Nu glorificați ucigașul și infractorii!

Infracțiunea este adesea glorificată prin felul cum se raportează presa la marii corupți, la infractorii publici, la bandiții cu gulere albe: cu îngăduință, acceptând să devină intermediarii mesajelor acestora în spațiul public.

Asasinatul în masă de la colegiul Umpqua Community, din Roseburg, Oregon, a ali­men­tat presa din lumea întreagă cu un subiect de impact. Treisprezece morți și peste douăzeci de răniți, profesori și studenți uciși de un exaltat bine gar­nisit cu armament reprezintă un masacru ce nu poate fi ig­norat de mass-media. De­pinde însă din ce unghi este privit subiectul și ce vor să transmită jurnaliștii.

La conferința de presă ținută în nefasta zi de 1 octombrie, șeriful John Hanlin a adresat jurnaliștilor o rugăminte care face cât un ra­port de analiză a stării mass-media din zilele noastre: „Nu voi rosti numele atacatorului. Nu-i voi acorda creditul pe care l-a anticipat punând la cale acest act oribil și laș. Mass-media va primi confirmarea numelui său, dar pe mine nu mă veți auzi rostindu-l. În­cu­rajăm mass-media să nu-l menționeze, să nu-l repete, să nu-l glorifice și să nu creeze senzație în jurul său. Sub nicio formă nu merită”.

Autoritățile citate de oregonlive.com cer jurnaliștilor să nu glorifice crima și uci­gașii? Ce a ajuns presa încât trebuie implorată să nu stimuleze infracțiunea? Știm la ce se re­feră șeriful Hanlin: la proliferarea sen­za­ționalului, a știrilor sângeroase dezvoltate cu de­talii la vedere de televiziuni și postate pe In­ternet, la abundența violenței în media, la încălcarea unor reguli acceptabile, cerând de­cență și echilibru, într-o me­serie devenită un maidan pe care oricine se poate da ju­cător profesionist. Din inves­tigațiile făcute pe caz reiese că ucigașul era un admirator al altui criminal care lichidase cu sânge rece victime ne­vi­no­vate. S-a inspirat de acolo, a văzut prin in­ter­mediul presei ce simplu poate fi obținută no­to­rietatea. Lipsa de înțelepciune în tratarea unor astfel de teme poate duce la percepții greșite, așa încât diverși alienați sau psihopați să devină eroi justițiari, care își fac singuri drep­tate. Președintele Obama a pus un ac­cent îngrijorător, amintind că măcelul din Ore­gon nu este singular: riscul rutinei. „Într-un fel, asta a devenit o rutină. Relatarea a de­ve­nit rutină. Răspunsul meu pe acest podium sfâr­șește prin a deveni rutină. La fel discuția ul­terioară despre caz. Am devenit impasibili. Am vorbit despre așa ceva după Columbia și Black­sburg, după Newberg, după Aurora, du­pă Charleston…“, a declarat presei pre­șe­din­tele american. A cerut și înăsprirea legilor pri­vind deținerea unor arme letale, prea pe­r­mi­si­ve în SUA. Atât de permisive încât au­torul mă­ce­lu­lui din Oregon și-a achiziționat legal 13 ar­me și o vestă antiglonț, urzindu-și netulburat pla­nul. Dar mesajul lui Obama atin­ge și mass-media.

De ce ne-ar interesa pe noi în România cazul de la mii de kilometri distanță, mai ales că de­ținerea unei arme de foc este reglementată strict în țara noastră? Ca practică mediatică, situația este similară. Infracțiunea este ade­sea glorificată prin felul cum se raportează presa la marii corupți, la infractorii publici, la bandiții cu gulere albe: cu îngăduință, accep­tând să devină intermediarii mesajelor aces­tora în spațiul public. Mulți condamnați elib­e­rați condiționat sunt frecventați de media și tratați cu maximă deferență, ca niște bravi cetățeni ai patriei. Cazul Becali este sim­p­tomatic. Nicio năstrușnicie care îi trece prin cap nu este ignorată, fiindu-i servită publi­cu­lui imediat la televiziune și online. Deși sem­nalat și analizat profesionist de ziarul Ade­vărul, fenomenul condamnaților VIP deveniți „scriitori“ în penitenciar n-a creat un curent de opinie suficient de puternic pentru a de­termina guvernul să aplice corect legea și să elaboreze norme severe. Detenția a devenit la noi un fel de „alba-neagra“ cu anii de puș­cărie, dar e folosită și pentru a transmite prin presă mesaje menite să îi mențină pe oamenii politici în atenția publicului. Nu ar fi posibil, dacă mass-media ar fi intransigente și ar în­țelege că absența condamnatului din spațiul pu­blic face parte din penitență. Iar cei eli­be­rați condiționat se află încă sub sentință.

Deși HotNews,Contributors, Revista 22 sau Ro­mâ­nia curată au pus în discuție frauda potențială a valului de „opere“ scrise la zdup, totuși presa n-a avut (n-a vrut?) o voce puternică și unitară. Reiterăm, cel puțin, cifrele: peste 60 de „opere științifice“ au produs numai 22 dintre deținuții VIP. Cei mai prolifici au fost Dinel Staicu, autor a zece cărți în doi ani, urmat de George Copos și Dan Voiculescu, care au scris câte 5 volume în mai puțin de un an. Gi­gi Becali și Gică Popescu au și ei performanțe, producând câte patru „opere“ în decursul unui singur an. Becali și Copos sunt eliberați con­di­țio­nat mult înainte de termen. Dacă presa nu va pune la îndoială aceste performanțe și me­to­de, atunci glorificarea infracțiunii devine fapt.

Articol publicat şi în Revista 22.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News