România are nevoie de menţinerea pe o linie cert euro-atlantică


Citind programele prezidenţiale ale celor doi candidaţi – Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis – m-am oprit asupra secţiunilor care vizează cele două  prerogative constituţionale majore ale funcţiei prezidenţiale, şi anume politica externă şi apărarea. Mi se par cele mai relevante dat fiind că sunt atribuţiile cele mai importante ale preşedintelui ţării, dat fiind contextul geopolitic impredictibil în care ne aflăm, dat fiind rolul nostru de stat de frontieră şi al UE, şi al NATO şi, nu în ultimul rând, dată fiind învecinarea cu un stat a cărui conducere duce o politică externă agresivă – ca inamic al stabilităţii în regiune, al UE, al SUA şi, prin ricoşeu, al NATO – cu ameninţări deloc ipotetice.

 

Ce urmăreşte Klaus Iohannis pe linie de politică externă şi apărare?

Programul lui Klaus Iohannis, numit Împreună pentru România normală, se pliază pe situaţia existentă, anunţă continuitatea liniei pro-atlantiste şi pro-europene pe care politica externă şi cea de securitate naţională a României au mers în ultimii ani şi pledează pentru predictibilitate, de care avem mare nevoie într-un context geopolitic tulbure şi imprevizibil. Klaus Iohannis dovedeşte că stăpâneşte temele majore în jurul cărora gravitează prerogativele funcţiei prezidenţiale. Iată ce vrea şi ce promite că va face în noul mandat:

  • Creşterea influenţei României pe plan extern şi creşterea profilului internaţional al ţării.
  • Continuitate, predictibilitate şi transparenţă în politica de securitate.
  • Menţinerea politicii externe pe trei piloni: întărirea şi extinderea în continuare a Parteneriatului Strategic cu SUA, creşterea rolului şi efortului în UE şi creşterea rolului şi efortului în NATO.
  • Aprofundarea şi dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu SUA, în toate dimensiunile sale.
  • Întărirea independenţei energetice a României şi creşterea rolului său în asigurarea securităţii energetice a regiunii, ceea ce implică o cooperare intensificată cu SUA, pentru punerea în valoare a resurselor din Marea Neagră.
  • Dezvoltarea cooperării militare în cadrul Parteneriatului Strategic cu SUA, urmărind creşterea prezenţei militare americane, ca garanţie de securitate complementară NATO.
  • Creşterea relevanţei României în NATO.
  • Susţinerea consolidării capacităţilor de apărare ale partenerilor din vecinătate, inclusiv pentru cei din Est.
  • Susţinerea creşterii rolului NATO în combaterea terorismului.
  • Întărirea Parteneriatului NATO-UE, dat fiind că securitatea UE depinde de cea a SUA.
  • Menţinerea cotei de 2% din PIB pentru Apărare şi chiar depăşirea, în viitor, a acestui procent, pentru o protecţie mai bună în faţa ameninţărilor de securitate.
  • Revigorarea industriei naţionale de apărare.
  • Dezvoltarea şi aprofundarea în continuare a parteneriatelor şi relaţiilor bilaterale europene cu caracter strategic ale României.
  • Dezvoltarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova.
  • Modernizarea legilor din domeniul securităţii.

Ce urmăreşte Viorica Dăncilă pe linie de politică externă şi apărare?

Citind programul prezidenţial al Vioricăi Dăncilă, numit Luptăm pentru fiecare român, nu este foarte clar care vor fi liniile concrete de acţiune. De altfel, nici programul nu este structurat pe temele principale care stau la baza prerogativelor funcţiei prezidenţiale. În programul doamnei Dăncilă sunt menţionate zece priorităţi ale mandatului său prezidenţial.

Printre acestea, refuzul negocierii democrației la nivel național, european sau internațional, doamna Dăncilă anunţând că va respinge orice imixtiune a „jucătorilor ilegitimi, fie interni sau externi, în procesul democratic”. Nu e clar însă la cine se referă prin sintagma „jucători externi” şi nici ce ar putea presupune un act de imixtiune; e posibil ca aceasta să fie de fapt continuarea unei linii trasate de PSD sub conducerea lui Liviu Dragnea, când orice atenţionare din partea partenerilor occidentali ai României, orice îngrijorare a lor faţă de derapajele antidemocratice ale Puterii de la Bucureşti erau taxate ca imixtiuni, prin invocarea în mod artificial în context a suveranităţii naţionale.

