Centenarul Erik Satie, marcat la Timişoara

Maxime Zecchini. Sursă foto: Institutul Francez

La împlinirea a 100 de ani de la moartea compozitorului francez Erik Satie (1866-1925), Institutul Francez organizează, la Timişoara, un recital de pian extraordinar susținut de pianistul Maxime Zecchini.

 

Publicul este invitat să descopere universul delicat și inovator al unuia dintre cei mai atipici compozitori ai secolului XX, într-o călătorie sonoră prin Parisul artistic al Belle Époque. Alături de lucrări celebre ale lui Erik Satie – precum Gymnopédies și Gnossiennes – programul cuprinde creații semnate de prieteni și contemporani ai acestuia: Debussy, Ravel, Poulenc, Fauré, Saint-Saëns și Germaine Tailleferre.

Recitatul, sub titlul Paris à la Belle Époque, va avea loc miercuri, 21 mai, de la ora 19, la Sinagoga din Cetate. Acesta se va încheia cu o notă de familiaritate și emoție prin adaptări pian solo ale unor șansonete celebre din repertoriul Édith Piaf, dar și printr-un omagiu muzical adus culturii române, cu prelucrări ale unor motive populare românești.

Erik Satie

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate centenarului Erik Satie 1925-2025, fiind totodată o ocazie de a aduce în prim-plan spiritul avangardist și sensibilitatea estetică a unei epoci de efervescență culturală.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

 

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.