Helmut Kohl, expresia geniului politic german

Helmut Kohl a schimbat nu doar granițele Germaniei, atunci când a putut, ci și fața ei. Fața Germaniei și a Europei unite.

Pentru că de aproape două decenii e departe de lumina reflectoarelor, puțini își mai amintesc de fostul cancelar Helmut Kohl, care sper că va rămâne în istorie nu prin scandalurile de corupție, care i-au curmat brutal cariera, ci prin aceea că în 1990 a refăcut unitatea Germaniei, după 45 de ani de Război Rece. Helmut Kohl a schimbat nu doar granițele Germaniei, atunci când a putut, ci și fața ei. Fața Germaniei și a Europei unite. A fost arhitectul Tratatului de la Maastricht, care a pus bazele UE și monedei unice europene. El a fost unul dintre cei mai importanți lideri europeni care au șlefuit bijuteria numită Uniunea Europeană. Ea arată astăzi în acest fel și pentru că așa a fost gândită de Kohl.

Dedicația lui Kohl pentru proiectul unificării europene nu vine din calcule economice. A fost slab la matematică și la economie în școală. Ca să-l înțelegem pe el și generația lui, trebuie să ni-l imaginăm plouat în tranșee, serbându-și împlinirea vârstei de 15 ani, la 3 aprilie 1945, alături de alți copii recrutați în Tineretul Hitlerist, sub bombardamentele Armatei Roșii. Apoi, cum alături de alți trei copii, două săptămâni mai târziu, în ultimele zile ale războiului mondial, a fugit din tabără fără bani, documente sau mâncare. Cum acești copii au traversat pe jos Germania, 500 de kilometri, vreme de două luni, pentru a ajunge în orașul natal, Ludwigshafen, situat în zona franceză de ocupație. Această generație care a aflat în modul cel mai brutal, pe pielea ei, ce este războiul a pus bazele Europei unite, tocmai pentru ca războiul să nu mai fie vreodată posibil. Europa unită era garanția că europenii nu-și vor mai declara niciodată război unii altora.

Născut într-o familie modestă de catolici practicanți, Helmut Kohl a fost nevoit să lucreze de copil pentru a se întreține, pe șantiere de construcții, ca șofer de camion. Din cauza războiului a terminat școala abia la 20 de ani. A fost primul din familia sa care a mers la universitate. A făcut Dreptul la Frankfurt, dar l-a abandonat după un an, transferându-se la Universitatea din Heidelberg, mai aproape de casă, unde a studiat Istoria și Ştiințele Politice. În 1958 și-a susținut doctoratul în istorie recentă și s-a dedicat carierei politice.

La 16 ani, imediat după înființare, a intrat în Uniunea Creștin-Democrată, dominată atunci de figurile Republicii de la Weimar. Avea profil de politician, fără să intenționeze să facă o carieră din asta. Înalt (1,93 m), cu o extraordinară abilitate de a câștiga încrederea colegilor, de a-și face prieteni, cu un talent special pentru a organiza petreceri, elevul Kohl era ales șef de clasă și apoi împins în politică mai degrabă întâmplător. După terminarea studiilor universitare a devenit președinte al organizației UCD Ludwigshafen, a fost ales deputat (cel mai tânăr!) în landul Renania-Palatinat, iar din 1969 și până în 1976 a condus Guvernul landului, remarcându-se prin reforme curajoase și o inițiativă de înfrățire cu Burgundia, care a dus la detensionarea relațiilor franco-vest-germane, anunțând parcă viitorul motor franco-german al integrării statelor membre UE. Pierde la scor alegerile pentru șefia UCD, în octombrie 1971, dar și-a luat revanșa doi ani mai târziu. Kohl a condus pentru aproape un sfert de veac, până în 1998, UCD.

În ciuda accentului său provincial, lipsei de talent oratoric, stingherit de statura sa prea mare și greoaie, fiind ținta glumelor pe seama gabaritului său și apetitului extraordinar, Kohl a reușit să transforme UCD într-un partid de masă și să devină cel mai important lider conservator al Germaniei Federale, principalul competitor al social-democraților, care pierd fotoliul de cancelar, după 13 ani, în toamna lui 1982. Nimeni nu se aștepta ca acest politician puțin spectaculos, aparent modest și plicticos, ridiculizat de unii comentatori, să conducă Germania timp de 16 ani, devenind cel mai longeviv cancelar după Bismark. Și cel mai tânăr – avea doar 52 de ani când a pășit în biroul de cancelar. Stilul lui Kohl nu s-a bazat pe talent oratoric, tehnologii politice sofisticate, carismă, ci pe o capacitate deosebită de a utiliza resursele puterii pentru a-și construi o rețea complicată, dar foarte eficientă, de aliați politici și protejați. Pragmatic, știind să fie convingător și impunând autoritate, Kohl a făurit în jurul său o rețea impresionată. Mii și zeci de mii de contacte personale, veritabile rețele de dependență, toate puse la lucru pentru un obiectiv politic.

