Inflaţie de doctorate şi stele de general

Conferirea titlurilor de doctor este, dintr-un anumit punct de vedere, comparabilă cu acordarea gradelor de general. Într-o lume normală, ambele denotă excelenţă. La noi, însă, numărul foarte mare al purtătorilor de diplome şi stele şi mai cu seamă scandalurile publice generate de impostura unora dintre ei aruncă în derizoriu însăşi ideea de doctorat sau de avansare în cel mai înalt grad militar.

 

Premierul Nicolae Ciucă este cel mai recent nume adăugat pe lista, deja lunga listă, a doctorilor acuzaţi că şi-au plagiat teza de doctorat. O listă deschisă public în 2012, cu plagiatul lui Victor Ponta, premier la vremea respectivă, pe care au fost adăugate, în aceşti ultimi zece ani, nume sonore din politică, din mediul academic, din Jjustiţie, din Poliţie, din zona de apărare şi siguranţă naţională etc. Unii şi-au şi pierdut titlul de doctor între timp, chiar dacă au recurs la fel de fel de tertipuri pentru a împiedica un verdict de plagiat dat de CNATDCU. În cazul lui Victor Ponta, de exemplu, s-a mers până la modificarea cu dedicaţie a Legii Educaţiei prin OUG, pentru a-i da posibilitatea legală să… renunţe la titlul de doctor – o făcuse Sorin Cîmpeanu, pe când era ministru al Educaţiei în Guvernul Ponta, după ce, înainte de acest episod, în vara lui 2012, ca secretar general al CNATDCU, infirmase verdictul de plagiat. Alţii, în ciuda evidenţelor fraudei din teza de doctorat, nu şi-au pierdut încă titlurile de doctor.

Numărul mare de doctori dovediţi plagiatori – iar ceea ce apare în presă este, fără dubii, departe de a reprezenta tabloul complet al situaţiei – vorbeşte despre o dimensiune îngrijorătoare la care a ajuns această formă de impostură academică. Şi vorbim doar despre forma lucrărilor de doctorat, adică despre nerespectarea condiţiilor academice de redactare. Dacă ar fi analizat fondul acestor teze, unele simple compilaţii, fără contribuţie ştiinţifică personală, probabil că numărul celor care ar putea sta la baza emiterii unui titlu de doctor ar fi infim.

Surprinzător şi revoltător este că profesorilor care au coordonat teze de doctorat dovedite a fi plagiate, unele în proporţie foarte mare, nu li s-a întâmplat nimic – cu două-trei excepţii din zona universităţilor militare, în cazul cărora motivele par să ţină de neînţelegeri din interiorul sistemului. Nu răspund în niciun fel, deşi Legea Educaţiei prevede că, în cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, adică al dovedirii unui plagiat, Ministerul Educaţiei poate decide, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, retragerea calităţii de conducător de doctorat. Cât timp nu se vor lua măsuri şi împotriva conducătorilor de doctorat care, din neprofesionalism, delăsare sau chiar corupţie, girează frauda la cel mai înalt nivel ştiinţific, impostura ca fenomen va persista în mediul academic, iar titlul de doctor va bălti în derizoriu.

Cazurile de plagiat intrate în atenţia publică – ajunse în colimatorul presei doar pentru că autorii lor ocupă anumite funcţii – reprezintă o parte infimă a fenomenului, extins la un nivel insondabil. O anchetă jurnalistică a publicaţiei Curs de guvernare indica, în 2016, că universităţile din România şi Academia Română au produs, din 1990, aproximativ 67.000 de doctori în ştiinţe, jumătate obţinând titlul în doar cinci ani (2011-2016), recordul fiind în 2012, când au fost emise peste 6200 de titluri de doctor. O cifră năucitoare raportată pe de o parte la resursele limitate ale sistemului academic din România de a genera doctori, iar pe de altă parte la opera lor ştiinţifică.

Situaţia este, dintr-un anumit punct de vedere, comparabilă cu ceea ce se întâmplă în privinţa acordării gradelor de general. Şi acestea au ajuns să-şi piardă din valoare, să nu mai ofere prestanţă celui decorat din cauza numărul imens de grade acordate din 1900 încoace – oferite pe bandă rulantă, pentru sporuri salariale – şi din cauza scandalurilor în care au fost implicaţi unii dintre ei – coagulare de controversate reţele de influenţă, de corupţie, de plagiat, de redactare de lucrări „ştiinţifice” scrise în penitenciar. În 2016 documentasem un articol referitor la numărul ofițerilor din MAI, MApN, SRI și SIE ridicați la grad de general din anul 1990. Atunci, numărul lor a fost de aproape 1700 – cei mai mulţi, aproape 1300, fiind din MApN –, cifră care nu include generalii SRI, instituţia refuzând, la vremea respectivă, să comunice aceste informaţii. De atunci, numărul a crescut. Doar anul trecut, de 1 decembrie, președintele Klaus Iohannis a semnat 44 de înaintări în grad de general, un număr apropiat de cel din anul anterior.

