Confuzii și rătăciri aproape fatale

Din fericire s-a adeverit că societatea românească, deși grav infestată de populism deversat de o abjectă propagandă, are încă anticorpi axiologici și antitotalitari. Nu e ușor hipnotizabilă și nici oarbă.

S-a adeverit, în mod salvator, că o majoritate a poporului nostru a înțeles fără greș butaforia populismului cu panaș „suveranist” care s-a tradus în realitatea românească prin:

• violență, scandal, inclusiv gramatical, grobianism și ridicol paseism;
• falsificarea realității și manipularea sentimentului patriotic, invertit în anacronic naționalism;
• demonizarea adversarilor calomniați și puși pe negre liste publice, ca preambul al unor iminente execuții prin jupuire în piață, spre satisfacerea setei de sânge a „poporului”;
• incitarea „creștinească”, atât de „creștinească” la răzbunare;
• măgulirea vicleană a masei ridicate la nivel de unic partener de guvernare pentru un președinte demofil și carpatin;
• lingușirea și fraierirea poporului invitat generos la înfruptarea din varii utopii;
• resuscitarea și recredibilizarea legionarismului prin „banalizarea răului” său intrinsec și înnoirea împerecherii contra firii între religie și politică;
• siluirea religiosului în scop pur electoral;
• promovarea toxicului ortodoxism filetist situat eretic la antipodul Ortodoxiei;
• invocarea frauduloasă a strămoșilor și eroilor, ca și cum aceștia ar fi fost precursorii derivei noastre populiste;
• amenajarea prăpastiei ivite prin dislocarea României din U.E. ca destinație finală.

Câteva milioane de oameni situați în mijlocul multor nedreptăți sociale, justificate dezamăgiri politice, revoltătoare disfuncții instituționale, grave confuzii și neînțelegeri provocate de blocarea unui parcurs al cunoașterii istoriei naționale și al paradigmei politico-economice europene, au fost seduși de „lupta cea mare” împotriva „sistemului” statal în care trăim inevitabil cu toții și a corupției hăcuite populist doar în discursuri răstit sforăitoare.

Seduși mai ales de „lupta cea mare” cu perfida Uniune Europeană și „Centrala de Propagandă” de la Bruxelles, cu o Europă din care ne vin nu doar banii pentru tot ce s-a realizat major în România ultimilor aproape 20 de ani, ci și tot răul imaginabil. O luptă cu „Sodoma și Gomora”, în năprasnica traducere a unor monahi și monahii ce viețuiesc și se nevoiesc în mănăstiri recent restaurate cu blestemate fonduri europene. O luptă maniheică între aprioricul bine românesc și preexistentul rău european. O dihotomie de tot râsu-plânsu.

O Europă căreia nu-i știm istoria, o Europă detestată, dar care ne fascinează, de vreme ce trăim cu milioanele în sânul ei, pe care o parcurgem în lung și-n lat fie la cerșit, fie la muncit, dar pe care, în mod psihanalizabil, o urâm și-i uneltim pieirea pentru că ne-ar fi înghițit „fiii și fiicele” nației, ne-ar fi spoliat de păduri „munții care aur poartă”, noi „cerșind din poartă-n poartă”.

Spre binele real al poporului nostru rănit până la scindare de grave manipulări și neînțelegeri, această uriașă confuzie trebuie risipită. Ceața marilor confuzii poate fi însă risipită doar de soarele Educației, al curatei informări și al împăcării cu realitatea care, pentru a nu ne fi ostilă, trebuie descifrată, cunoscută și acceptată. Onirismul ideologic al populismului nu e leacul, ci boala.

Zorii schimbării pot aduce binefăcătorul răsărit, iar acesta poate aduce „trezirea” dintr-un somn ca de moarte… Acel somn în care mai vechii și mai noii barbari ne-au adâncit. Să nu ne resemnăm, să nu capitulăm! Nu ar fi deloc onorabil și… nici creștinește.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News