Primele două mandate au schimbat fața Germaniei. Guvernul a înăsprit controlul asupra cheltuirii banilor publici, a limitat intervenția statului în economie, a promovat exporturile. Pentru prima dată, Germania a ocupat, în 1986, primul loc în lume la volumul exporturilor și a menținut pentru trei ani consecutivi această poziție. Kohl a redus cheltuielile pentru ajutoarele sociale și a înăsprit legislația față de greve.

Prăbușirea regimului comunist din Republica Democrată Germană, înființată în fosta zonă de ocupație sovietică, a găsit Bonnul nepregătit. Acum s-a văzut geniul politic al lui Kohl, care inventează proiectul unificării germane nu ca proiect național german, ci ca proiect al integrării europene. El a înțeles că la sfârșitul anilor 1980 se deschidea o „fereastră de oportunitate”, nu se știe cât de mare, pe care a știut s-o utilizeze la maximum. Nimeni nu s-a așteptat ca unificarea Germaniei să se producă astfel. Când în RDG au început protestele, iar Ungaria a deschis granițele, Bonnul nu avea niciun plan desenat. Abia la 28 noiembrie 1989, Kohl a prezentat un plan de reunificare în 10 puncte. Numai că dramatismul schimbărilor declanșate de prăbușirea Zidului de la Berlin (9 noiembrie) n-a mai urmat niciun plan, unificarea s-a produs la 3 octombrie 1990, mai înainte decât prevedea planul, cu încălcarea prevederilor acestuia. Practic, Kohl n-a dat nicio șansă Germaniei de Est, pe care Germania de Vest a înghițit-o prin alăturarea a noi cinci landuri la statul federal. Este o adevărată bijuterie diplomatică.

În februarie 1990, Kohl mergea la Moscova și obținea de la Gorbaciov garanția că URSS acceptă reunificarea Germaniei. La rândul său, Gorbaciov spera că Germania va oferi un fel de Plan Marshall pentru URSS, liderul de la Kremlin visând la creditele germane care să scoată țara din criza economică, financiară și alimen-tară în care se zbătea. O lună mai târziu, în martie 1990, aliații lui Kohl, creștin-democrații est-germani, i-au zdrobit în alegeri pe foștii comuniști, cerând accelerarea reunificării. Kohl l-a convins pe George Bush că reunificarea Germaniei nu va destabiliza Europa, că o Germanie unită nu va amenința pacea, cum a fost pe timpul lui Adolf Hitler. N-a reușit să-i convingă pe toți, dar Kohl a mers înainte cu proiectul, ca un buldozer.

Marea Britanie, Polonia, Cehia, Israel au fost nu doar reticente, ci unele categoric împotrivă, dar n-au mai putut să împiedice procesul. Au rămas în urmă ceva resentimente și câteva replici dure la adresa Germaniei, care tot ia bătaie de la Anglia, din partea premierului Thatcher, pe care Kohl nu i le-a iertat până la moarte. Tratatul de reunificare a fost semnat la 31 august, cele două Parlamente l-au aprobat la 20 septembrie, iar la 3 octombrie 1990, Germania de Est a încetat să mai existe. Berlinul de Vest se alipea la cel de Est și redevenea capitală a unui stat german unificat.

Preşedintele Germaniei, Frank Ealter Steinmeier, şi cancelarul Angela Merkel, semnând în cartea de condoleanţe deschisă la trecerea în eternitate a lui Helmut Kohl. (Foto: Anca Grădinaru)

În politica externă, Kohl rămâne dedicat proiectului unificării europene și găsește în președintele Mitterrand un partener entuziast. Consolidează relația transatlantică, având o relație solidă cu Bush și Bill Clinton. Însă cele mai multe întâlniri le-a avut cu președintele Rusiei, Boris Elțîn, peste 20, de care l-a legat o caldă prietenie.

Ultimii ani au fost dominați de dificultățile generate de integrarea Germaniei de Est în federație și de câteva răsunătoare scandaluri de corupție. După ce a pierdut alegerile parlamentare din 1998, este detronat din fruntea UCD și ales președinte de onoare. În decembrie 1999 a izbucnit un uriaș scandal privind finanțarea UCD din conturi bancare secrete. Kohl și-a asumat întreaga responsabilitate și a refuzat să divulge cine erau finanțatorii secreți. Din respect pentru omul care a refăcut unitatea Germaniei, Parchetul a închis ancheta în vara 2001, iar fostul cancelar a scăpat doar cu o amendă, e drept, usturătoare.

Pe radarul său n-a existat România. Câteva banale întâlniri cu Ceaușescu, începând cu octombrie 1984, culminând cu vizitele lui Iliescu și Constantinescu în Germania, din iunie 1996 și respectiv decembrie 1997. N-a considerat România un partener, nu pentru că la București nu găsea creștin-democrați, era un pragmatic, nu conta ideologia, ci pentru că Germania pe care o conducea juca în altă ligă. De altfel, au rămas consemnate în analele diplomației europene de la începutul anilor ’90 câteva replici dure date Poloniei și Cehiei.

Fostul cancelar Helmut Kohl, artizanul reunificării Germaniei, a murit pe 16 iunie 2017. Avea 87 de ani.

Articol publicat şi în Revista 22.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News