Alegeri 2020. Colecția de capcane


2020 va fi un an aglomerat de stări și situații critice, drept care, din simplul instinct individual și colectiv de conservare am putea avea un prilej adesea probat de indiferență și inerție colectivă. De unde atâția oameni de calitate, responsabili și puși pe fapte mari într-o lume românească marcată de fragmentare, izolare și inerție?

 

Competiția electorală se bucură de o distincție clară în raport cu realitatea curentă a politicii prin surplusul de coerență, efort colectiv asumat, sincronicitate, ambiție și implicare deosebită. În acest context, există, totuși, excepții de la regulă. Situații neașteptate, căderi subite, amenințări inedite bruiază cursul programat al campaniei, provocând costuri suplimentare și nu de puține ori finaluri uimitoare. Pentru public, jucători și factorii ascunși.

Nu de puține ori, în viața publică și îndeosebi în cea politică profilul și conexiunea funcțională între stări este acaparată de capcanele care se impun, fie și doar pentru moment, în dinamica asumată, deformând accesul la ținte, stilul de abordare care decurge din identitatea, nevoile și ambițiile jucătorilor. Aparent „parazitare”, ele definesc adesea aspecte mult mai adânci decât efectele negative asociate „veștilor proaste” care minimează traiectoria cazului abordat. Deși apar și se impun ca „exterioare”, „străine” jocului și jucătorilor, capcanele dezvăluie adesea dimensiuni și evoluții semnificative, uneori decisive în dinamica jocului și soarta jucătorilor.

Descrierea și anticiparea costurilor, a raportului direct și contractual configurează în analiza capcanelor ca o sursă a dinamicii și o înțelegere sistemică a intervalului electoral. Adesea ele configurează peisajul postelectoral la nivelul jucătorilor, a reacțiilor publice, precum și al percepției externe, de loc neglijabile.

 

Oferta contradictorie, eterogenă, negativistă

Motivația preelectorală în contexte contradictorii și pe măsura unor stări de instabilitate generează o discordanță între identitatea asumată public a factorilor politici și dinamica „pieței” politice, precum și credibilitatea efectivă la nivelul electoratului. O combinație complicată, greu de gestionat, marcată adesea de surprize, modificări de moment și dificultatea de angajare la nivelul alegătorilor.

Tot mai greu de a face diferența la nivel identitar, calitativ, pe o piață a jucătorilor marcată de instabilitate, inconsecvență, incertitudine. O diminuare a rolului convingerilor stabile, asumate, o tot mai largă influență a imitației, influenței locale, iluziilor de moment.

 

Abordarea demagogică, propagandistică, în termeni „electorali” a unor teme, ținte, amenințări sub influența propagandei.

Ignorarea unor priorități structurale, deja amânate în ultimele decenii rămân împachetate în dosare voluminoase, greu de „citit” la prezent și dificil de justificat la buget. O povară dobândită prin forțe proprii sau stimulată de parteneriate externe de prestigiu cu referință la România ca o țără de „mâna a doua”… Autostrada carea leagă Ardealul de Regat a devenit un basm de adormit neamul. Dar și un criteriu inevitabil de diferențiere în raport cu alte state europene, uneori chiar vecine, mai clar susținute din interior și cu ecouri externe pline de beneficii.

Se produce o ambivalență blestemată între ratarea perpetuă a unor angajări constructive și expunerea tot mai acută la lipsuri și amenințări.

Oare cine e de vină?!

 

Reactivarea ciclică a mediilor de comunicare pe agenda publică, în dialogul curent a „abordării masochiste” – „La noi nu se poate!”

O împăcare individuală și colectivă cu așteptări negative, neîmpliniri fără sfârșit și disprețul extern pe teme critice, de substanță, cu influență la nivel central și periferie, ca un blestem al neamului într-o istorie ca o colecție de înfrângeri și sacrificii jalnice. Iluzia că dramatismul situației și fatalitatea loviturilor repetate ar putea fi luată în considerare și ca o compătimire, sursă de solidaritate, chiar ca dovadă de eroism individual și colectiv. La limita unui kitsch pe cât de apăsător, pe atât de dinamic perpetuat ca o nostalgie a neamului expus la o istorie tristă, ghinionistă. Poate și o acoperire ipocrită a lenei colective adânc înrădăcinată în „tradiția” de periferie.