Nu sunt cam mulţi?

 

Articol publicat şi în Revista 22.

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

5 Comentarii

  1. LevSt. spune:

    „…67 mii de doctori in stiinte/anul… 1700 generali din care 1300 in MApN/anul…”___–-___ iar acesti paraziti total nesimtzitzi, au un impact economic negativ extrem de serios, prin suprasalarizare total nemeritata si alte avantaje, care -deobicei- vin cu functia…(Si)Din acest punct de vedere, Romania este o rusine nu numai a Europei si a mapamandolui, dar chiar si a conceptului de umanitate, de acea cer de peste zece ani ca asa-zisa academie romana sa fie desfintata si refacuta pe criterii obiective si realiste( de merite in multiple domenii-pur academic si -macar- social) cu un maxim (pentru totdeauna) de cel mult 30 membri, iar armata, pur-si-simplu redusa cu cel putin 75%, acte care alaturi de alte masuri (scoaterea popimii de la plati bugetare, reducerea corpului diplomatic la jumatate, plafonarea salarizari/pensie-la stata- la max.3X-2,5 din actalul salariu mediu, introducerea taxarii progresive pe total venit(pe avere), etc.), vor aduce economii de miliarde lei/ LUNA, bani cu care Romania poate renaste mai repede decat pasarea Phoenix..
    Referitor la acest aspect, m-am uitat si la armata americana( de vreo 15 X mai numeroasa ca cea romana), ei au DOAR 553 de generali cu 4 stele, si inca 9 cu grad cu 5 stele (acestia primesc gradatia doar in timp de razboi pentru reale merite deosebite) si -in toata istoria, doar 3 generali cu 6 stele, echivalentul maresalului…Este evident ca in Romania nu exista doar o talhareala institutionalizata a armatei, dar , PUR-SI-SIMPLU acestia(impreuna cu iohanis si politicul) isi bat joc fatzis, de populatia tarii, care ar trebui sa se revolte , si toti acesti papitzoi ingamfati (dar fara absolut, niciun merit), trebuie obligati sa dea banii inapoi(prin confiscari de averi) si chiar trimisi la inchisoare, pentru sabotarea economiei nationale si primirea de foloase necuvenite…Desigur, in frunte cu sobolanul iohanis, unul din

  2. LevSt. spune:

    -cont.- „… din marii tradatori ai tarii.”///Iar(continuand), si cum aminteam mai sus, corpul diplomatic romanesc este doar un imens card de pasari calatoare si de prada, Romania are 118 locatii (cu reprezentanta diplomatica(ambasade, consulate, inalti comisari, etc.) dintre care 82 ambasade… Si aceasta in timp ce romanii au doar sub 17 mii $/capita( ca GDP per capita), in timp ce Lituania are 39 mii/capita ,INSA doar 61 reprezentatii diplomatice( doar 40 ambasade), Letonia are peste 21 mii $(per capita), insa DOAR 47 locatii, din care 37 ambasade, iar Estonia are un GDP-per capita de peste 30 Mii $, dar DOAR 44 locatii cu 36 ambasade…Iar daca cineva zice” da, dar aceste tari sunt mici”, ei bine, numarul de ambasade(etc.) nu are nicio legatura cu acest aspect, Polonia este de aproape 3 X mai mare ca Romania si are exact ca si Ro., un numar de 118 reprezentante, insa doar 81 ambasade, si -oricum- GDP-ul lor(per capita) este de 19 mii $, iar daca ne referim tot la numar, China si India au cu putin dublu peste numarul de reprezentante , al Romaniei, cea ce confirma idea ca Romania NU are nevoie nici de 1/2 din acest urias numar de reprezentante „diplomatice”,practic excesul de asa reprezentante este regasit pe linia geografica tropicala(si in general calda, exotica), unde Romania are zeci de misiuni diplomatice, prin toate paradisurile de vacanta, TOCMAI pentru ca acesti „diplomati” sunt pilele lui iohanis, ale muierii lui, ale lu dragnea, ciolacu, etc., etc., acesti „diplomati” sunt doar turistii cu statut de perpetuu, in aceste mici tarisoare , Romania are interese f. aproape de zero, insa cei ajunsi la putere, trebuie sa-si retribuiasca prieteniile, rudele, obligatiile, si-in acelasi timp- isi consolideaza suportul, odata reventi in tara( dupa cativa ani de desfat), acesti indivizi primesc alte posturi cu putere de decizie, care fac , ca sistemul talharo-fanariot, sa reziste si sa continue…Practic, Romania nu mai poate rezista prea mult sub acest cosmic sistem de talharire la nivel inalt, ma si intreb cum romanii mai suporta un asa afront si o asemenea sracie, pentru ca -in final- Romania ramane cea mai saraca tara din EU, desi ( natural) este printre cele mai bogate, si -in continuare- este campionala la mortalitate prin afectiuni preventibile si accidente (mai ales de circulatie), iar -linia finala- speranta de viata in Romania este cu cel putin 6 ani mai redusa fata de majoritatea celorlalte tari, dar mai ales raportat la Belgia, Olanda, Norvegia, care au un numar modest de reprezentari diplomatice, raportat la GDP-urile lor si, desigur, la eficienta economica…Pe scurt, Romania este tara talharilor impamanteniti ca si conducatori de tara…

