Preot Visarion Alexa: „Creștinismul nu înseamnă doar emoție și lamentație”


Foto: Arhivă personală preot Visarion Alexa

„Boala și moartea rămân două constante care arată că nu suntem stăpânii a tot și nu putem controla tot”, spune părintele Visarion Alexa, parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh”, din București. Cuvinte la care ar trebui, poate, să medităm, mai ales în această perioadă în care viețile multora dintre  noi sunt bulversate.

În Săptămâna Mare, am vorbit cu părintele Visarion Alexa despre lecția pe care fiecare dintre noi, dar și Biserica, ar trebui, poate, să o învățăm din această pandemie prin care trecem, despre modul în care ne vom putea vindeca sufletește, despre apropierea de Dumnezeu doar în momentele în care trecem prin suferință, despre complementaritatea științei și a credinței, despre desacralizarea lumii în care trăim.

 

 

„Boala și moartea rămân două constante care arată că nu suntem stăpânii a tot și nu putem controla tot”

Planeta este aproape blocată de o molimă, iar asta ni se întâmplă în plină epocă a tehnologiei foarte avansate. Avem explicația, parțială, din punct de vedere al științei. Din punct de vedere al credinței putem vorbi despre vreo explicație, părinte Visarion Alexa?

Am putea da o explicație dacă bunul Dumnezeu ar fi transmis, printr-unul dintre noi, un mesaj. Au apărut mulți „profeți” în spațiul public care prevesteau în fel și chip venirea acestei molime ca o pedeapsă a lui Dumnezeu, transformându-se ei înșiși în biciul lui Dumnezeu pentru umanitate. Dar nu cred că e cazul să fie luați în seamă. Avem nevoie de un cuvânt credibil. După cum vedeți, la Muntele Athos – un reper pentru lumea noastră, acolo fiind părinții cei mai îndeptățiți ai ortodoxiei mondiale –, lumea a tăcut. Nu văd nici comentarii sau mesaje transmise de mari duhovnici credibili pentru lumea ortodoxă, care ar putea spune ceva despre voia lui Dumnezeu.

Ceea ce e cert este că lumea se schimbă. Oameni care, poate, nu se gândeau să ia în considerare moderația vieții, care nu se gândeau că există și moarte și boală încep să revină la valorile adevărate ale vieții.

Lumea sociologică europeană prognoza de multă vreme că Dumnezeu va pieri din conceptul european, dar spuneau aproape profetic – iată, cred în profețiile sociologilor… – că există, totuși, o piedică în a-l scoate pe Dumnezeu din Europa, și anume boala și moartea. Sărăcia și războiul mai pot fi controlate, dar boala și moartea rămân două constante care arată că nu suntem stăpânii a tot și nu putem controla tot, că sunt lucruri care țin de alte forțe, pe care noi, creștinii, le numim energiile lui Dumnezeu. Deci, nu putem trage o concluzie directă referitoare la întrebări de genul: Ce este această boală?, De ce Dumnezeu a îngăduit-o?

 

Ce lecție credeți că suntem puși să învățăm din această criză prin care trecem cu toții și care ne-a bulversat complet viețile?

În primul rând, moderația. Cred că trebuie să investim în lucruri mai serioase legate de viață: în familie, în casă. Ne îmbulzim toți în aglomerațiile urbane fără să ținem cont că, iată, o astfel de molimă poate distruge orașe întregi. Sunt comunități urbane care nu au nicio noimă,  nicio protecție și, poate, viața urbană ar trebui regândită puțin, pentru ca unele orașe să nu cumva să se transforme în viitoare focare de infecție; nu e singurul virus care va năvăli peste lume sub formă de molimă, au mai fost și vor mai veni.

Mai mult, cred că există oameni demoniaci până la crimă. De exemplu, încă se speculează – și am văzut lucrul acesta la voci autorizate din spațiul serviciilor secrete din SUA – că  s-ar putea ca virusul acesta să fi scăpat din laborator sau să i se fi dat drumul din laborator. Un lucru e cert: China a folosit această molimă pentru a destabiliza relațiile europene, cele cu SUA, pentru a face „ordine”, după felul ei de a face ordine în lume. Și atunci e clar că boala poate deveni un instrument criminal în mâna unor oameni demoniaci.

