Lăsaţi acoperiţii să vină unde vor ei!
După luni de tăcere, în ciuda presiunilor publice, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării anunţă că în Justiţie nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, nici informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. O informaţie care ar trebui să pună capăt bănuielilor care au circulat în spaţiul public, în ultimele luni. Şi totuşi, nu elucidează situaţia. Ba, punând cap la cap secvenţe din “epopeea «acoperiţii din Justiţie»”, arată că nu e cale de ieşire.
Secvenţe din “epopeea «acoperiţii din Justiţie»”
Aprilie 2015. Traian Băsescu declara, într-un interviu, că, până în 2004, au existat magistraţi acoperiţi, ceea ce, fiind ilegal, i-a făcut şantajabili. O afirmaţie făcută la puţin timp după cea a directorului Direcţiei Juridice a SRI, generalul Daniel Dumbravă, potrivit căruia „instanţele de judecată au devenit «câmp tactic» al serviciilor de informaţii”.
Mai 2015. Apreciind că aceste declaraţii subminează atât independenţa Justiţiei şi încrederea cetăţenilor în actul de justiţie, cât şi încrederea reciprocă între judecători, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să solicite CSAT să verifice situaţia tuturor magistraţilor, să înlăture din Justiţie ofiţerii acoperiţi, aşa cum cere legea, şi să clarifice modul în care operează SRI în invocatul „câmp tactic”.
Dar în privinţa afirmaţiilor generalului Dumbravă, CSM susţinea că nu au afectat independenţa Justiţiei şi a magistraţilor. O decizie care a ridicat semne de întrebare, în condiţiile în care o astfel de declaraţie duce spre ideea depăşirii prerogativelor unei instituţii a statului, spre ideea unei instituţii care îşi arogă puteri mai mari decât îi conferă legea – în desfăşurarea unui proces judiciar, SRI are, de jure, un rol limitat la sprijinul tehnic acordat în faza de urmărire penală, care se încheie în momentul sesizării instanţei de judecată – şi spre ideea încălcării independenţei Justiţiei. Mai mult, CSM a refuzat cererea asociaţiilor de magistraţi de a le comunica datele transmise de SRI, pe motiv că… ar conţine date confidenţiale. Şi acolo s-a oprit discuţia.
Iunie 2015. În prima şedinţă a CSAT după sesizarea CSM, şedinţă care a avut loc în 9 iunie, problema deconspirării ofiţerilor acoperiţi nici măcar nu a fost adusă în discuţie – rezulta din ordinea de zi, anunţată de Preşedinţia României. Asta, deşi, cu câteva zile înainte, şeful statului, Klaus Iohannis, preşedintele CSAT, declara public că susţine demersul de deconspirare a ofiţerilor acoperiţi din Justiţie.
Luni de zile după aceea, nu a existat nicio informaţie că subiectul ar intra în atenţia CSAT. La milocul lunii august am trimis pe adresa Preşedinţiei o solicitare de informaţii, cerând răsuns la două întrebări: 1. Care este motivul pentru care nu a fost pusă încă pe agenda CSAT problema deconspirării ofiţerilor acoperiţi din Justiţie? şi 2.Când va fi inclusă în agenda CSAT această temă? Răspunsul la prima întrebare suna în felul următor: “În conformitate cu prevederile Legii nr. 415/2002, privind organizarea şi funcţionarea CSAT, şedinţele Consiliului sunt secrete, iar hotărârile acestuia se comunică exclusiv instituţiilor şi autorităţilor publice la care acestea se referă în mod expres.” La a doua întrebare se răspundea: “Conţinutul hotărârilor Consiliului este supus regimului de protecţie a informaţiilor clasificate stabilite prin Legea 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate.” Asta, deşi nu solicitasem detalii privind discuţiile din CSAT, nici măcar lista de subiecte dezbătute – care, de altfel, sunt anunţate de Preşedinţie, printr-o ordine de zi care succede şedinţa.
Au urmat alte luni de tăcere. Până zilele trecute.
Ianuarie 2016. În 18 ianuarie, CSAT anunţă că, prin instituţiile abilitate, a verificat veridicitatea declaraţiilor judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi, personalului de specialitate juridică asimilat acestora şi personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelo – adică, vreo 23.000 de oameni –, potrivit cărora nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. Şi că a ajuns la concluzia că toate sunt adevărate, deci, în Justiţie nu sunt “acoperiţi”. Ca o paranteză, nu întâmplătoare, 18 ianuarie a fost şi ziua în care adjunctul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, avusese anunţată o vizită la Bucureşti şi o întâlnire la Palatul Cotroceni, cu dl Iohannis. În timpul căreia, printre subiectele planificate a fi discutate s-a numărat şi reforma Justiţiei.
