Jurnaliştii români, estici şi din alte părţi non-occidentale, eroii jurnalismului actual


Nu există nimic în tot jurnalismul occidental mainstream care să se compare cu ceea ce fac jurnaliştii români, estici şi din alte părţi non-occidentale ale lumii, cu riscurile, privaţiunile şi contribuţia lor socială.

 

A falimentat şi s-a închis Newseum, aşa-zisul muzeu al jurnalismului din Washington DC. Acum opt ani scriam asta:

„Am evitat să vizitez până acum. La o conferinţă fiind, a fost parte din program. Senzaţia produsă a fost una de repulsie. Se declară un muzeu al libertăţii de expresie, al libertăţii presei: chipurile ar vrea să arate ce înseamnă să ai o presă liberă. În fapt, e în măsură covârşitoare un templu dedicat mitologiei, ideologiei şi propagandei acelei forţe politice nereprezentative, nedemocratice şi intolerante în care s-au transformat mass-media americane în a doua jumătate a secolului 20.

Uzurpatoarea unei funcţii sociale pe care şi-a apropriat-o în numele unei misiuni sociale. Putere în stat, fără responsabilităţile aferente exercitării puterii publice. Locul musteşte autosuficienţă şi condescendenţă. Scrie cu subtilitatea manipulării exersate timp de decenii istorie în clişee, slogane de presă şi imagini “de arhivă”, încercând nu doar să bată în cuie pentru eternitate o interpretare a secolului 20 dar să şi proclame printre rânduri măreţia morală şi umană a breslei şi (evident) a patronilor şi potentaţilor ei. Când ieşi de acolo simţi nevoia să te speli din cap până-n picioare. Din fericire, momentul de glorie pare să fie aproape de sfârşit. Muzeu le-a trebuit, de muzeu vor fi.”

N-a durat mult. Uneori trebuie să aştepţi decenii ca să se împlinească. Aici a fost mai repede…

Ce ar mai fi de spus? Ar fi multe de spus despre jurnaliştii români, estici şi din alte părţi non-occidentale ale lumii. Ei sunt eroii jurnalismului actual. Ei, în nebunia vocaţiei lor, sunt cei care merită respectul şi admiraţia noastră.

Nu există nimic în tot jurnalismul occidental mainstream care să se compare cu ceea ce fac aceşti oameni, cu riscurile, privaţiunile şi contribuţia lor socială. Nu există în tot vodevilul de egomaniaci şi oportunişti – care reprezintă în bună măsură mass-media americane mainstream la ora asta – nimeni care să se compare cu ceea ce face o Emilia Şercan, în România, de exemplu… Sau cu zecile de profesionişti români care reuşesc cumva să reziste în varii forme într-un context instituţional atroce luptându-se zi de zi tenace să îşi păstreze integritatatea şi onoarea profesională. Ei sunt oamenii care merită respect şi admiraţie, nu propagandiştii şi manipulatorii care stau în siguranţă autosuficienţă pe infrastructuri de miliarde, într-un malpraxis agravat, continuat, deliberat şi sistematic proiectat la nivel global cu impunitate şi fără cel mai mic scrupul.

Toate poveştile cu Watergate şi alte mitologii create la adăpostul statului de drept şi democraţiei occidentale, toate făcăturile cu eroismele şi basmele cu jurnalişti occidentali care luptă prin filmele de la Hollywood pentru adevăr şi progres şi aia, şi aialaltă sunt mici glume în comparaţie cu ce face un rus sau pakistanez sau bulgar sau turc pe care l-a apucat – văzând la televizor balivernele propagandistice cu misiunea mitică a jurnalismului “adevărat” american – l-a apucat, deci, prin contagiune vocaţia adevărului şi dreptăţii în ţara sa de baştină. Şi îşi riscă liniştea, siguranţa, cariera, familia şi, uneori,chiar viaţa.

De asta de câte ori vedeam câte unul dintre oamenii aceştia, jurnalist în ţara de baştină prin onoare, vocaţie şi asumare existenţială personală, ajuns în Washington şi îl vedeam mergând să se pozeze în faţa clădirii Washington Post sau pe la Newseum, ca la un loc sfânt al breslei, ironia situaţiei era strigătoare la cer.

Oameni adevăraţi, în faţa unor butaforii umane şi instituţionale, nu realizează că ei onorează de fapt locul şi ideea de breaslă în cauză. Naivitatea şi onestitatea lor sunt cu atât mai impresionante cu cât se contrapun atât de natural cu ipocrizia şi cinismul oportunsit şi propagandistic al “modelelor” lor. Amuzant şi trist în acelaşi timp.

 

Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.