Vechimea, ideea (I)


mircea_mihaiesDupă apariţia celui de-al unsprezecelea album înregistrat în studio, “Dear Heather” (2004), fanii lui Leonard Cohen păreau să priceapă că retragerea acestuia din lumea muzicală era inevitabilă. Discul avea toate atributele „bătrâneţii”: diminuarea inspiraţiei, o anumită „tocire” a vocii şi repetitivitatea la nivel componistic.

 

Trei dintre cântece („No More A-Roving”, „The Letters” şi „There for You”) proveneau din şedinţele de înregistrare ale producţiei din 2001, Ten New Songs. Mai mult, ele fuseseră compuse împreună cu Sharon Robinson (ultimele două citate), şi tot ea produsese şi „No More A-Roving”, creaţia lui Cohen pe versurile Lordului Byron. Alte două cântece, „The Faith” şi „Tennessee Waltz”, aparţineau repertoriului comun (una, inspirată de un cântec folcloric din Québec, cealaltă un „clasic” datorat lui Redd Stewart şi Pee Wee King.) Semne indubitabile, aşadar, ale împuţinării vitalităţii artistice. Conştient că ajunsese la capătul drumului, Cohen intenţiona să numească albumul Old Ideas. O va face însă zece ani mai târziu, când se apropia de optzeci de ani şi când cariera lui s-a relansat miraculos.

Old Ideas, al doisprezecelea său album, a apărut în Statele Unite în 31 ianuarie 2012 (iar în alte părţi ale globului, două zile mai devreme). Se împlineau patruzeci şi patru de ani de la primul disc şi „baladistul” de şaptezeci şi şapte de ani atingea câteva performanţe unice. În Statele Unite, Old Ideas a ajuns pe locul al treilea în Billboard 200, iar în alte şaptesprezece ţări din lume a ocupat primul loc. În secţiunea folk a lui Billboard a fost, de asemenea, pe locul întâi. Într-un mod bizar şi nedorit, Old Ideas este o creaţie autobiografică. La o vârstă când vasta majoritate a artiştilor se retrăseseră demult din activitatea concertistică, greşelile din viaţa lui Cohen l-au obligat să rămână pe metereze. În urma unor neglijenţe prosteşti, datora Fiscului american o sumă colosală (cinci milioane de dolari). În plus, rămăsese şi banii din bănci ce constituiseră „depozitul de pensionare”, furaţi de fosta manageră. Într-un cuvânt, ajunsese la sapă de lemn. Din averea de peste douăzeci de milioane de dolari mai rămăseseră în conturi vreo sută de mii.

Detaliile concertelor au fost prezentate in extenso de Sylvie Simmons, în biografia I’m Your Man. The Life of Leonard Cohen (Ecco/HarperCollins, 2012). Seria a debutat în 11 mai 2008, pe coasta canadiană, în New Brunswick, la Fredericton, capitala provinciei. Teatrul local avea doar 709 locuri, iar biletele s-au vândut în doar câteva minute. Cifra pare infimă în raport cu numărul de spectatori din lunile şi anii următori. Cohen insistase însă ca avanpremiera turneului să se desfăşoare într-o atmosferă de intimitate. În plus, decisese că nu va bea şi nu va fuma deloc pe tot parcursul turneului – în total contrast cu felul în care se desfăşuraseră cele anterioare. Apropiaţii i-au simţit emoţia – chiar spaima –, şi o anume nesiguranţă în a stabili legătura cu publicul.

E important să insistăm asupra contextului în care a debutat aventura concertistică – pentru că aventură a fost –, deoarece ea a imprimat un anumit stil, recognoscibil în tot ce avea să facă, pe plan muzical şi uman, Leonard Cohen în următorii patrucinci ani. Urcând pe scenă, artistul a fost întâmpinat cu un ropot de aplauze: „Întreaga sală era în picioare. Leonard nu cântase niciun cuvânt şi orchestra nu intonase nicio notă, dar spectatorii aplaudau. Leonard a zâmbit cu timiditate. Şi-a scos pălăria şi a dus-o la inimă, într-un gest de umilinţă, dar şi ca pe un scut. Răspunsul a fost unul de încântare – orice le-ar fi spus, nu avea cum să fie pe deplin încrezător cum era primit mesajul –, dar şi neliniştitor, pentru că trebuia să se ridice la înălţimea aşteptărilor. De fapt, nu prea erau niciun fel de aşteptări. Era prima seară. Spectatorii aveau cam tot atâta habar despre ce-ar fi trebuit să aştepte de la Leonard pe cât aştepta Leonard de la ei.” (Simmons, 2012: 488).