Un alt deziderat al doamnei Dăncilă este o „Românie care contează într-o Europă socială și o lume globalizată”, apreciind că, în mandatul său, ţara îşi va putea asuma rolul de mediator şi lider regional.

Doamna Dăncilă anunţă, de asemenea, că vrea o politică externă „în beneficiul României şi al românilor”, ceea ce, în viziunea sa, presupune schimbarea modelului actual al politicii externe a României, dar nu explică în ce va consta această modificare. Mai mult, considerând că România este „o voce solitară în UE”, Viorica Dăncilă spune că ţara trebuie „să redevină un partener serios şi credibil în lume”. Ceea ce refuză doamna Dăncilă să accepte este că nu România e izolată internaţional, ci partidul domniei sale. Şi nu din cauza politicii externe a ţării, ci a politicilor fostei conduceri a PSD. Summit-ul informal al Consiliului European de la Sibiu, din mai anul acesta, care a reunit 27 de şefi de stat şi de guvern din UE, a dovedit exact acest lucru. Reprezentanţi ai Socialiştilor europeni, prezenţi şi ei la Sibiu, au refuzat să se întâlnească cu staff-ul PSD, deşi, fiind în campanie electorală, printr-o astfel de întâlnire, l-ar fi putut legitima electoral; a fost însă un semnal indubitabil că, în Europa, PSD e văzut ca nefrecventabil şi că e izolat. O dovadă în plus a defazării şi izolării sale a fost faptul că, în aceeaşi zi, 9 mai – Ziua Europei, în loc să meargă la Sibiu, liderii social-democraţi au ales să-şi aducă susţinătorii să bată sârba, la Iaşi, într-un miting electoral.

Revenind la programul prezidenţial al Vioricăi Dăncilă, o altă prioritate a sa – în aceeaşi notă, în care subliniază, din nou, izolarea României – este să combată interesele celor care vor să ne păstreze într-o „nedreaptă periferie”, ale celor „care sunt confortabili cu o Românie închisă şi izolată.” Ceea ce, iarăşi, nu menţionează doamna Dăncilă este faptul că România a pierdut mult din credibilitate internaţională din cauza abdicării PSD – sub bagheta celui care a adus-o pe ea însăşi în politica mare, Liviu Dragnea – de la regulile statului de drept, din cauza tentativelor sale constante de a pune sub control politic Justiţia, din cauza represiunii violente a protestului antiguvernamentale din 10 august 2019. Ceea ce nu aminteşte doamna Dăncilă este că exact din aceste motive, în toamna anului trecut România a trecut razant pe lângă activarea împotriva sa a articolului 7 din Tratatul de Aderare şi că, în toată această perioadă, preşedintele Klaus Iohannis a fost interlocutorul credibil al partenerilor externi ai României.

Niciun cuvânt, însă, în programul prezidenţial al doamnei Dăncilă despre modul în care, sub preşedinţia sa, România va aborda relaţia cu SUA, nici despre Parteneriatul Strategic cu SUA, nici despre contribuţia ţării la Apărare. Iar referitor la cooperarea cu NATO – garantul securităţii noastre, dar şi al securităţii regionale – are o singură frază, menţionând că va trata cu seriozitate şi va combate sistematic riscurile de securitate, în parteneriat cu Alianţa.

Punând faţă în faţă cele două viziuni referitoare la liniile de politică externă şi de apărare a ţării, vedem, în cazul lui Klaus Iohannis, un proiect articulat, care anunţă o continuare a liniei pro-atlantiste şi pro-europene pe care au mers politica externă şi cea de securitate naţională a României în ultimii, iar în cazul Vioricăi Dăncilă, un proiect subţire şi dezarticulat, în care pledează pentru stoparea imixtiunilor jucătorilor externi, fără a ni se preciza în ce constau acele imixtiuni şi despre ce jucători externi e vorba, şi pentru schimbare a politicii externe, fără a ne spune însă concret în ce va consta modificarea.

E riscant, mai ales în actualul context geopolitic imprevizibil, să validezi schimbări incerte la nivel de politică externă şi apărare. România are nevoie de menţinerea pe o linie cert euro-atlantică, nu de un riscant mers pe sârmă ghidat de idei neclare însăilate într-un proiect de ţară.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

1 Răspuns

  1. 22 noiembrie 2019

    […] text publicat în premieră pe siteul Puterea a cincea, aici! […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.