Memoriile unui martor privilegiat al istoriei
În fotografie: Virgil Solomon (în picioare), alături de liderii țărăniști Gheorghe (Ghiță) Popp, Mihai Popovici și Iuliu Maniu, circa 1943. Sursă foto: Arhivă Humanitas
La editura Humanitas a apărut de curând volumul de memorii ale lui Virgil Solomon (1894-1972), medic de formație, deputat, ministru, secretar general adjunct al Partidului Național-Țărănesc și un apropiat al lui Iuliu Maniu. După instalarea comunismului, timp de opt ani a fost întemnițat, fără process, la Jilava, Pitești, Aiud, Ocnele Mari și Sighet, iar apoi, pentru alţi nouă ani trimis cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan.
Virgil Solomon, „Trecutul ne-ajunge din urmă. Memoriile unui martor privilegiat al istoriei, 1921-1947”, Humanitas, 2024, 376 pagini.
„Medicul Virgil Solomon a fost martorul privilegiat al unor mari evenimente istorice. În memoriile sale, el analizează, cu ochiul versat al omului politic, finalul domniei Regelui Ferdinand, instituirea și epoca Regenței, guvernarea Iuliu Maniu și revenirea în țară a Principelui Carol, conflictul dintre aceștia doi, apoi dictaturile succesive: carlistă, legionaro‑antonesciană, antonesciană și comunistă. Pasionante rămân paginile dedicate perioadei celui de-al Doilea Război Mondial, cu dezvăluiri din culisele cabinetului personal al lui Iuliu Maniu, privind pregătirea minuțioasă a răsturnării alianțelor, la 23 august 1944. Memoriile lui Virgil Solomon reprezintă o contribuție documentară prețioasă, care recuperează o perioadă trecută multe decenii sub tăcere și aduce o nouă lumină asupra unor evenimente și personalități încă prea puțin înțelese”, spune Claudiu Secaşiu, care a îngrijit ediţia volumului Trecutul ne-ajunge din urmă. Memoriile unui martor privilegiat al istoriei, 1921-1947 şi semnează studiul introductiv și notele.
Nepotul lui Virgil Solomon, Michael Virgil Solomon, care semnează Prefaţa cărţii, îşi aminteşte că, în fiecare vară mergeau câteva săptămâni “«la Opapa pe Bărăgan», în cele două sate‑gulag, Măzăreni și, apoi, Valea Călmățuiului, cu case din chirpici, cu acoperișuri de paie și fără electricitate. Acolo și-a petrecut bunicul cei nouă ani de domiciliu forțat, după alți opt de închisoare administrativă, adică fără să i se fi făcut proces vreodată. La Valea Călmățuiului erau foarte mulți fruntași național‑țărăniști… Acolo am învățat de la N. Carandino cum se pune în scenă o piesă de teatru… Puiu Coposu m-a învățat, printre altele, jocul de bridge. Iar Camil Demetrescu, cu care mergeam la picnic în păduricea de salcâmi, îmi povestea întâmplări de pe vremea când era coleg cu tatăl meu la Ministerul de Externe. Memoriile politice ale bunicului meu oferă publicului o perspectivă inedită, dar și o percepție diferită asupra unei epoci controversate și manipulate – ca mai toate cele care merită să fie povestite.”
Virgil Solomon, născut în 27 august 1894, la Drăguș, comitatul Făgăraș, azi judeâul Brașov, este descendentul unor vechi familii boierești atestate încă din secolul al XV-lea, cu statut nobiliar acordat de principii Transilvaniei în secolul al XVII-lea. A studiat Medicina, între anii 1911-1920, la Cluj, Budapesta, Viena și din nou Cluj, cu specializare ca medic igienist, ajungând, la Sighișoara, medic-șef al Casei Asigurărilor Sociale și medic primar al judeţului Târnava Mare.
Adevărata sa vocație a fost însă politica. La 1 decembrie 1918 a participat la Adunarea Națională de la Alba Iulia, ca delegat al Societății Academice „România Jună“ din Viena. Din anul 1924 a activat în cadrul Partidului Național-Țărănesc. A reorganizat și condus organizația din Odorhei, între anii 1926-1947, județ pe care l-a reprezentat în Parlament, ca deputat, în perioada 1928-1933. A fost unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Iuliu Maniu, președintele PNŢ, pe care l-a secondat, din poziția de secretar general adjunct pentru Ardeal (1941-1944), în acțiunea de reorganizare a partidului și de pregătire a desprinderii României din alianța cu Germania nazistă. A fost ministru al lucrărilor publice (1944-1945) și membru al Delegației Permanente PNŢ, forul decizional al partidului.
Poziția intransigentă față de comuniști și aliații acestora, accentuată după falsificarea rezultatelor alegerilor de la 19 noiembrie 1946, i-a atras arestarea timpurie, la 5 mai 1947. Timp de opt ani a fost întemnițat, fără proces, în penitenciarele Craiova, Aiud, Văcărești, Pitești, Ocnele Mari, apoi, ca fost demnitar, la Sighetu Marmației, înre anii 1950-1955. După detenție, au urmat nouă ani de domiciliu obligatoriu, în Bărăgan, la Măzăreni și la Rubla/Valea Călmățuiului (1955-1964). A rămas sub urmărirea continuă a Securității, până la moarte, în 4 august 1972, la București.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
