Ceea ce ne salvează e bunătatea
Ceea ce ne salvează e bunătatea. Răspunsul nostru la chemarea lui Hristos, nu a vreunui guru mincinos. Nu există ceva mai onorant și mai frumos care să vorbească explicit despre umanitatea noastră.
Orice gest al bunătății făcut prin mâna care dăruiește sau mângâie, prin cuvântul blând sau curajos în favoarea celui nedreptățit, prin trecerea peste cleveteli și calomnii, prin gândul iertării, al renunțării la răzbunarea aparent justificată, prin orice faptă a milei pentru suferința văzută sau nevăzută a celuilalt, orice gest al bunătății, care apare din domesticirea sălbaticului și ferocelui sine egoist, e o treaptă spre ieșirea din peștera răutății și a egolatriei (formă de orbire cu manifestări psihotrope), o treaptă de ascensiune eliberatoare spre zona limpede a clarității morale prin care distingem în mod salvator sensul real al vieții.
Acesta nu poate fi găsit și urmat în absența prezenței și acceptării binevoitoare a celuilalt lângă noi. Trăirea ignorantă cu spatele la el sau cu fața încremenită în indiferența sau sila abia mascată cu care îl tratăm, ne situează radical împotriva sensului care relevă scopul ultim al ființei morale care suntem: ascensiunea în sfera Binelui, nu coborârea în iadul răului.
A fi bun înseamnă a-ți face ție însuți un imens bine. Probabil cel mai ignorat adevăr. Din păcate. Inclusiv în politică, spre deosebire de ceea ce crede o majoritate, chiar persoane cultivate, morala nu e… abolibilă. Ne intră dureros în ochi consecințele grave ale suprimării ei în actul politic, în spațiul privat și public.
Nici războiul, care presupune suspendarea multor reguli obișnuite, nu poate fi judecat și abordat prin suspendarea cinică a moralei. Deci, nu, nu „este o greșeală să abordăm războiul din Ucraina cu instrumentele moralei”, cum afirmă pragmaticii aparent „neutri” și complicii cu Agresorul care tac pe tema vieții și morții a milioane de victime nevinovate. Dimpotrivă, e o cumplită greșeală și e odios să eliminăm judecata de tip moral, adică discernământul, din actul de necesară, sanitară distingere între agresor și agresat, călău și victimă, minciună criminală și adevăr eliberator, propagandă și informare, dictator psihopat și politician democrat.
Bunătatea ne pune la adăpost de imensa culpă a confundării Binelui cu Răul, culpă doar inițial morală. Urmările confuziei țes plasa de păianjen a răutății din care e prea greu să ieșim. De aceea, ea, bunătatea, e chiar acea „frumusețe” soteriologică misterios menționată de Dostoievski. Ea ne salvează veșnic, ea salvează lumea noastră cu tot cu noi cei răi din ea.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