 

„Ar trebui să trecem construcția de biserici în planul doi sau trei și să punem accent pe viața comunitară”

Foto: Arhivă personală preot Visarion Alexa

Din această criză are și Biserica o lecție a învățat?

Da, sigur. Ne-am concentrat foarte mult asupra bisericilor din piatră și mai puțin pe biserica de suflete, care ar trebui să aibă conștiință de comunitate. Oamenii s-au tulburat foarte tare că au pierdut biserica de piatră și nu au putut avea o conștiință comunitară, de parohie, pentru că, poate, noi, preoții, nu ne-am prea îndreptat spre lucrul acesta. Poate, pe viitor ar trebui să trecem construcția de biserici în planul doi sau trei și să punem accent pe viața comunitară, pe cateheză, pe înțelegerea creștinismului. Creștinismul nu înseamnă doar emoție și lamentație. Cei mai mulți dintre noi am găsit în perioada aceasta modalitatea de a ne exprima credința lamentându-ne că ne-au furat alții biserica și ne-au închis-o, ceea ce e absurd. Unii nu au avut discernământul să înțeleagă că în perioada comunistă bisericile erau dărâmate sau închise pe principii ideologice, or, acum, nicio autoritate a statului nu a avut în vedere închiderea bisericilor din punct de vedere ideologic, ci doar pentru protejarea vieții românilor.

Discernământul acesta,  care uneori ne lipsește, poate salva vieți chiar în spațiul nostru bisericesc. Vă dau un exemplu: la mănăstirea Lavra Pecerska, din Ucraina – una din marile mănăstiri ale Rusiei, din care a plecat și Paisie Velicicovschi și mulți mari sfinți care au fost și prin spațiul românesc – a fost închisă, zilele acestea, din cauza Coronavirusului cu care s-au infectat majoritatea monahilor, iar starețul mănăstirii, am aflat azi, a trecut la Domnul, diagnostiat fiind cu Covid. Deci, dacă nu avem discernământ, moartea sub forma molimei poate intra și în biserică, transformând-o în focar de infecție.

 

Au stârnit un val de indignare în spațiul public măsurile dispuse pentru Paște prin Acordul semnat ieri între Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Interne. Credeți că vor putea fi respectate măsurile de ordine în timpul împărțirii Paștelui și a Sfintei Lumini, pentru ca lucrurile să nu degenereze într-o posibilă infectare în masă?

Riscul infectării există și când te duci la magazin să-ți cumperi săpun. Riscuri există, desigur, dar sunt mai mici decât dacă bisericile ar fi deschise și lumea ar veni să participe la slujbe. Mulțumesc autorităților, MAI în special, că au reușit facă în așa fel încât românii să nu se simtă fără Paști. Erau și așa destul de tulburați, iar Patriarhia a considerat că aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim și distribuirea ei în Parohii poate oferi o mângâiere profundă credincioșilor ortodocși.

 

„Știința are nevoie de spirit”

Sunt voci care invocă, mai cu seamă în zilele acestea, nevoia exclusivă de știință în lupta cu coronavirusul, aruncând în derizoriu rolul Divinității. Poate fi știința luată ca parte distinctă față de lucrarea divină?

Încep cu o paranteză: sunt prieten virtual cu diverse persoane care aparțin diferitelor culte din România și încerc să citesc cât mai multe opinii. În dimineața aceasta, citeam pe pagina de Facebook a domnului Lucian Mândruță cum înjură Biserica Ortodoxă Română și își bate joc cu prisosință de tot ce înseamnă ortodoxie, iar pe pagina părintelui Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Bisericii Romano-Catolice, îl laudă pe părintele Doboș și, în egală măsură, Biserica Catolică pentru buna ascultare a autorităților. Atitudinea asta arată duplicitate, lipsa unei atitudini oneste și decente față de ceea ce înseamnă spirit, credință, apartenență religioasă. De ce să vrei să dezavuezi o Biserică și pe alta să o ridici în slăvi, de vreme ce tu nu crezi deloc în Dumnezeu? Mi se pare o atitudine de o răutate infantilă.

