Postul, călătorie lăuntrică spre întâlnirea mântuitoare cu C/celălalt

Pe calea autentică a postului ne angajăm atunci când facem efortul, uneori uriaș, al abținerii de la comiterea răului de orice fel în relația noastră cu ceilalți. În perioada când postim ne străduim să privilegiem binele concret pe care îl putem face altora, iertând, ajutând, dăruind, mângâind. 

 

Postul nu înseamnă morocăneală, arțag, orgolioasă autoevaluare prin comparare cu alții sau mustrare acid moralizatoare a altora, inclusiv de la altar, ci sobrietate, reflexivitate și echilibru în toate. Postul nu este o măsură duhovnicească impusă țâfnos altora, ci îmbrăcare smerită a hainei sale despătimitoare după propria măsură a neputințelor cu care ne luptăm fiecare. Este luptă cu sinele egolatru și mai ales ștergerea agresivității acestuia în relația cu celălalt.

Postul înseamnă și lupta cu pofta lacomă de vizibilitate, cu pofta de a fi primul. El se exprimă firesc prin ieșirea din temnița rece a egoismului și întâmpinarea caldă a aproapelui nostru, inclusiv a celui împovărat de patimile pe care încercăm să nu i le mai judecăm, măcar pentru faptul că ale noastre ar putea fi mai mari și mai numeroase. Postim nu doar abținându-ne temporar de la anumite alimente, un exercițiu volitiv plin de sens și el, ci mai ales de la devorarea celorlalți prin bârfă, de la răstignirea lor prin trădări, minciună, ignorare și crudă nepăsare.

Decisive în perioada postului sunt blândețea și faptele bune faţă de ceilalţi, asupra cărora se poate răsfrânge astfel bunătatea noastră. Singura care ne va salva. Postind, încercăm, prin împăcare, să ne refacem profund relația personală cu ceilalți și să nu le mai trecem cu vederea suferința de multe feluri, mărturisită sau nu. Postul, ca răstignire a timpului ridicol pierdut, este o răstignire a voii, a pulsiunilor egoiste, a lăcomiei desfigurante. O cumințire lăuntrică prin renunțare, o civilizare a barbarului care devenim mânați exclusiv de instincte. O adâncă raționalizare.

Există inclusiv un post al cuvintelor, al ochilor, al urechilor. Al simțurilor noastre sălbăticite, bulimice, dezordonate. Contează enorm ce și cum vorbim, ce privim, ce ascultăm, cu ce ne umplem gândurile, precum și lupta tăcută cu ele. Există și un post mediatic, care include dificila încercare de ieșire din adicția față de contemplarea narcisică a propriei imagini răsfrânte în social-media, față de prezența excesivă a tehnologiei care ne artificializează relațiile și ne ofilește viața spirituală, ținându-ne departe de cărți, de liniște, de necesara „adunare a minții” din risipirea ei cea de toate zilele.

Postul este şi o formă de luptă spirituală cu diavolul, care nu ratează ocazia de a ne ispiti şi asedia mai intens chiar în perioada în care ne străduim să devenim puțin mai buni, încercând să ne determine capitularea și să ne împingă pe «calea cea largă» a comodităților și inerţiilor noastre cotidiene. Postul unit cu rugăciunea poate deveni cel mai puternic scut împotriva răului cu multe chipuri, prezent în lumea noastră din care discernământul și bunul-simț au fost progresiv și progresist evacuate. Prin post le putem redobândi, fie și temporar.

 

P.S. Postul nu este ușor. Urarea de a fi astfel pare, de aceea, ușuratică și oarecum suspectă.

Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.