Marşul spre Bucureşti al lui Liviu Dragnea sau despre delirul puterii şi denunţarea „Duşmanului”


Marşul spre Bucureşti marchează şi radicalizarea mesajului populist de denunţare al „duşmanului”. Campania împotriva „statului paralel” este ocazia de a cimenta unitatea fidelilor prin eliberarea urii.

 

Dictaturile, animate fiind de ostilitatea lor implacabilă în raport de autonomia individuală, caută, inevitabil, ordinea de cazarmă a masei. Uniformele şi încolonarea sunt marca tuturor regimurilor care, de la 1917 până astăzi, au căutat să sugrume libertăţile, în numele himerelor ideologice. De la detaşamentele de proletari la cămăşile negre ale lui Mussolini sau detaşamentele de asalt naţional-socialiste, memoria veacului trecut este marcată de această umbră, teribilă, a scenografiei intimidării şi barbariei.

Marea adunarea populară pusă în scenă de regimul Dragnea este, dincolo de grotesc şi de expresivitatea involuntară, parte din această serie hrănită de vocaţia totalitară. Marşul spre Bucureşti al fidelilor PSD evocă, în cheie minoră, marşurile de dinaintea lor. Scena de pe care s-a dezlănţuit oratoria demagogică evocă scenele de pe care, în RPR sau în RSR, s-au înălţat liturghiile urii. Fesenismul domnului Dragnea a ambiţionat să imite tiparul de mobilizare al autocraţiei turce erdoganiste: o singură naţiune, un singur conducător, un singur crez.

În istoria dezonoarei la români, ziua de sâmbătă este o pagină care egalează, prin intensitatea ei dureroasă, clipele ceauşismului. Reflexele de obedienţă au fost reactivate: România domnului Dragnea este România pe care o ţine ostatecă un stat nereformat, corupt, cleptocratic, infestat de clientelism. Pentru această Românie, supunerea este singura conduită imaginabilă, căci libertatea este un concept suspect în universul reglat de ierarhiile stricte ale partidului unic.

Marşul spre Bucureşti al noilor detaşamente de mineri fesenişti a fost şi ocazia pentru regimul Dragnea de a etala unitatea noului USL. Ca în momentele de după 6 martie 1945, colaboraţioniştii au fost prezenţi, spre a cauţiona falsa diversitate. De la Călin Popescu-Tăriceanu la Matei Brătianu sau Aurelian Pavelescu, prezenţa lor a fost menită să transmită un mesaj al unităţii şi al onorabilităţii. Lupta pe care o duce Liviu Dragnea este o luptă a întregului popor. Solidarizarea de pe Facebook a Elenei Udrea este semnul acestei concordii naţionale emoţionante.

Marşul spre Bucureşti marchează şi radicalizarea mesajului populist de denunţare al „duşmanului”. Campania împotriva „statului paralel” este ocazia de a cimenta unitatea fidelilor prin eliberarea urii. Nu logica contează în discursul regimului Dragnea, ci intensitatea demagogiei, pasiunea cu care este demascat inamicul. De la înaintaşii săi totalitari şi de la contemporanii săi autocraţi, regimul Dragnea preia lecţia, centrală, a solidarizării prin resentiment şi fanatizare. Cei care se opun puterii sunt nu doar inamici ai prosperităţii, ci şi duşmani ai României. Linia de continuitate a noului şi vechiului USL este evidentă. Retorica anului 2012 este revigorată. În locul lui Traian Băsescu se află, de această dată, Klaus Iohannis.

Cu fiecare zi care trece, regimul Dragnea face un pas mai departe pe acest parcurs fatidic străjuit de delirul puterii şi de îndepărtarea de valorile euro-atlantice. La o zi după contramanifestaţia din Piaţa Victoriei, Liviu Dragnea îi denunţa, public, la o televiziune de partid şi de stat, pe adevăraţii patroni şi protectori ai „statului paralel” – aceştia sunt partenerii occidentali ai României anului de graţie 2018. Regimul Dragnea pune în legătură pe duşmanii interni şi externi ai patriei, la fel cum, cu câteva decenii înainte, statul de democraţie socialistă al lui Nicolae Ceauşescu înfiera amestecul în treburile interne. Imaginarul regimului Dragnea este, în aceste zile, afin cu cel putinist sau erdoganist. Scenariul conspiraţiei legitimează imaginea unei complot internaţional îndreptat împotriva Puterii de la Bucureşti.

România regimului Dragnea reintră, o dată cu aceste afirmaţii şi gesturi, în era ceauşismului multilateral dezvoltat. Delirul demagogic se suprapune peste tentaţia naţionalistă a autarhiei. Singura justificare a acestei guvernări este salvarea domnului Dragnea. Apelul la ură, resentiment şi izolare este parte din acest efort de apărare. Patria este ameninţată, în clipa în care este ameninţat Conducătorul ei. Liviu Dragnea a trecut, definitiv, Rubiconul. Din acest punct înainte, nu mai există drum de întoarcere.

 

Articol apărut şi în MarginaliaEtc.


Articole din aceeaşi categorie:

1 Răspuns

  1. O analiza perfect lucida. Au stabilit conceptual de stat paralel anul trecut la o sedinta a comisiei nationale a PSD la care s-a raliat si alde iar cu marsul asupra bucurestilor au identificat tintele.
    Urmeaza ca la noul mars, de un milion de participanti, s
    a slobozeasca hoardele asupra tintelor identificate.
    Prin analogie Dragnea, ar putea fi in nou furer daca este last sa-si continue parcursul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.