Regula celor 10000 de ore de pregătire şi studiu este o subestimare


Să le aducem aminte tinerilor şi studenţilor care aspiră la profesionalism şi autoritate epistemică faptul ca regula celor 10000 de ore de pregătire şi studiu este o subestimare. Evident, vorbim la nivel de standarde profesionale de excelenţă intelectuală, nu cele publicistic-jurnalistice sau cetăţeneşti unde numărul de ore este mai mic, dar în mod cert nu zero, cum se pare că e normă în ziua de zi.

 

Ce e regula celor 10000 de ore de pregătire şi studiu? Pleacă de la o observaţie: că performerii de elită în varii domenii profesionale, de la arte la ştiinţe, au la bază mii de ore de practică şi studiu înainte de momentul în care îşi fac debutul profesional sau se afirmă profesional. Nu orice fel de studiu, ci “practică deliberată” sau studiu sistematic, bazat pe autocontrol, auto-observaţie şi auto-evaluare permanente şi auto-management.

Noţiunea a fost popularizată de autori că Malcolm Gladwell, Geoff Colvin şi Daniel Coyle. Toţi au la bază un studiu al lui Anders Ericsson, Professor la University of Colorado, publicat în 1993: The Role of Deliberate Practice în the Acquisition of Expert Performance. Ericsonn nota – analizând violonişti de succes – că la vârsta de 20 de ani performerii de elită acumulaseră deja 100.000 de ore de practică, în vreme ce cei competitivi, dar nu de elită aveau în jur de 4000 de ore.

Analiza a fost extinsă şi la alte domenii, sport, arte, academic etc. de aici o medie 10.000 de ore, de aici o “regulă”: “Vrei să competiţionezi în elită domeniului tău? Ai făcut cele 10000 de ore?!” Sigur că cifra în sine e relativă. Ideea însă nu este.

În domeniul gândirii şi ştiinţei şi filosofiei politice, tradiţia şi folclorul spun că numărul e mult mai mare. E o chestiune cantitativă nu doar calitativă. Gândiţi-vă că trebuie nu doar să citeşti, ci să studiezi câteva mii de articole şi sute de cărţi. E o chestiune nu de ani, ci de decenii…Poţi să fii o autoritate în gândire politică şi în aplicarea ei fără să ai habar de istoria gândirii politice? Poţi să ai habar de asta fără să fii familiar cu lucrările canonului în cauză? Cum poţi să explici publicului lucruri pe care tu însuţi nu le înţelegi? Cum poţi să pretinzi că vorbeşti despre drepturi şi obligaţii, instituţii şi Constituţii, regimuri şi sisteme politice când tu nici măcar nu ai citit, ce să mai vorbim că nu ai practica gândirii despre temele astea?

Pentru că în final ideea este nu de a prelua informaţii sau vântura meme interpetative, ci de a gândi. Şi aia e o practică. Cere exerciţiu, pregătire şi studiu sistematic.

De asta trebuie să le spunem tinerilor: „Haideţi să fim serioşi. În loc să pozăm şi să mimăm ceea ce credem noi că e gândire politică şi formare de opinie publică, în loc să dăm lecţii generaţiilor mai în vârstă sau celor trecute, despre care credem că le suntem superiori doar datorită datei din buletin, în loc să ne complacem în rolul de evanghelişti ai justiţiei sociale şi progresului, haideţi să încercăm să adunăm acel minim de 10.000 de ore şi după aceea vom mai vedea.” Abia de acolo încep lucrurile interesante…

 

Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.