Mitocăniile lui Mirel Palada


Când nu „executa electric” ziarişti antiguvernamentali, gratula alegătorii antipesedişti. Apoi, schimbând partidul, a trecut la chestii mai dure: pumni în gura adversarului politic. Acum, Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului României, dă dovadă de o nouă mojicie, numind patru figuri emblematice din spaţiul cultural şi din presă „perfuzişti”.

 

Ură şi bădărănie cât încape, într-un mesaj al lui Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului României. Mesaj căruia B1 TV i-a dat amploare, transformându-l în ştire de interes naţional. Referindu-se Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Cristian Tudor Popescu şi Mihai Şora, pe care îi înfierează în stil proletar, punându-le numele înaintea prenumelui, îi numeşte „perfuzişti”. Mirel Palada, care crede că are pusă deoparte poţiunea tinereţii veşnice (tot un merit de-al său, probabil), consideră că are dreptul să le numere anii şi să îşi bată joc de vârsta lor – în ciuda căreia îşi permit, iată, să critice abuzurile Puterii şi să susţină proteste împotriva derapajelor acesteia –, iar din ură faţă de ei, să persifleze situaţia oamenilor care, pe un pat de spital, se agaţă de viaţă conectaţi la perfuzii. Iată mesajul lui integral:

Liiceanu Gabriel, n. 1942. Adică 75 de ani.

Pleșu Andrei Gabriel, n. 1948. Adică 69 de ani.

Popescu Cristian Tudor, n. 1956. Adică 61 de ani.

și, cireașa de pe tort,

Șora Mihai, n. 1916. Adică 101 ani.

Voi vă dați seama că toți rezistenții tefelei care vor moartea oamenilor știrbi fără bacalaureat sînt mânați în luptă de acești perfuziști?”.

Întrebarea este dacă, după acest derapaj al d-lui Palada, se va autosesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării? Că în alte situaţii, unde nici nu ar fi fost cazul să intervină, colegiul CNCD a fost extrem de vigilent şi a reacţionat cu mult exces de zel. Cum a fost în cel al amendării preşedintelui Klaus Iohannis pentru afirmaţia „Niște penali fac o încercare disperată să atace și să discrediteze DNA”. O hotărâre pe care CNCD a luat-o fără argumente juridice, ci, se pare, doar pe antipatii politice.

Pentru reamintire, Mirel Palada – fostul purtător de cuvânt al Guvernului României (Guvernul Ponta), migrat în 2016 în PRU, alături de Bogdan Diaconu şi Sebastian Ghiţă – nu este la prima dovadă de bădărănie publică. În perioada sa social-democrată, când nu „executa electric” ziarişti antiguvernamentali, dl Palada mai gratula alegătorii antipesedişti: „Măi ticăloșilor, măi nemernicilor, măi antipesediștilor cretini, măi dobitocilor”. Sau jurnaliştii care criticau Puterea: „Mama lor de jegoşi: Realitatea TV, Hotnews, Gândul, Naşul.tv. Şi care or mai fi prin online, mulţi şi mărunţi şi bicisnici. Paştele mamii lor de ticăloşi…” Apoi, schimbând partidului – cu unul care nu e aşa timid ca PSD, cum afirma, la un moment dat, fostu lui şef, Victor Ponta, şi care „spune ceea ce gândim noi şi nu avem de curaj să spunem” – dl Palada trecuse la chestii mai dure: pumni în gura unui adversar politic, senatorul USR Mihai Goţiu, daţi în platoul unei televiziuni. 

Un şir de mitocănii, deci. Ale unui om care, la un moment dat, a fost imaginea Puterii executive a României…

 

Articol publicat şi în Revista 22.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.