Stingerea educației

Stingerea educației este condiția aproape împlinită a imploziei morale românești. Nu poate exista o înțelegere a ceea ce ne face cu adevărat bine sau rău, personal și social, în absența educației. Educația înseamnă trezire, dezmeticire, înțelegere și digerare completă a realității, acces la sens, consistență morală. Claritate. Aprinderea unui foc care trebuie menținut aprins.

Privind onest în ochi părți reprezentative din societatea românească care se manifestă pe stradă și pe rețelele sociale (prelungiri virtuale ale străzii) se poate constata că focul educației fie nu a mai fost aprins în ultimele decenii, fie s-a stins în cei mai mulți dintre noi. Din varii cauze. Invadarea vieții noastre de relativism și degradarea fără precedent a învățământului, cu concursul coerent susținut al politicului, sunt doar două dintre ele.

A nu mișca un deget în favoarea „trezirii” cetățenilor unei țări prin educație este complicitate la transformarea unui popor într-o populație bezmetică, gregară, manipulabilă. Dacă lucrurile ar sta altfel, nu am trăi zilnic senzațiile tari derivate din beznă intelectuală și morală, senzații provocate de agresivă vulgaritate și mârlănie, brutalitate și bestialitate prolifice deja în crimă. Toate în exces mediatizate.

Reperele spirituale/ culturale,  mereu necesare, legate de rostirea adevărului și denunțarea publică a răului, discernământ, moralitate și civilitate căutate cu disperare de cei ce simt deriva și presimt prăbușirea? Biserica, Academia, Universitatea ar trebui să fie unele dintre ele în societatea noastră cu emfază numită creștină și fidelă valorilor tradiționale, conservatoare. Cum să fii însă conservator dacă habar nu ai ce să conservi, dacă sfidezi cotidian și ignorant Tradiția, cultivând corupția și superstiția?

Între așteptări și realitate, între cuvinte mieroase și fapte se întinde intervalul moral al responsabilității publice care poate fi chestionată oricând. Reperul în sine presupune verticalitate, înălțime, vizibilitate în dialog. Lipsit de acestea, „reperul” devine o butaforie pe cale să atragă consternarea: „Regele e gol”.

Depășirea unei educații (laice și teologice) decuplate de solicitările modernității, o educație strâmbă și săracă, ruptă de esențiala cultură umanistă, o educație fobică la alteritatea față de care suntem mereu responsabili, este o necesitate, o obligație dictată de realitatea în care existăm și ne mișcăm. Momentan lamentabil.

Din părăsirea, părăginirea și stingerea educației, inclusiv teologice, pornește firul degringoladei și smintelii societății românești lipsită de filtre morale și intelectuale, văduvită de discernământul alegerii binelui și respingerii răului în toate planurile, de la cel alimentar, la cel politic și medical.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News