  3. LevSt. spune:

    Tinerii din România, cei mai săraci din UE. Care este cea mai afectată categorie de vârstă…15-29 ani…”(13.02.2022)
    Numărul bugetarilor a crescut cu 13.000 în anul 2021
    (13.02.2022)––____–– recunosc ca permanent am avut o „strangere de inima”, cand am preluat cifra avansata de autoare(ma gandeam ca -de fapt- ar fi 170, oricum multi),asa ca am facut alte cercetari, si -inca greu de crezut!- Romania chiar are un numar urias de generali, foarte aproape de cifra DOUA MII, adica (in 2-3 ani), chiar plafonand numarul, aceste capuse nesimtite, vor depasi numarul Veteranilor de razboi, pentru ca foarte multi au si 90 ani, iar -la fel de greu de crezut- diferenta dintre pensiile generalilor si cele ale celor invaliziDE RAZBOI, sunt imense, abia in ultimul an s-a mai adaugat ceva catre cei care realmente merita, insa salariul(plus bonificatiile, sporuri,etc.) -si mai ales pensiile speciale- sunt de cel putin 2,5 X mai mari ca cele ale Veteranilor de razboi, singurii care merita recompense, imensa majoritate a generalilor romani(si activi si in rezerva) NU au participat la niciun razboi, mai mult, au fost facuti generali si diversi civili, din sanatate si sport…Numai naparca de iohanis a facut in ultimii ani alti zeci de generali, practic armata, din punct de vedere monetar, este cel mai mare devalizator al tarii, sper ca un procuror patriot sa sesizeze situatia si sa inceapa urmarirea penala impotriva pres-edintilor care au semnat ordinele respective si sa-i inculpe cu sabotarea economiei nationale prin metodologii colaterale, si -la fel- recuperarea prejudiciilor atat de la cei care au acceptat primirea de foloase necuvenite(generalii), cat si de la pres-edinti, chiar prin confiscarea averilor, acestora…Iar daca nu se poate acum, imediat dupa terminarea mandatului9sa speram prin suspendare), si lepra de pres-edinte actuala sa fie trimis in judecata, in special pentru acest individ, capetele de acuzare sunt si mai multe si mai bine conturate, asa cum este participarea decizionala, la genocidul medical actual…Practic ,Romania , are o armata in armata, 1700 de generali(plus mii de colonei), formeaza -ei insasi- o adevarata armata, o armata 9si una si alta) de care NU mai avem nevoie, mai ales de cand NATO vrea sa permanentizeze trupe in Romania, devine grotesc (si, si mai criminal) sa platesti inca o armata (nationala), care ,oricum, NU este buna de nimic…Personal, nu cred ca bestia ihoroasa(iohani) are un grad de cultura general(cat de cat) incat sa stie ca unele tari sunt in top-ul ierarhiei mondiale(pozitive, la mai toate capitolele) , TOCMAI PENTRU CA AU DESFIINTAT ARMATELE, cel mai ilustrativ exemplu este Costa Rica, o tara aflata intr-o regiune turbulenta (istoric) , dar care -la zi- implineste 70 DE ANI, de cand NU mai are armata, conducerea acelui timp a gasit de cuviinta ca imensele sume cheltuite cu armata mai bine merg in sanatate si educatie, si asa se face ca aceasta tara , este cea mai buna tara din America, incepand de la Alaska, pana jos, la regiunea Tara de Foc, CR are unul dintre cele mai bune sisteme de sanatate din lume, criminalitate redusa, iar turismul (inclusiv Turismul Medical) aduce mai multi bani, la PIB, decat exporturile de cafea si banane, traditionale in regiune si CR…Practic-mai ales in actualul si previzibilul context- Romania trebuie sa DESFIINTEZE IN TOTALITATE armata, dar si sa recupereze imensele sume devalizate, atat de la beneficiarii directi, cat si de la cei care au semnat asa crime, pentru a beneficia de sprijinul armatei …Speram ca dupa aparitia acestui articol-semnal-de-alarma, societatea civila sa intre intr-o agitatie serioasa, ba chiar cativa parlamentari si alti politicieni, sa vina cu propuneri pentru stavilirea acestei imense devalizari si batjocuri la adresa romanilor, la adresa altor armate, la adresa umanitatii…Din pacate, nu se intrevede nicio reactie de acest fel, Romania si romanii sunt o natie sinucigasa, dar nu rapid, trebuie ca le place ca inainte de a fi desfintzatzi, sa fie tarati prin toate noroaiele si mocirlele pe care iohani si gastile lui(si de dinainte) le-au pregatit acestui popor…