 

Alegerea „omului potrivit” într-un an invadat de competițiile electorale, Locale și Parlamentare, o aglomerare de candidați, partide și promisiuni.

Ocazie tocmai bună pentru amânări sau chiar abandonarea unor fapte de substanță în practica individuală și publică. Sursele capcanei sunt cel puțin trei: cei care propun și susțin candidații și proiecte pentru viitorul apropiat, cei scoși pe scenă, aplaudați sau huiduiți și cei care vin la vot sau rămân acasă. Absența și absenteismul dau conținut capcanei. Lipsa de calitate și implicare a candidaților, rutina și uzura acumulate de partide și susținători, inerția celor chemați să consume o oră doar către secția de votare. Oricum, absenteismul este o capcană de o complexitate copleșitoare, spune mult tocmai prin sărăcia prezenței individuale și colective, după decenii de democrație postcomunistă. „Hai la vot!!!” (că eu nu mai pot…)

 

Alegerile au ca scop primordial reprezentarea. Cetățeni, comunități, teme critice, perspective multiple, calea de urmat.

O capcană majoră stă în mutarea atenției, prin campanie, la candidați, formațiuni politice, grupuri de interese, care se implică în susținerea jucătorilor la jocul discret, obsesiv pentru a obține funcții, accesul la resurse, puterea. Centrarea pe lupta pentru putere diluează preocuparea pentru oameni, grupuri, comunități. Cei care votează devin numere, procente. Propaganda electorală se reduce la o formă de marketing vizând accesul netulburat la mecanismele decizionale. Adesea, după alegeri, cei care au votat sunt uitați sau oricum puși pe linii secundare. Lupta politică se restartează între Putere și Opoziție. Reprezentarea este uitată, marginalizată, pervertită.

 

Aglomerarea prin succesiune mecanică între parlamentare și locale – un pariu ieftin între economia de timp și risipa de expunere superficială în fața unui electorat nu tocmai premiabil.

2020 va fi un an aglomerat de stări și situații critice, drept care, din simplul instinct individual și colectiv de conservare am putea avea un prilej adesea probat de indiferență și inerție colectivă. Sacrificată fiind distincția dintre conținutul efectiv al celor două teste prin agenda pusă la bătaie, prin mecanismele publice în funcție și superficialitatea selecției și susținerii candidaților. De unde atâția oameni de calitate, responsabili și puși pe fapte mari într-o lume românească marcată de fragmentare, izolare și inerție? O fi 2020 un an special ca număr… La fapte suntem mai rari…

 

Campania costă bani.

Banii ocupă un loc important, adesea decisiv în gestiunea evenimentelor. Pot deveni „esența” alegerilor . Banii aleg! Cine sunt stăpânii jocului? Între cine are loc concurența? Cum influențează banii cultura campaniei? Ce rămâne din rolul real al liderilor, candidaților, electoratului? Sau, nu cumva, chiar jucând pe la spate, cei care bagă banii (în cutia de vot…) rămân adevărații jucători? Desigur, fără fonduri, campania electorală, ca oricare campanie, ar fi ca un vehicul de lux fără benzină. Dar care este raportul între banii puși la vedere și banii dosiți? Să ne imaginăm care ar fi forma și performanța electorală într-o campanie pe deplin transferată catre un obsesiv interes financiar. Nu cumva, învingători sau învinși sunt cu toții prizonieri? Prizonieri care după alegeri ne reprezintă, conduc, „modernizează” lumea în care trăim.

 

Confruntarea electorală are două fețe.

Asistăm la o competiție între oferte, de dorit tot mai clar diferențiată. Avem alegeri. Și adesea, tot mai intens, mai toxic și mai steril, avem parte de dezvăluiri scandaloase, menite să lichideze adversarul dincolo de scorul electoral. Materia primă pentru anihilarea prin acuzații nimicitoare, descalificarea jucătorilor din tabăra opusă, diluarea credibilității, există din păcate în abundență în România. Doar că nu aceasta ar fi menirea principală, primordială a întrecerii electorale. O simplă competiție între infractori? Nu este de loc greu. A devenit chiar o rutină dominatoare, ce alimentează reactiv de o parte și de alta a terenului de joc un meci nul.

Și după alegeri, cu ce ne alegem? O capcană nimicitoare pentru viața publică, fără beneficii pentru cei care aleg. De fapt, cine alege? De știut! Alegerile libere dispar nu doar prin dictatură. Simplu și grav.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.