O zi mai târziu, în 19 ianuarie, şeful Cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache, declara că, de fapt, CSAT nu are capacităţi proprii pentru a umbla după ofiţeri acoperiţi. „Nu văd aici foarte bine rolul CSAT şi, poate, într-o zi această prevedere ar trebui regândită, pentru că CSAT nu are instrumente la dispoziţie pentru a verifica 23.000 de magistraţi”. Adăugând că CSAT poate doar să trimită declaraţiile pe proprie răspundere catre instituţiile abilitate pentru a vedea dacă în rândul judecătorilor sunt şi ofiţeri acoperiţi. E momentul în care ajungem la concluzia că, vrând să aplici legea, te învârţi într-un cerc vicios…
Cercul vicios
Care sunt instituţiile din CSAT, abilitate să verifice aceste informaţii, indicate de dl Mihalache? Exact angajatorii „acoperiţilor”, adică serviciile de informaţii – acestea îşi cunosc personalul: şi lucrătorii operativi, şi informatorii sau colaboratorii. Dar din moment ce un serviciu şi-a „plantat” un om într-o instituţie ori l-a racolat de acolo, e clar că are nevoie de el acolo, că nu-l va scoate benevol decât în situaţii excepţionale, când omul nu mai e de folos sau devine toxic pentru serviciul respectiv.
Deconspirarea nu ţine nici ea… Legea de funcţionare a SRI ,14/1992, actualizată în 2014, spune, la art. 28, că „personalul operativ al SRI îşi desfăşoară activitatea deschis sau acoperit, în raport cu nevoile de realizare a siguranţei naţionale”. Iar când vorbim despre siguranţă naţională, trecem la altă lege: 51/1991, republicată în 2014, care arată, la art. 10, că „activitatea de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale are caracter de secret de stat.” În traducere, informaţii nedivulgabile. Şi SIE e în aceeaşi situaţie. Sunt protejaţi şi cei din personalul SIE, şi agenţii. Ultimii, din aprilie 2013, graţie lui Victor Ponta care se pregătea de cursa pentru prezidenţiale şi avea nevoie să-şi mascheze, în perspectivă electorală, un episod din biografie: acela al colaborării ilegale cu SIE. Ilegale, pentru că, în perioada 1997 – 2001, declara, fostul preşedinte Traian Băsescu, ar fi fost concomitent şi procuror, şi agent acoperit. Aşa că, în mandatul lui Teodor Meleşcanu la SIE, Guvernul a emis HG 223/2013, pentru aprobarea Listei cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat din domeniul SIE. Un act prin care se făcuse o extindere la o hotărâre de guvern din 2002, care prevedea că personalul SIE, nu şi agenţii acestui serviciu, reprezintă o categorie de informaţii secret de stat. Aşa că, din primăvara lui 2013, în categoria secretelor de stat au fost introduse şi cele referitoare la „personalul din domeniul activităţii informative, chiar şi după încetarea în orice mod a raporturilor de muncă sau de serviciu”. Iar aici se închide cercul vicios.
Ca şi concluzie: ca legiutor, interzici ofiţerii acoperiţi în Justiţie, dar ca reprezentant al instituţiilor care aplică legea nu ai cum să respecţi legea, pentru că nu ai cum să-i dai afară. Cât despre controlul civil al serviciilor de informaţii, nu poţi aştepta nimic. Acesta există doar de drept, nu şi de fapt. O dovadă: nu am auzit vreun parlamentar din Comisia de Control să fi chemat conducerea SRI în Parlament pentru explicaţii nici în privinţa presiunilor puse pe judecătorii constituţionali, nici pentru clarificarea rolului pe care îl joacă în invocatul “câmp tactic”, nici a prezenţei ofiţerilor acoperiţi în Justiţie.
Deci, interdicţia prevederea din Legea 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor – care, la art. 7, interzice angajaţilor din Justiţie să fie lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor secrete – rămâne inutilă atâta vreme cât nu vor fi modificate legile privind funcţionarea serviciilor. Modificări prin care responsabilitatea să fie pusă pe cei care racolează agenţi din zonele în care această activitate e interzisă şi pe cei care refuză deconspirarea ilegalilor.
Până atunci, dacă cineva vrea să spună: “Lăsaţi acoperiţii să vină unde vor ei!”, o poate face.
Articol publicat şi în TIMPOLIS.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News