Statul eşuat şi responsabilităţile politice

Cu o constanţă tragică, spitalele din România devin fabrici ale morţii. Cu o constanţă macabră, statul român îi condamnă la moartea prin ardere şi sufocare pe cetăţenii săi. De la “Colectiv” până la drama din Constanţa, firul roşu al istoriei noastre contemporane este dat de incompetenţă şi  iresponsabilitate. Statul român este incapabil să îşi îndeplinească atribuţiile sale elementare: apărarea vieţii omeneşti este una dintre acestea.

 

Despre eşecul statului român a vorbit, olimpian ca de obicei, Preşedintele  Republicii. Ceea ce domnia-sa a omis să adauge este că, în ecuaţia politică şi instituţională a acestui eşec, şeful de stat este unul dintre principalii responsabili. Cât despre Premier, acesta a lansat o anchetă şi a demis un funcţionar de rang secund. Oficialii statului român respectă o tradiţie de decenii: statul nu poate greşi, statul este infailibil, doar cei ce mor şi suferă sunt automat vinovaţi.

Guvernarea pe care o patronează Preşedintele Republicii devine, cu fiecare zi care trece, un exemplu aproape ideal de improvizaţie şi de mediocritate crasă. Administrarea României este, de facto şi de jure, încredinţată unei structuri pe cât de redutabile, pe atât de netransparente: CNSU. Dincolo de acest acronim se ascunde opţiunea celor ce conduc România pentru o abordare ce privilegiază stările excepţionale, autoritarismul şi înfricoşarea. După eşecul campaniei de vaccinare urmează, dialectic, restrângerea  exerciţiului drepturilor constituţionale.

Statul român nu se înfăţişează în starea sa actuală ca urmare a unei implacabile fatalităţi istorice. Impasul în care ne aflăm este efectul cumulat al unei succesiuni de opţiuni politice. De la comunism şi fesenism, cei ce  guvernează au preluat un tipar de gândire şi un stil de raportare la propriii supuşi. Clientelismul pe care îl dezvăluie tragediile din spitalele României  este parte din reţeaua de patronaj  şi exploatare ce permite parazitarea bugetului de stat. Alocările de fonduri şi numirile în funcţie au fost şi sunt tot atâtea pârghii de ingerinţă politică brutală.

Guvernarea de acum se înscrie în această serie istorică. Reflexele ei sunt cele cunoscute cetăţenilor României. Nu este nimic nou în voracitatea şi  lipsa ei de transparenţă instituţională. Detaşarea suverană a Preşedintelui  Republicii nu poate ascunde realitatea unei crize ce devine o autentică metastază.

Fractura dintre stat şi cetăţeni este, poate, semnul cel mai neliniştitor. Capitalul social al încrederii este scăzut la proporţii dramatice. Arbitrariul şi conduita discreţionară sunt regula acceptată tacit ca normă de guvernare.  Privilegiile sunt temelia pe care se ridică edificiul României de azi. Şi cum se poate creşte încrederea în acest climat de înfricoşare întreţinut de stat şi de agenţii săi mediatici? Şi cum se poate imagina un dialog în această societate mai divizată ca oricând în anii din urmă?

Oficialii statului român, cei responsabili pentru deriva unei naţiuni, nu sunt tulburaţi de asemenea întrebări. Certitudinile lor sunt de nezdruncinat. Stările excepţionale sunt unicul remediu posibil. Pentru Preşedintele Republicii, acest impas nici măcar nu există.Pentru Prim-ministru,  declaraţiile triumfaliste înlocuiesc privirea lucidă.

În cele din urmă, continuitatea învinge: continuitatea mediocrităţii, a imposturii şi a venalităţii. Impunitatea domneşte, netulburată, în România. Statul eşuat merge mai departe, privind pe cei ce îi sunt cetăţeni ca pe o masă informă de şerbi. Cuvintele poleite ale politicienilor noştri nu pot  farda realitatea dramatică a inegalităţii în faţa legii. Victimele de la Constanţa nu sunt ultimele ce vor fi sacrificate, cinic. Viitorul României este  luat ostatic de cei ce, în deplină iresponsabilitate, decid destinele noastre.

 

Articol apărut și în Contributors.

 

Print Friendly, PDF & Email
Publicitate



Articole din aceeaşi categorie:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.