  4. LevSt. spune:

    Coaliția incompetenței, stabilitatea lașității(Rodica Culcer). „…personalul bugetar prin noi angajări…:///”… prin scutirea de taxe pe salariul minim…” ____––____exact ce spun de zeci de ani, mafia politica praduieste Romania si pe cetatenii care muncesc, prin salarii si pensii nemeritate alocate imensei clase de paraziti, pe care -permanent- o ingroasa, in curand nu vor mai fi persoane care sa lucreze, ci doar indivizi „cu mapa”, celebra zicere ,”Trei cu mapa, doi cu sapa”, este demult depasita, realmente trebuie sa fie ” cinci cu mapa si unu’ cu sapa”! (precum mai jos, iar aceasta se reflecta si in dobanzile la imprumuturi externe)…Cu taxarea, adevarata rezolvare se poate obtine prin introducerea TAXARII PROGRESIVE, pe total avere(si nu doar pe venitul oficial), si o adevarata institutie si o veritabila lupta, in colectarea taxelor, la zi este doar mimata, tocmai pentru ca marii evazionisti sunt guvernantii, politicienii si interlopii, care au mii de afaceri , pe numele rudelor , prietenilor, etc., tocmai pentru a nu fi ei , direct, sub lumina reflectoarelor…///”Ministerul Economiei, care tocmai a șters 100 de milioane datorii ale companiilor de stat, se îmbogățește cu încă un secretar de stat și 25 de funcționari
    (Mihai Roman•16 Aprilie 2022)(…)///2-Romania se imprumuta din nou, la cele mai mari dobanzi din UE.(…)

  5. LevSt. spune:

    Vasile Dîncu anunță accelerarea modernizării armatei şi a programelor de înzestrare.(…)___–-___
    Este f . valabil proverbul cu ” Guzganul(dancu) ajuns imparat(minstru apararii), intai pe tac-so (poporul), l-a taiat”…. Este absurdul absurdurilor ca un individ cu vocatie( cica!) de sociolog (cum crede-despre el insusi- ca este, ecest nenorocit), sa ceara asa ceva, pe cand el ar fi trebuit sa ceara contracte mult mai ample si mult mai concrete (de aparare) cu NATO si ONU, pentru ca numai asa se poate ajunge la adevarata aparare mondiala (O singura armata, armatele nationale desfiintate , insa cu politii puternice, in care pot fi transferati f. multi militari de cariera), in schimb acest nenorocit, din sociolog s-a transformat -peste noapte- in GANGSTER PARANOIC SI CINIC, doar pentru a-si mentine suportul clasei de paraziti, al armatei, vrea sa exploateze la maximum populatia tarii…Nu stiu de unde are diploma de sociolog si nici cum a reusit sa o obtina, facultatea respectiva ar trebui sa i-o retraga imediat, si sa-l declare -pe SOCIOPAT- pericol pentru siguranta si bunastarea publica…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.