Știința este decentă. Asemenea credinței, asemenea religiei, știința este o facultate a omului care nu ar trebui să fie în dizarmonie una față de cealaltă. Un om onest și decent va ști întotdeauna, chiar dacă nu e o persoană credincioasă, să respecte apartența religioasă a unui coleg sau a unui credincios oarecare. În fața bolii, și omul credincios, și cel necredincios, și omul de știință sunt la fel de vulnerabili. Am văzut medici eroi care au stat în spitale și au făcut efectiv acte de eroism în fața acestei boli, dar am văzut și preoți eroi; în Italia au fost doi preoți catolici eroi, deveniți celebri între timp – cred că Papa va ține cont de jertfa lor, după această perioadă. Este vorba despre un preot care a murit pe patul de spital după ce și-a donat unei persoane mai tinere aparatul care îl ajuta să respire și un alt preot care a stat în spitalele cu bolnavi Covid, i-a împărtășit și, desigur, s-a îmbolnăvit și el. Sunt doi preoți care au dat dovadă că știința are nevoie de spirit și că, în fața bolii, a morții, te poate ajuta, dar atunci când știința nu mai are ce să facă, credința îți mai dă o speranță și puterea de a merge până la capăt, înfruntând situația gravă. Cred că știința și credința sunt complementare, iar în sufletul unui om onest se întâlnesc și nu fac dizarmonie. A râde de oameni care beau aghiasmă sau care se împărtășesc mi se pare penibil. La fel, văd ca pe o exagerare afirmația unui credincios care spune că se împărtășește și că virusul va dispărea; Sfânta Împărtășanie și aghiasma sunt împotriva stăpânitorilor întunericului, nu a virușilor. Pentru viruși avem medicamente, iar pentru demoni, patimi, păcate avem Sfânta Împărtășanie și aghiasma.

 

„Creștinismul este o chestiune de existență, de viață”

Virusul acesta aduce nu doar suferință fizică și, în destule cazuri, moarte, ci vine la pachet și cu tristeți, stări anxioase, depresii. Pentru suflet există leac, un leac împotriva anxietății prin care trecem mulți dintre noi?

Ieri seară a fost Denia celor 10 fecioare. Deși fecioare, deși pornite să se întâlnească cu Mirele, cinci dintre ele au fost prinse nepregătite. S-au speriat, s-au agitat, au căzut în deznădejde. Cred că același lucru se întâmplă și acum: ești creștin, dar dacă nu înțelegi, dacă nu ai o viziune și trăiești creștinește doar la nivel sentimental, al emoțiilor, cred că ești lamentabil. Creștinismul este o chestiune de existență, de viață. El îți oferă soluții de viață, de înțelegere a lumii, a lucrurilor. Avem nevoie de pârghii mentale și  de pârghii ale credinței  ca să putem înțelege lumea. Dacă nu există această viziune de viață izvorâtă din creștinism, iar omul e doar produsul unui creștinism emoțional, creștinismul nu-l ajută la nimic și intră într-o stare depresivă, anxioasă, care nu are nimic de-a face cu creștinismul, pentru că nu a înțeles nimic din mesajul pe care însuși Isus Hristos l-a trimis: „În lume necazuri veți avea. Îndrăzniți. Eu am biruit lumea.” Și nu sunt doar vorbe. Să ne amintim că noi, românii, am avut experiența deținuților politici din închisorile comuniste care, mulți, au fost la un pas de sinucidere, trecând printre furcile deznădejdiei. Soluția salvatoare le-a venit din credință. Au fost mulți oameni în închisorile comuniste care l-au descoperit sau redescoperit pe Dumnezeu în închisoare. Anxietatea, deznădejdea, tristețea că suntem închiși în propriile noastre case nu își au justificare. Poți avea încercări, dar soluția de viață pe care Hristos o oferă ne asigură că putem ieși biruitori: „Îndrăznind, eu am biruit lumea.”

