Timișoara Capitală Culturală Europeană, în expoziție foto la Madrid (P)

Sursă foto: Ambasada României în Spania

Ambasada României în Spania împreună cu Universitatea de Vest din Timișoara organizează, la Madrid, o expoziție de fotografie dedicată programului Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2023.

 

Universitatea de Vest din Timișoara propune pentru 2023, an în care Timișoara deține titlul de capitală europeană a culturalii, un program cultural cu identitate proprie, în care resursele culturale din universitate sunt puse în valoare către comunitatea locală sau în plan național și internațional.

„Aceste resurse se manifestă în toate domeniile în care facultățile noastre evoluează și formează elite: literatură și muzică, arte vizuale și arte aplicate, teologie și filozofie, sport și educație fizică, ecologie urbană și mediu. Familia culturală a UVT se regăsește în întreaga comunitate timișoreană dar și în plan european, iar anul Timișoarei – Capitală Europeană a Culturii 2023 prilejuiește evenimente unice, în care oferim publicului un program pe măsura așteptărilor, mai ales prin implicarea artiștilor din cadrul Facultății de Arte și Design și a Facultății de Muzică și Teatru”, transmit reprezentanții Universității de Vest din Timișoara.

În acest context, ocazionată de vizita de lucru, la Madrid, a unei delegații mixte a Comisiilor de Afaceri Europene din Camera Deputaților și Senatul României, în zilele de 9 și 10 mai, Ambasada României la Madrid împreună cu Universitatea de Vest din Timișoara organizează expoziția de fotografie dedicată programului Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2023. Expoziția studenților de la secția Foto-Video a Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara, intitulată Imago – Viziuni în tranziție, prezintă lucrări de fotografie ale studenților din ciclul universitar licență, fiind rezultatul vizual al eforturilor depuse de aceștia în colaborare cu cadrele didactice coordonatoare, lector universitar Mădălin Mărienuț și asistent universitar drd. Amalia Gaiță.

Sursă foto: Universitatea de Vest din Timișoara

Expoziția este găzduită în perioada 9-12 mai, la sediul Congresului Deputaților din Madrid, și este realizată de studenți de la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara. În cadrul expoziției este prezentată viziunea tinerilor asupra patrimoniului cultural și uman al orașului simbol al Revoluției Române și al unei societăți moderne pașnice și democratice.

În această perioadă, la inițiativa Ambasadei României de la Madrid, România și Spania marchează Ziua Europei prin organizarea, începând cu 9 mai 2023, a primei reuniuni parlamentare comune la nivelul Comisiilor de Afaceri Europene. Evenimentul este cu atât mai important cu cât ne aflăm în apropierea semestrului președinției spaniole la Consiliul UE, iar reuniunea vine să sublinieze relația strânsă de coordonare între România și Spania, dar și voința împărtășită de a sprijini procesul de aprofundare a integrării europene, mai spun oficialii UVT.

Delegația parlamentară română, care va participa la reuniune, este formată din reprezentanți ai Comisiei de Afaceri Europene din Senat și ai Comisiei de Afaceri Europene din Camera Deputaților. Agenda vizitei de lucru a delegației parlamentare la Madrid mai include și o întâlnire cu reprezentanții comunității românești din Spania, dar și participarea la conferința Rolul UE într-o lume în schimbare: perspective parlamentare din Spania și România, organizată de Ambasada României la Madrid în colaborare cu Fundația Ortega-Marañón.

Expoziția face parte din programul cultural La UVT, Cultura este Capitală!, inclus în Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțat de Primăria Timișoara, prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2023.

 

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.