Sărbătoarea ca impas


Dorel Sandor Foto gazetabrasovuluiViața curentă, măcinată în rutină, stresată de surprize multiple și obosită în onorarea obligațiilor curente, se retrezește în țoale festive ori de câte ori calendarul îi amintește date importante.

 

De la cea de naștere, de fapt cel mai prețios eveniment din viața fiecăruia, la colecția de răsturnări locale, colective și globale, zile cu înțeles și implicare publică, repere mobilizatoare cu efect de masă, dincolo de statut, nivel cultural, avere, culoarea tenului… Un mecanism interesant. Desigur, un prilej cu largă utilizare a sentimentelor comune de către principalii jucători de pe scena publică, privată și, adesea, pe cele oculte.

Transformarea unei simple zile, din 365, într-un prilej de identificare colectivă (uneori, pozitivă, alteori, marcată de resentimente) se transformă într-o resursă de primă mărime în mecanismele de influență, control și mobilizare. Timpul face bani! Face multe altele…

Iată de ce, ideea de „sărbătoare” asociată unei date calendaristice devine un vector, o investiție de prim ordin. Onorată colectiv, comunitar sau doar privat și individual, fără a avea după ani și ani o conexiune directă cu prezentul imediat. Pică din cer…

Implicarea contează! Ca simplă disponibilitate sau expresie a unui pachet de dependențe structurale și, nu de puține ori, ca ambiție, alegere, salt, printr-o aglomerare colectivă generatoare de energie. „Mutând munții din loc”.

Evenimenul, ca sărbătoare, are acea gramatică, bucătărie și o poziționare de primă mărime pe piața managementului public. Se plasează în spații speciale, „locuri istorice”, activează poziții-cheie și diverși meșteșugari ai demagogiei, marcând momente-reper în rostogolirea vieții curente, își fac treaba. Un adevărat spectacol te tip „Bollywood”, adică una dintre cele mai ambițioase aplicări în practică a „teoriei castravetelui”. Multă campanie despre ceva care a avut loc (probabil) acum 100, 200… de ani ș.a.m.d.

Greșeală!

Lucrurile nu sunt chiar așa de simple. Avem aici o implicare directă a trecutului în a genera o viziune către viitor, chiar și pentru un viitor iluzoriu, dar cel mai adesea, pentru a gestiona prezentul. Un prezent, nu de puține ori critic sau, dimpotrivă, golit de conținut, pur și simplu rătăcit între confuzie și incertitudine. Iată de ce, un eveniment simbolic, o comemorare, o sărbătoare devine marfă. Apă la moară într-o vară secetoasă.

De aici întrebarea: Prin ce anume, o simplă poveste, o sucesiune de fapte și dezvoltări dramatice, cu urmări uneori majore, se impune ca un reper istoric, ca un criteriu de poziționare individuală și colectivă, la mult timp după, în viitorul îndepărtat, definind o cauză, un ideal, unanim înțeles și asumat?

Dacă ar fi să demontăm mecanismul acestei vrăji colective, într-o simplă analiză la nivel de semnificație, motivație și implicare, am putea alege câteva dimensiuni (sau altele)…

Valoarea simbolică

Onorând nevoia de repere subiective, apare ca unul dintre cele mai importante paradoxuri ale existenței umane. Credință, adesea iluzie, tradiție transferată de la sine, oarecum mecanic, consacrată prin ritual și repetiție, se impune prin extensie și influență în lumile care s-au perindat de-a lungul și de-a latul istoriei.

Uimitoarea influență motivațională pe multiple planuri, la concurență cu mecansime prezente, cu acoperire materială și instituțională de primă mărime. Și totuși nu este o simplă iluzie. O naivitate ce ar ține de stupiditate sau inerție colectivă. Consistența evenimentului de reper derivă adesea din trăirea, recunoașterea și uneori asumarea unor mutații structurale majore.

Mutații structurale majore

Catastrofe naturale, rupturi masive la nivel instituțional (revoluții, decapitări, trădări, revelații) și mai ales mutări la nivel economic și social cu efecte, costuri și determinări care spulberă orice iluzie individuală și colectivă, cum că oamenii controlează lumea, sunt stăpâni pe propria viață. În cel mai direct, primitiv și banal mod, realitatea controlează lumea în care trăim. Halal schimbare! Greu de recunoscut, imposibil de ignorat, iar până la urmă, picătură cu picătură, otrava trebuie gustată…Totuși, lumea în care trăim nu rămâne doar o simplă derulare mecanică a iluziilor, sau mai dificil, a mutărilor structurale masive, nemiloase, fără drept de apel.

Alegeri strategice

Tocmai aici apare surpriza! Surpriza speciei umane. Dincolo de amalgamul răvășitor, confuz, imprevizibil al împrejurărilor, apar momente, rar dar real, de claritate. De asumare limpede și deplină, fără echivoc, înfruntând riscuri majore si, nu de putine ori, de inrolari radicale. Rupturi curajoase cu ceva ce părea de nedepășit. Deschideri multiple. De fapt, recunoașterea că dincolo de un trecut infectat și un prezent inerțial există un „timp nou”. O alternativă. O altă înțelegere, abordare și asumare a vieții individuale și colective. Uneori, o auto-redefinire a identității și poziționării în lumea care este. Minunat moment. Nu se întâmplă des…

Dar rămâne un reper pentru existența curentă, în lumea în care ne naștem, trăim și din care plecăm. O hartă accesibilă a realității, dincolo de labirintul vieții curente, de rutina consumeristă, de compromisurile inerțiale din viața de zi cu zi.

Un orizont prezent care ne ajută sa nu ne smițim rătăciți, chiar dacă nu generează oportunități, avantaje, venituri. Poate doar un zâmbet colectiv unanim împărtășit.

Având în vedere toate astea, cum privim la cei care transformă acest „obiect de patrimoniu” – Ziua Națională – într-o marfă a momentului? Într-un joc politic minor, într-o știre de prima pagină. O simplă tranzacție sau dilemă instituțională pe cât de artificială, pe atât de păguboasă.

Deci. Ce facem de sărbători? Cât vindem, cât cumpărăm? Influență, notorietate, sprijin. Cui trimitem flori, urări de bine, e-mail-uri, poze? Pe cine invităm, decorăm, scoatem la băut? Nu e ușor. E ușor să dai în bară…

Rămâne colecția de întrebări, speculații, răutăți ieftine și costuri directe. Greu de răspuns. Mult mai greu când, din neglijență sau amatorism, complicăm problema, ignorând adevăratele date ale ei. Adică, din amatorism, superficialitate sau o simplă exhibare narcisistă, de o parte și de alta a vitrinei ne plasăm în zilele festive ca niște idioți. Ignorând multe. În principal, trei dimensiuni: valoarea simbolică, conținutul real al răspântiei structurale înfăptuite și recunoașterea unei alegeri strategice în bătaie lungă.

Nu trebuie să fii savant ca să îți asumi, să simți ziua națională. Afli din nou că ești român. Deci, sunt.

 

Articol publicat şi în Insectar politic.


Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.