Răul poate deraia o țară

În România se (re)construiește zilnic o meta-realitate opusă realității negate grobian de la microfoanele propagandei antieuropene și ale autarhismului nostalgic comunist. Cum?

Prin cruntă dezinformare, prin imagini falsificate, în absența inteligenței naturale, cu inteligența artificială (accesibilă oricărui semi-analfabet cu acces la internet), prin segregarea artificială a poporului între „javre”/ „soroșiști”/ „reziști” și, firește, „suveraniști”, prin deconstruirea și manipularea cotidiană, seară de seară, a realității orbitoare pentru orice ochi deschiși: țara e grav vulnerabilizată educațional, în consecință suferindă social și moral, asaltată de propagandă deghizată în jurnalism, de violență fizică și verbală validată exemplar de reprezentanți ai politicului de galerie, coterie și clovnerie, însângerată de crime în lanț, bântuită de (înalți) interlopi atent menajați și bizar eliberați, puternic poluată informațional de entități mediatice favorabile explicit partidului unic și extremismului de exaltată inspirație antidemocratică, totalitară.

Realitate binecunoscută și în expansiune care înghite societatea românească, realitate pe termen lung amenințătoare, ignorată și trecută sub tăcere la înalte niveluri decizionale.

A nu numi public răul care te împresoară, a-l numi altfel, minimalizând-l și perpetuîndu-l, a face compromisuri cu el, imaginându-ți naiv că așa pacifici spațiul public și sfera politică saturate de ură și impostură, e de departe cea mai proastă strategie. Una suicidară.

Răul nu poate fi marginalizat dacă nu e rostit răspicat, privit în ochi și denunțat. Mai ales când este deghizat într-un „bine” care seduce și poate deraia o țară.