Brzezinski a devenit un punct de referință în aprinsele dezbateri dintre tradiționaliștii și revizioniștii domeniului de cercetare dedicat comunismului și fascismului. Spre onoarea lui Brzezinski, a refuzat să rămână ancorat în paradigma sa originară și a conceput noi abordări ale dinamicii regimurilor de tip sovietic.

În contribuția sa la volumul editat de Gati, istoricul de la Harvard (Davis Center for Russian and Eurasian Studies) Mark Kramer oferă o analiză pătrunzătoare a contribuției conceptuale a lui Zbigniew Brzezinski la înțelegerea transformării regimurilor leniniste, de la perioada stalinistă a terorii determinate ideologic și cea a destalinizării (curajoasă, dar neconvingătoare) hrușcioviste, la rutinizarea birocratică coercitivă a „stagnării” lui Leonid Brejnev.

Marin Strmecki, timp de mulți ani unul din colaboratorii apropiați ai lui Brzezinski, oferă un fascinant raport al întâlnirii din 1989 de la Moscova între un grup de sovietologi americani și unii din cei mai importanți consilieri ai lui Gorbaciov. Cu acea ocazie, Zbigniew Brzezinski și-a exprimat convingerea profundă că o despărțire autentică de trecutul despotic necesita un divorț complet de leninism: „Până nu renunțați la moștenirea leninismului, aceasta va altera reformele și vă va împiedica să obțineți necesara ruptură cu trecutul”. De altfel, această idee a stat și la baza foarte lucidei sale cărți, The Grand Failure (apărută la începutul anilor ’90 și în traducere română ca Marele eșec), publicată chiar în anul marilor transformări din Europa Centrală și de Est, 1989. Consilierii sovietici au răspuns sfidător, însă știm astăzi că, în sufletul lor, acei intelectuali de partid erau deja convinși că bolșevismul era o fundătură.

Unul din cele mai iluminante capitole din volumul coordonat de Charles Gati este cel scris de Patrick Vaughan și descrie relația dintre Brzezinski și Papa Ioan Paul al II-lea. Cele două personalități împărtășeau o mare dragoste pentru istoria poloneză, o neîncredere funciară în dubla vorbire comunistă și un vibrant sentiment al datoriei morale față de indivizii oprimați. Ambii ajunseseră la concluzia că viziunea sovietică despre lume era fundamental eronată iar încarnările ei istorice erau sortite, mai devreme sau mai târziu, pieirii. Vorbim, așadar, de o comunitate de viziune între regretatul Papă polonez și strategul-șef american (născut polonez) de la sfârșitul anilor 1970. Sovieticii erau, desigur, convinși că cei doi conspirau împotriva dominației lor imperiale în Europa de Est.

În realitate, Brzezinski își promova ideile despre încurajarea disidenței locale, pe care le exprimase în a sa capodoperă din anii 1960, The Soviet Bloc. La mijlocul anilor ’80, odată cu ascensiunea la putere a lui Mihail Gorbaciov și deschiderea din ce în ce mai mare a sistemului sovietic de-a lungul aliniamentelor prefigurate de Primăvara de la Praga din 1968, predicțiile lui Zbigniew Brzezinski au fost confirmate de o irezistibilă avalanșă a schimbărilor sistemice. În doar câțiva ani, aparent imuabila ordine sovietică s-a disipat și a lăsat în urmă atât promisiuni democratice, cât și nostalgii autoritare. Pentru Brzezinski, leninismul era inerent antidemocratic, iar stalinismul nu putea fi disociat de miezul lui structural leninist: cultul partidului, rolul prevalent al ideologiei, disprețul pentru domnia legii.

 

Articol publicat şi pe Europa Liberă.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.