Iranul: teocraţia şi şantajul nuclear

Tensiunea dramatică de azi este, în cele din urmă, efectul deceniilor de ezitare din politica externă americană. Asemeni Federaţiei Ruse, Iranul a fost încurajat, prin inacţiune şi concesii, să meargă mai departe pe un drum al agresiunii. Barack Obama şi Joe Biden sunt responsabili pentru eşecul acestei strategii: acordurile încheiate şi aplicate au oferit Iranului ocazia de a se întări şi de se înarma.

Iranul nu este un regim oarecare, ci un stat totalitar revoluţionar, a cărui raţiune de a fi, încă de la fondare, a fost expansiunea imperială şi militantismul islamist. Iranul este parte din coaliţia ce vizează eliminarea hegemoniei americane, iar solidaritatea cu Rusia şi cu China este motivată de nucleu comun revizionist al politicii lor externe.

Iată de ce negocierea cu acest regim este doar o manieră de a amâna inevitabilul. Eşecul tratativelor este provocat, în cele din urmă, de însăşi natura regimului de la Teheran. Întemeiat  ideologic şi menţinut prin teroare, el nu se poate modera sau normaliza, de vreme ce aceasta ar însemna sfârşitul mandatului ce îi conferă legitimitate.

Noile scenarii ce includ un memorandum de înţelegere sunt inseparabile de eliberarea strâmtorii Hormuz. Pentru Iran, închiderea acestei artere vitale este instrumentul cu care exercită un şantaj la adresa tuturor naţiunilor  civilizate. Iranul de acum repetă scenariul imaginat în anii de război cu Irakul. Blocada americană este un răspuns spectaculos, dar unul care nu conduce la redeschiderea comerţului internaţional.

Iranul de astăzi este slăbit şi afectat de campania  după de Statele Unite şi de Israel. Propaganda nu poate ascunde realitatea dramatică a unei involuţii economice fără precedent. Regimul care şi-a asasinat proprii cetăţeni este incapabil  să administreze inflaţia şi criza de combustibil. Stabilitatea pe care o menţine prin teroare este eficientă pe termen scurt, dar  viitorul este unul mai degrabă sumbru pentru teocraţia iraniană.

Dar , indiferent de starea în care se află, Iranul nu poate renunţa la elementele care îl definesc, ca politică şi ca identitate colectivă. Represiunea este inseparabilă de eşafodajul ideologic. Cruzimea pe care o dezvăluie crimele din ianuarie traduce fidelitatea faţă de unicul obiectiv  care mai contează, continuitatea totalitarismulului islamic.

În orice formă ar supravieţui, regimul de la Teheran nu poate abandona nucleul nuclear- imperialist al  abordării sale. Ca şi statele totalitare ale veacului trecut, Iranul este o ideocraţie: fanatismul sângeros al conducătorilor săi se nutreşte din credinţa inflexibilă în justeţea cauzei lor.  Maniheismul pe care îl practică nu lasă loc flexibilităţii.

Un Iran nuclear ar fi încununarea parcursului care debutează la 1979. Un Iran nuclear ar fi, în fine, capabil să exercite, în impunitate, şantajul regional şi global. Un Iran nuclear ar fi, o dată cu acest pas, un bastion inexpugnabil, imposibil de atacat. Un Iran nuclear ar reproduce, în Orient, scenariul apocaliptic al Coreii de Nord.

În cele din urmă,doar înlăturarea definitivă a acestui regim poate elimina riscul  înarmării nucleare: continuitatea islamismului totalitar înseamnă continuitatea programului nuclear şi balistic. Şantajul va fi pârghia de care se serveşte teocraţia, spre a supravieţui.

Iranul este pregătit să aştepte, de vreme ce aparatul de  represiune este, incă, unul capabil să elimine riscul de revoltă populară. Acest regim este, deja, mai longeviv decât democraţiile populare din Europa captivă. Capacitatea sa de  adaptare şi puterea sa de supravieţuire nu pot fi subestimate. Prin anvergură şi ambiţii, Iranul este o ameninţare ce evocă, global, sfidarea sovietică de după 1945.  A accepta realitatea acestei provocări este o datorie de luciditate.

Iranul a traversat decenii de administraţii americane, fără a renunţa la scopurile mesianice şi criminale ale  politicii sale. Negocierea hrănită de iluzii nu poate decât să consolideze şi să revigoreze un  stat care se dedică doar exportului de şantaj şi  teroare. Subjugat, poporul iranian  este condamnat să  trăiască în vasta colonie penitenciară islamistă.

Cei care cred că se poate ajunge la un compromis rezonabil cu Iranul pregătesc viitorul la capătul căruia se află dobândirea armei nucleare. Iar în acest viitor niciuna dintre naţiunile noastre nu m va mai fi la adăpost. Continuitatea islamistă este prima pagină din lunga cronică a unei alte, viitoare, înfruntări. Delicată şi dramatică, lupta cu Iranul trebuie purtată acum, spre a croi un alt drum al istoriei.

Articol publicat și în Contributors.