 

„Dacă nu avem o viziune de viață și nu suntem în permanență cu Dumnezeu, suferința ne poate zdrobi data viitoare”

Foto: Arhivă personală preot Visarion Alexa

Majoritatea dintre noi, cred, avem tendința de a ne apropia de Dumnezeu sau a încerca să facem acest lucru doar când sau preponderent atunci când trecem prin suferință. Se poate numi credință privitul în sus, încercarea de a intra într-un dialog cu Divinitatea doar când suntem triști, debusolați?

Dacă vrem să trăim doar zoologic, atunci vom aștepta următoarea durere ca să revenim la Dumnezeu. Dacă suntem umani, dacă avem discernământ și înțelepciune, vom învăța că, dacă nu avem o viziune de viață și nu suntem în permanență cu Dumnezeu, suferința ne poate zdrobi data viitoare. E nevoie de o viziune de viață, e nevoie să înțelegem lumea. Albert Einstein a scris o carte foarte frumoasă, Cum văd eu lumea, și demonstrează că a avut o viziune de viață și, poate, de aceea a fost o persoană atât de înțeleaptă și de competentă, pentru că a înțeles lumea printr-o cheie. Eu cred că e timpul, mai ales acum, ca cei care nu L-au avut în preajmă pe Dumnezeu sau nu au avut cu El o relație sinceră și totală, să o transforme în ceva ce durează, să nu mai fie ceva conjunctural.

Știți episodul cu măgarul care trecea puntea și, de fiecare dată, călca în aceeași scândură ruptă? Viața nu i s-a schimbat pentru că niciodată nu și-a pus problema că s-ar putea ca, data viitoare, să nimerească tot în scândura aia ruptă. Cred că e momentul să fim oameni și să ne ridicăm puțin din zoologie și să trăim cu gândul alături de Dumnezeu, transformând atitudinea aceasta în ceva ce se poate numi viziune de viață.

 

„Deocamdată, societatea românească nu refuză Biserica”

În media, pe rețelele de socializare se duce, de o vreme, o campanie furibundă de discreditare, de batjocorire a întregii Biserici Ortodoxe Române. Astfel de mesaje le vedeți ca pe ieșiri firești ale unor oameni care refuză credința, ca pe izbucniri spontane generate poate de frustrări personale sau ceea ce vedem poate fi parte dintr-o campanie mai amplă care se duce pentru discreditarea Bisericii?

Sunt persoane care nu-și doresc prezența Bisericii în spațiul public, nu-și doresc ca Biserica să fie formator de opinie, ca Biserica să aibă un cuvânt în societatea românească. Deocamdată, însă, societatea românească nu refuză Biserica și nu-și dorește ca Biserica să se retragă în cotloanele nevăzute ale societății, ci o vrea în spațiul public. Pentru mine, faptul că românii încă țin la Biserică este o mare bucurie. Vedeți, românul a plecat în toate colțurile lumii – avem români în Japonia, dar și în Insula Paștelui, în nordul și sudul Terrei – și majoritatea și-au lăsat acasă bunicii, părinții, unii – copiii, dar au luat Biserica cu ei. Principala și, poate, unica instituție care și-a urmat românii oriunde s-au dus este Biserica. Societatea românească o dorește în prim-plan, își dorește ca Biserica să aibă un cuvânt de spus, să dea tonul în anumite probleme. Sunt câțiva indivizi care în permanență sunt deranjați de treaba aceasta, dar care ar trebui să învețe să comunice cu Biserica, să se apropie de ea.

 

Dar Bisericii ce i s-ar putea reproșa în relația asta nefuncțională cu unii?

Da, i se pot face reproșuri. De exemplu, cum am mai spus, faptul că s-a axat pe construcție și pe material. Dar să faci din scăpări mici chestiuni de ordine generală, pentru care Biserica ar trebui să părăsească spațiul public, mi se pare rea-intenție. După cum vedem și zilele acestea, în Patriarhia Română sunt oameni care s-au străduit atât de mult să aibă grijă de români să nu-i expună, să nu încalce ordonanțele militare, oameni care au stat zi și noapte gândindu-se la soluții pentru ca românii să aibă un Paști, să aibă acasă Lumina Sfântă fără a se expune riscului de a fi infectați. Și cu toate acestea, sunt, iată, câțiva indivizi prin spațiul public care aruncă cu noroi în ei sau învrăjbesc.

