Primul manual pentru spitale sănătoase, publicat la Humanitas
De la un proiect de țară, la un proiect de carte, povestea Spitalului construit de asociaţia “Dăruiește viață” în cadrul Spitalului pentru Copii “Marie Curie” din Bucureşti, este transpusă într-o carte: Conexiunile arhitecturii care vindecă.
Tesseract Ahitecture, singurul studio de arhitectură specializat în domeniul medical din România și unul dintre puținele de acest tip din Europa, a lansat oficial primul ghid de bune practici în arhitectura medicală din România: Conexiunile arhitecturii care vindecă: Spitalul de copii construit de Dăruiește Viață (Humanitas, 2025). Volumul detaliază drumul de la idee la realitate al celui mai important proiect medical realizat în România după 1989, devenit deja un reper internațional în arhitectura de spitale; spitalul. Cartea devine, astfel, o sursă valoroasă de informare și inspirație atât pentru specialiștii implicați în construcția de spitale în România, cât și pentru decidenți, manageri de spitale, investitori privați și publicul larg.
Arhitecta Raluca Șoaita, fondator Tesseract Ahitecture și coordonator al proiectului “Dăruieşte Viaţă” de la Sptalul “Marie Curie” spune că prin publicarea cărții, duc mai departe visul lor, acela nu doar de a inova și a îmbunătăți semnificativ proiectarea de spitale în România, ci și de a inspira o schimbare reală la nivelul întregii comunități de specialiști, a celor care iau decizii privind construcția de spitale și a publicului larg: “La «Marie Curie», dar și în celelalte mari proiecte de spitale la care lucrăm, continuăm să demonstrăm că, prin colaborare, efort intens de cercetare și preocupare reală pentru viitorul sănătății, se pot construi spitale performante în România. De aceea, credem în puterea efectului de multiplicare și sperăm ca volumul publicat să devină, într-adevăr, un manual pentru spitale sănătoase, mai spune Raluca Șoaita.
Structurat în trei părți (Lumea văzută, Lumea nevăzută și Lumea imaginată) și nouă capitole care corespund celor nouă niveluri ale noului Spital “ Marie Curie”, cartea gravitează în jurul “Copacului vieții”, conceptul central al Spitalului. Acesta reprezintă comunitatea vindecării propusă de arhitecții Tesseract Ahitecture, prin crearea unui circuit de colaborare între toate nivelele de lucru – specialiști, proiectanți, furnizori și întreaga comunitate a donatorilor.
Reflectând în detalii povestea unui spital inovator, unic, admirat de milioane de oameni și un proiect al întregii societăți românești, cartea ilustrează cum au fost redefinite standardele de proiectare medicală în România la Spitalul de la “Marie Curie”. Componenta emoțională a cărții (interviuri, relatări, mărturii, declarații ale părților implicate) este completată de o componentă tehnică (arhitectură, urbanism, masterplan, echipamente, tehnologii). Cartea este publicată de editura Humanitas și este scrisă de Raluca Șoaita și Ana Maria Pătroi.
Prin implicarea întregii societăți, proiectul Spitalului ridicat de “Dăruieşte Viaţă”, la “Marie Curie” s-a extins la un nivel unic în România, iar cartea este, astfel, mărturia acestei povești a interconexiunilor și un ghid-premieră pentru specialiști, decidenți și întreaga comunitate medicală. “Vrem să susținem bunele practici în viitoarele proiecte de spitale din România și să arătăm că #sepoate. Să promovăm interdisciplinaritatea, inovația, eficiența și siguranța în spitalele românești, dar și să arătăm întregii societăți că România poate crea noi standarde la nivelul întregii lumi”, a mai spus Raluca Șoaita.
Cartea a fost lansată oficial, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest Bucureşti, care a avut loc în perioada 28 mai – 1 iunie, iar publicarea acesteia a fost posibilă cu sprijinul colaboratorilor SNEF/IMSAT, Chairry Design & Furniture, Corporate Office Solutions, Equitone, Kapamed, MJ Project, Signify.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News