Şi totuşi, în ciuda simplităţii decorului, a punerii în scenă minimaliste, seara a fost magică. Lumea auzise de problemele lui financiare, dar asta nu înseamnă că veniseră la un spectacol de binefacere. Sosiseră la întâlnirea cu propriul lor trecut, cu amintirile şi cu un prieten pe care nu-l mai văzuseră demult, de când le vorbise despre propriile nevroze, disperări şi suferinţe. În faţa lor nu stătea însă doar un om cu o chitară, aşa cum şi-l aminteau din apariţiile publice anterioare, ci o adevărată trupă de asalt: şase muzicieni şi trei femei care susţineau partea vocală a pieselor. În locul solemnităţii, un bărbat tonic, pus pe glume, autoironic, pozând în supravieţuitor norocos al unei lumi extincte, intra nonşalant în dialog cu spectatorii, confesându-se, comunicând prin cântecele care, în mod neaşteptat, aruncau o lumină optimistă asupra existenţei. Imaginea baladistului depresiv fusese luată de aceea a unui bărbat în care clocotea o surprinzătoare energie vitală.

Exista, desigur, un motiv întemeiat pentru alegerea repertoriului: compoziţiile ritmate puteau fi adaptate, cu mai multă uşurinţă, nevoilor unei formaţii mai mari. Se ridică, desigur, şi problema de ce un singuratic prin excelenţă, cum fusese întreaga viaţă Leonard Cohen, simţea nevoia sprijinului unei orchestre. Explicaţia e simplă: nu mai avea deplină încredere în propriile forţe, iar absenţa îndelungată de pe scenă trebuia compensată de solidaritatea grupului de muzicieni (excelenţi) pe care-i convocase. După trei luni de repetiţii, sincronizarea dintre Cohen şi echipa lui (inclusiv surorile Webb şi Sharon Robinson în background vocals) era impecabilă. Marea inovaţie a acestui turneu a constat în „zidul de linişte” ridicat de managerul Robert Kory în jurul lui Cohen. Nu erau admise în culise ori la hotel decât persoanele care aveau legătură cu operaţiunea muzicală în care se îmbarcaseră. Vremea în care cântăreţul flecărea la nesfârşit alături de fani apusese. La începutul anilor ‘90, Cohen ajunsese să fumeze două pachete de ţigări pe zi şi să bea, înaintea concertelor, cam trei sticle de Château-Latour.

Data oficială a demarării turneului a fost însă 6 iunie 2008 (după „spectacolul de încălzire” menţionat), printr-o serie de patru reprezentaţii la Toronto, la Sony Center. Cele trei mii de locuri au fost ocupate până la refuz. Ecourile din presă – începând cu Toronto Star – au vorbit despre o adevărată renaştere a artistului. Ceea ce a urmat ţine aproape de miracol: o navetă aproape neîntreruptă între cele două ţărmuri ale Atlanticului, cu spectacole înlănţuite şi suplimentări de concerte. Cineva le-a descris drept un „program de pedepsire” la care cântăreţul se supunea de bunăvoie. Punctul culminant al suitei de recitaluri a fost atins, fireşte, la Glastonbury, în cadrul faimosului Festival. De data aceasta, Cohen ieşea din sălile de concert tradiţionale şi înfrunta nu 709 spectatori, ca la Fredericton, nu 3000 ca la Toronto, ci 100 000 de plătitori, dintre care optzeci la sută i-ar fi putut fi nepoţi. A spune că după-amiaza/seara a fost un triumf înseamnă a reduce totul la o dare de seamă lipsită de relief.

Cohen a speculat popularitatea de care se bucura, datorită variantelor lui Jeff Buckley şi Rufus Wainwright, cântecul „Hallelujah” şi a ales momentul în care apunea soarele pentru a-l interpreta. Ropotele de aplauze n-au mai putut fi oprite. Suta de mii de spectatori părea să fi intrat în transă.

Pe parcursul turneului a existat, în partea a doua, în 2009, un singur moment cu adevărat dramatic: în timpul concertului din septembrie, de la Valencia, Cohen s-a prăbuşit pe scenă pe când cânta „Bird on the Wire”. A fost scos în culise de membrii orchestrei. Câteva minute mai târziu s-a anunţat că îşi revenise, dar n-a mai putut continua show-ul. Spectatorii şi-au primit banii înapoi. Trei zile mai târziu, pe 21 septembrie 2009, slăbit, dar plin de hotărâre, a urcat pe scena unui stadion din Barcelona şi a cântat mai mult de trei ore. Împlinea şaptezeci şi cinci de ani.

 

Articol publicat şi în revista România Literară.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.