 

„Biserica Ortodoxă Română nu face nimic altceva decât ceea ce face toată ortodoxia mondială”

Sunt voci care acuză Biserica de faptul că ar fi reprezentanta unui creștinism fundamentalist…

Biserica Ortodoxă nu este doar Biserica Ortodoxă Română. Există o ortodoxie mondială, și în Europa, dar și în SUA, și în Canada. Avem reprezentanți la Bruxelles, în Confederația Episcopilor Ortodocși, care reprezintă Biserica Ortodoxă la nivel mondial în spațiul european. Nu știu de ce unii au impresia că doar Biserica Ortodoxă Română este într-un anumit fel. Nu, toată ortodoxia la nivel mondial este la fel: se împărtășește cu lingurița, ia Paști și Lumină în noaptea Învierii, este ritualică, are ritualuri complexe: liturghii, slujbe de seară ca și, până la urmă, Biserica Catolică. Ritualurile noastre sunt în marea lor parte asemănătoare cu cele ale Bisericii Catolice. Nu văd de ce unii se împiedică de Biserica Ortodoxă Română care nu face nimic altceva decât ceea ce face toată ortodoxia mondială. Mai mult decât atât, avem o Biserică în România – și nu numai aici, ci și în Ucraina, de exemplu – foarte asemănătoare ca ritual, ca veșminte cu Biserica Ortodoxă, și anume cea Greco-Catolică. Nu am auzit pe nimeni să se lege de credincioșii greco-catolici care, și ei, se împărtășesc tot cu lingurița.

Unii sunt, în mod clar, rău-intenționați care văd unidirecțional. Am observat, dacă Biserica face asistență socială, nu e bine, dacă ajută spitalele, nu bagă nimeni în seamă acest ajutor. Zilele acestea, BOR a dat peste un milion de euro, ajutor, spitalelor din România. Nu am văzut știri în mass-media informând despre acest aspect. Deci cred că e rea-intenție. Dar nu-i nimic… Isus la fel a pățit. E o jertfă pe care, ca Biserică, o facem față de oameni, dar e și o jertfă a răbdării. Niciodată nu a fost altfel. Orice bine a făcut Biserica de-a lungul timpul, întotdeauna s-au găsit câțiva care să spună că e rău. În secolul III î.H., Celsus, un medic al timpului respectiv, spunea despre creștini că sunt canibali, că se hrănesc în timpul unui ritual cu unul pe care l-au sacrificat: era vorba despre trupul și sângele lui Isus. Un alt cuvânt urât la adresa creștinilor, din partea aceluiași medic păgân, a fost că aceștia erau incestuoși, pentru că, în istorie, creștinii s-au numit unii pe alții cu apelativul „frate” sau „soră”, chiar dacă erau soț și soție. Deci nu sunt acum nici primele, nici ultimele acuze nefondate la adresa Bisericii, dar cu răbdare și cu credința că suntem răspunzători în fața lui Dumnezeu, ne vom duce viața așa cum știm, cu viziune creștină asupra existenței noastre.

 

Simțiți o tendință mai acută de desacralizare a lumii?

Lumea este deja desacralizată. Biserica încearcă să o resacralizeze. Lumea se îndreaptă către materie, vrea să trăiască superficial. Câtă lume mai citește? Câtă lume e consumatoare de artă, de cultură? Puțină. Probabil e mai simplu să trăiești fără să-ți pui întrebări, însă dacă nu se va ține cont de spiritualitate, de cultură, de civilizație, umanitatea va decădea. S-ar putea să ne trezim întorși într-o epocă primitivă a umanității, ceea ce nu ar fi de dorit.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

2 Răspunsuri

  1. Dan Uncu spune:

    Superb interviu! Felicitări!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.